Stingerea obligațiilor bugetare prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile ale debitorilor persoane juridice, supuse executării silite. Condiții

Imobilizarea mai multor bunuri din patrimoniu în vederea executării silite a obligațiilor bugetare nu presupune în mod automat obligația autorităților fiscale de a stinge respectiva datorie prin trecerea în proprietatea statului a bunurilor sechestrate. Norma aprobată prin H.G. nr. 862/2001 condiționează stingerea creanțelor bugetare de existența unei solicitări concrete a unei instituții publice de a lua în administrare imobilele. Cum actul normativ nu stabilește în sarcina organelor fiscale implicate în procedură și obligația de a găsi solicitanți, cererea debitoarei privind obligarea acestor organe la stingerea datoriei sale bugetare, prin trecerea în proprietatea statului a imobilelor sechestrate, este neîntemeiată, fiind în mod corect respinsă de către instanța de fond.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 861 din 14 Martie 2006

Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată acțiunea SC P. SA Galați, formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați având ca obiect: obligarea pârâtelor să treacă în proprietatea publică a statului imobilele supuse sechestrului conform H.G. nr. 682/2001 și recunoașterea dreptului pretins prin cererea nr. 20 din 10 ianuarie 2005 soluționată nefavorabil de către Ministerul Finanțelor Publice prin adresa nr. 280154 din 24 ianuarie 2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt că reclamantei i-au fost indisponibilizate mai multe bunuri din patrimoniu (proces-verbal de sechestru nr. 2632 din 22 februarie 1999) pentru executarea silită a obligațiilor bugetare față de debitoarea reclamantă; că, după instituirea sechestrului, societatea debitoare a solicitat, la 7 noiembrie 2001, ca imobilele sechestrare să fie trecute în proprietatea statului, în contul datoriilor bugetare, trimițând (organelor fiscale) documentația care i-a fost solicitată, dar nu a primit un răspuns favorabil; că, urmare a acestei situații, reclamanta a formulat o acțiune în contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 19 din 26 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galați obligând aceleași pârâte să rezolve cererea solicitantei, dar nici acest demers nu a fost finalizat; și că, prin acțiunea de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să preia imobilele sechestrate.

în drept, instanța a reținut că, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept protejat de lege, așa încât se impune respingerea acțiunii ca atare; că, deși bunurile reclamantei au fost sechestrate pentru asigurarea executării silite a datoriilor sale bugetare, dreptului său de a i se compensa valoarea bunurilor cu datoriile nu îi corespunde întru totul obligația autorităților pârâte de a le prelua; că, potrivit principiului stabilit de art. 1073 C. civ., creditorul obligației este îndreptățit să pretindă executarea ei astfel cum ea s-a născut, neputând fi obligat a primi o altă prestație decât cea care i se datorează; că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 682/2001, trecerea unor bunuri în proprietatea statului este condiționată de existența unor solicitări pentru obținerea în administrare a unor bunuri care au soarta juridică a celor la care s-a referit reclamanta, dar în speță nu au existat astfel de solicitări; că sentința nr. 19/2004 a Curții de Apel Galați nu poate constitui izvorul unei obligații de rezultat pentru pârâte (preluarea în proprietatea statului), întrucât ea a stabilit doar o obligație de diligență pentru ele (să rezolve chestiunea pusă în discuție de reclamantă).

împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs, arătând că cererii sale, formulată în temeiul H.G. nr. 682/2001, Ministerul Finanțelor Publice nu i-a răspuns printr-o decizie motivată, deși avea obligația legală și nu a îndeplinit această obligație nici chiar după ce, prin sentința civilă nr. 19/2004, a fost obligată să răspundă. A mai susținut că nu ea avea obligația de a dovedi că nu există solicitări de preluare a bunurilor pentru a opera trecerea în proprietatea publică a statului, conform art. 5 alin. (3) lit. b) din H.G. nr. 682/2001 și că acțiunea din cauza de față a fost formulată pentru că, nici după punerea în executare a sentinței 20/2004, pârâtele nu și-au respectat obligația de a soluționa cererea și nu a emis o decizie motivată.

Recursul nu se fondează.

Reclamanta, contribuabil-debitor al bugetului de stat a formulat prima cerere de trecere în proprietatea statului a imobilelor sale sechestrate, cerere întemeiată pe dispozițiile H.G. nr. 682/2001 (M. Of. nr. 440 din 6 august 2001), la data de 7 noiembrie 2001.

Neprimind un răspuns la această solicitare, reclamanta a formulat prima acțiune la instanța de contencios administrativ, obținând sentința civilă nr. 19 din 26 ianuarie 2004, prin care Ministerul Finanțelor Publice era obligat să soluționeze cererea.

în executarea acelei sentințe, Ministerul Finanțelor Publice a reluat analiza cererii, după data de 17 iunie 2004.

La rândul ei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați se conformează, solicitând debitoarei, la 5 iulie 2004, transmiterea unei noi documentații.

Recurenta este nemulțumită că, după trimiterea din nou a documentației, Ministerul Finanțelor Publice nu a răspuns solicitării, iar pentru creanța bugetară a cărei stingere se solicită prin darea în plată a imobilelor sechestrate se calculau în continuare dobânzi și penalități a căror valoare a ajuns să depășească însăși creanța de bază.

La 16 noiembrie 2004, Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați a restituit documentația debitoarei, indicându-i ca, după primirea unei solicitări, să o depună din nou pentru a fi înaintată Comisiei speciale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Nemulțumită de această restituire, debitoarea formulează o nouă acțiune în contencios administrativ la 3 decembrie 2004 înregistrată inițial sub nr. 1457/2004 la secția comercială a Curții de Apel Galați, iar ulterior sub nr. 102/2005 la secția de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.

La acest din urmă dosar a fost conexată acțiunea formulată la 4 martie 2005 și înregistrată sub nr. 235/2005 la aceeași instanță.

în maniera în care au fost formulate, ambele acțiuni se circumscriu procedurii stabilite de Norma aprobată prin H.G. nr. 682/2001, și, în esență, reclamă:

- dreptul societății la stingerea obligațiilor fiscale prin darea în plată a unor imobile din proprietatea sa care să treacă în proprietatea publică a statului;

- exonerarea societății de la plata majorărilor și a penalităților calculate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați la obligațiile fiscale, începând cu data de 7 noiembrie 2001;

- obligarea pârâtelor de a recunoaște cele două drepturi mai sus pretinse ale reclamantei și de a decide în consecință, inclusiv de a găsi, în prealabil, solicitantul care să ia în administrare imobilele preluate în proprietatea publică a statului;

- refuzul nejustificat al pârâtei Ministerul Finanțelor Publice de a răspunde cererilor debitoarei printr-o decizie motivată.

Prima instanță s-a pronunțat, în principiu, asupra tuturor capetelor de cerere din ambele acțiuni întrucât, raportat la dispozițiile H.G. nr. 682/2001, a apreciat, în mod corect, că trecerea în proprietatea statului a bunurilor debitoarei este condiționată de existența unor solicitări de luare în administrare a acelor bunuri.

Din analiza dispozițiilor art. 5 alin.(1) și (3) coroborate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Norma aprobată prin H.G. nr. 682/2001, rezultă că emiterea de către Comisia specială (numită prin ordin al ministrului finanțelor publice) a unei decizii există numai în situația în care s-a constatat că cererea se poate soluționa favorabil și ea se comunică numai organului competent să aplice procedura de executare silită [art. 7 alin. (1)].

La rândul său, acest organ întocmește procesul-verbal de trecere în proprietatea statului a bunului imobil, iar acest act, abia, se comunică debitorului și instituției publice solicitante.

Asupra fondului cererilor reclamantei se constată că Norma aprobată de H.G. nr. 682/2001 nu prevede obligația necondiționată a autorităților fiscale abilitate a aplica procedura (Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene, Comisia specială din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice însuși) de a dispune preluarea bunurilor debitoarei în contul obligațiilor sale fiscale.

Comisia specială poate decide stingerea creanțelor bugetare prin preluare numai dacă există o solicitare concretă a unei instituții publice de a lua în administrare acele imobile.

Norma nu prevede că organele fiscale implicate în procedură au și obligația de a găsi solicitanți, astfel cum pretinde debitoarea prin motivele de recurs.

în ceea ce privește efectele unei cereri de preluare formulate de debitoare asupra dobânzilor și penalităților care se calculează pentru întârzierea în plata obligației la bugetul statului, în Normă nu se prevede că, de la data depunerii cererii, asemenea obligații accesorii nu se mai calculează. Dimpotrivă, potrivit art. 7 alin. (5) din Norme, la data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea statului a imobilului supus executării silite, organul competent trebuie să actualizeze nivelul majorărilor de întârziere.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Stingerea obligațiilor bugetare prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile ale debitorilor persoane juridice, supuse executării silite. Condiții