Competența instanței de contencios administrativ de a soluționa o cerere cu caracter exclusiv patrimonial. Condiția ca cererea să aibă un caracter accesoriu celei în contencios administrativ
| Comentarii |
|
Din conținutul art. 19 alin (1) al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevede că atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, rezultă că admisibilitatea acțiunii în daune este condiționată de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ.În aceste condiții, cererea reclamatului de obligare a autorităților publice la plata unor despăgubiri, morale și materiale, pentru repararea prejudiciului cauzat prin întârzierea nejustificată în eliberarea permisului de conducere, în lipsa dovedirii faptului că anterior introducerii acestei cereri, s-a adresat instanței de contencios administrativ competente cu o cerere de recunoaștere a dreptului pretins ori a interesului legitim, va cădea în competența de soluționare a instanței de drept comun, în speță judecătoria.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2089 din 6 Iunie 2006
P.V. a chemat în judecată Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova și Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, solicitând obligarea acestor autorități publice la plata sumei de 2.200 RON, reprezentând despăgubiri materiale și morale pentru repararea prejudiciului cauzat prin neutilizarea autoturismului personal un număr de 22 zile, ca urmare a întârzierii nejustificate în eliberarea permisului de conducere, provocată de funcționarii acelor autorități.
Printr-o petiție depusă ulterior, reclamantul a precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004.
Judecătoria Ploiești a admis excepția invocată de reclamant, declinându-și competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
La rândul său, această din urmă instanță s-a dezinvestit în favoarea instanței de judecată sesizată inițial.
întrucât s-a ivit un conflict negativ de competență între două instanțe de grade diferite, dosarul cauzei a fost înaintat pentru regulator la Curtea de Apel Ploiești, conform dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.
Secția comercială și de contencios administrativ a curții respective, prin sentința civilă nr. 41 din 20 februarie 2006, a stabilit competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Ploiești.
S-a reținut că o atare soluție se impune în raport de obiectul acțiunii formulată de reclamant și de reglementarea instituită de art. 19 a Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, care condiționează admisibilitatea unei asemenea cereri de sesizarea instanței de contencios administrativ competentă cu o acțiune pentru anularea unui act administrativ sau pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
împotriva sentinței, P.V. a declarat recurs.
Recurentul a susținut că în mod eronat Curtea de Apel Ploiești a soluționat conflictul negativ de competență, deoarece după modificarea acțiunii, realizată în cadrul dosarului Judecătoriei Ploiești, competența materială și teritorială pentru soluționarea cauzei aparține Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Că, în realitate, nu a fost vătămat într-un drept subiectiv printr-un act administrativ emis de pârâte, ci prin nesoluționarea de către aceștia, în termenul legal, a cererii sale pentru preschimbarea permisului de conducere auto.
Critica este neîntemeiată.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
în speță, atât Tribunalul Prahova, cât și Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, au reținut în mod judicios că, prin acțiunea introdusă, reclamantul a solicitat obligarea celor doi pârâți la plata unor despăgubiri materiale și morale în sumă totală de 2200 RON, pentru repararea prejudiciului cauzat prin neutilizarea automobilului propriu, timp de 22 de zile.
Cererea de chemare în judecată are, deci, un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ, sau constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a unei cereri în termenul legal.
Condiționarea admisibilității acțiunii în daune, de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ rezultă din conținutul art. 19 alin. (1) al legii organice mai sus enunțată, conform căreia, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Or, reclamantul, care în drept a invocat și prevederile art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004, nu a demonstrat faptul că anterior sesizării instanței de drept comun s-a adresat instanței de contencios administrativ competentă cu o cerere pentru anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim.
în aceste condiții, în mod corect curtea de apel investită cu regulatorul de competență a apreciat că acțiunea în pretenții a reclamantului trebuie soluționată de instanța de drept comun competentă, respectiv Judecătoria Ploiești.
Având în vedere considerentele expuse recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Incompatibilitatea judecătorului de a soluționa o cauză în... | Titlu de creanță și titlu executoriu. Diferență de regim... → |
|---|
