Motivarea hotărârii judecătorești. Răspunsul judecătorului la fiecare argument invocat de părți poate fi și implicit
| Comentarii |
|
În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Condițiile procedurale privind motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca, din întregul hotărârii, să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2522 din 29 Iunie 2006
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond, după casare, prin sentința civilă nr. 2013 din 30 noiembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. MTC S.R.L., a anulat punctul nr. 2 din dispozitivul deciziei nr. 408 din 17 iulie 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 54.794.848 ROL, reprezentând majorări de întârziere și a anulat procesul-verbal de control nr. 981 din 20 mai 2002.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că reclamanta nu a procedat la recalcularea impozitului pe profit, datorat pentru contractul de leasing nr. MAL 040 din 15 iunie 1999 și nici nu a înregistrat în luna februarie 2002 în contul contabil 602, diferențe de rectificare sau stornare de cheltuieli aferente acestui contract de leasing, așa cum au arătat autoritățile fiscale în actele administrative contestate.
Considerentele reținute de instanță au rezultat din balanța contabilă întocmită de reclamantă la 28 februarie 2002 și din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., conform celor stabilite prin decizia nr. 353 din 25 ianuarie 2005, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea recursului său, recurenta-pârâtă, Garda Financiară, Comisariatul General a arătat că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că instanța de fond nu a menționat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și nu s-a pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare, situație care face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că sentința a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii și a probelor administrate în cauză.
în acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că în faza procedurii administrative prevăzute de O.U.G. nr. 13/2001, intimata-reclamantă nu a invocat argumente de fond privind nelegalitatea stabilirii majorărilor de întârziere în sumă de 54.794.848 ROL, singurul motiv de anulare a procesului-verbal de control fiind încălcarea art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 70/1997 de către organul de control. Susținerile făcute pentru prima dată în fața primei instanțe nu puteau fi luate în considerare, întrucât legalitatea deciziei de respingere a contestației se analizează numai în funcție de motivele și argumentele prezentate în baza procedurii administrative prealabile.
în fapt, a arătat recurenta-pârâtă, intimata-reclamată a înregistrat eronat pe cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil contravaloarea ratelor de leasing aferente contractului nr. MAL 040 din 15 iunie 1999, considerându-l leasing operațional, iar în luna februarie 2002 a procedat la recalcularea impozitului pe profit, prin reconsiderarea contractului ca fiind de leasing financiar.
Pentru suma de 29.509.478 lei, rezultată în plus ca urmare a recalculării impozitului pe profit în luna februarie 2002, intimata-reclamantă a depus la organul fiscal teritorial cererea de compensare cu TVA de rambursat nr. 1080 din 30 aprilie 2002, iar majorările de întârziere în sumă de 54.794.848 ROL au fost calculate pentru perioada în care impozitul pe profit a fost diminuat.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța trebuia să înlăture concluziile raportului de expertiză contabilă, întrucât expertul a avut în vedere date consemnate în evidența financiar-contabilă, după data încheierii procesului-verbal de control din 20 mai 2002, ceea ce duce la concluzia că, la data efectuării controlului, evidența financiar-contabilă nu era întocmită la zi.
în ceea ce privește constatarea instanței, că procesul-verbal de control a fost încheiat cu încălcarea art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 70/1997, în sensul că perioada în care s-a derulat contractul de leasing a mai fost verificată de Administrația Finanțelor Publice sector 3, recurenta-pârâtă a arătat că este eronată, întrucât controlul Gărzii Financiare a vizat o altă perioadă de timp decât cea consemnată în actul de control al organului fiscal teritorial, și anume dacă în luna februarie 2002 a fost calculat corect impozitul pe profit.
în motivarea recursului pe care l-a formulat, recurenta-pârâtă, Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că, în temeiul prevederilor O.G. nr. 51/1997, republicată, privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, aprobată prin Legea nr. 90/1999 și ale O.M.F. nr. 686/1999, pentru aprobarea normelor privind înregistrările operațiunilor de leasing, în cazul leasingului financiar, astfel cum a fost calificat contractul nr. MAL 040/1999, reprezintă cheltuieli deductibile la stabilirea impozitului pe profit doar cota de amortizare calculată conform prevederilor legale și dobânda aferentă derulării contractului de leasing.
Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a arătat că în speță nu sunt incidente prevederile art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal, pentru că intimata-reclamantă nu a adus nici un argument din care să rezulte că impozitul pe profit aferent lunii februarie 2002 a fost verificat anterior, iar alte motive de nelegalitate nu au fost invocate în contestație, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 13/2001.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate și de prevederile art. 3041C. proc. civ., ținând seama de înscrisurile depuse la dosarul de fond și de prevederile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
Sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat argumentele pârâtelor, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.
în consecință, Curtea constată neîntemeiată critica vizând nemotivarea sentinței, încadrată în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cuprinsă în recursul Gărzii Financiare, Comisariatul General.
Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Obiectivele expertizei contabile efectuate în cauză au fost stabilite conform indicațiilor cuprinse în decizia de casare nr. 353 din 25 iunie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, iar la soluționarea cauzei a fost avut în vedere și răspunsul la obiecțiunile formulate de intimata-pârâtă, Garda Financiară Centrală.
în procesul-verbal nr. 991, încheiat la data de 20 mai 2002, organul de control a reținut că în luna februarie 2002, societatea reclamantă a reconsiderat contractul de leasing nr. MAL 040, procedând la recalcularea impozitului pe profit, dar această afirmație, reluată și în cererile de recurs, nu este susținută de nici unul dintre înscrisurile depuse la dosar și este infirmată de concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit pe baza verificării documentelor și evidențelor de specialitate, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ.
Recurentele-pârâte au făcut referire la o cerere de compensare a impozitului pe profit, stabilit în plus cu TVA de rambursat (cererea nr. 1080 din 30 aprilie 2002 ), dar nu au depus această cerere la dosar, pentru a se verifica dacă există vreo legătură între suma pentru care s-ar fi solicitat compensarea și pretinsa sumă stabilită în plus cu titlu de impozit pe profit, în urma unei reconsiderări a contractului de leasing nr. MAL 040 din 15 iunie 1999, reconsiderare care s-ar fi făcut din inițiativa intimatei-reclamante și care ar fi putut fi interpretată drept o împrejurare nouă care să justifice controlul.
Potrivit art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 70/1997, aprobată prin Legea nr. 64/1999, privind controlul fiscal, în vigoare în perioada supusă analizei, controlul fiscal se efectua o singură dată, pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.
Alineatul (2) al aceluiași articol prevedea, prin excepție de la alin (1), că reverificarea unei anumite perioade era permisă dacă, de la data încheierii controlului fiscal și până la împlinirea termenului de prescripție, apăreau date suplimentare, necunoscute organului de control fiscal la data efectuării controlului, de natură să influențeze sau să modifice rezultatele acestuia.
în procesul-verbal nr. 991 din 20 mai 2002 se prevede expres că obiectivul controlului îl constituie verificarea derulării, evidențierii și înregistrării în contabilitate a contractelor de leasing nr. AFIVPRO/112/1998 și MAL 040 din 15 iunie 1999 și nicidecum verificarea impozitului pe profit pe luna februarie 2002, așa cum se susține în cererile de recurs, majorările de întârziere fiind calculate pentru perioada derulării contractului.
Modul de calcul al impozitului pe profit și legalitatea înregistrărilor efectuate în contabilitate cu privire la contractul de leasing în discuție mai fuseseră însă verificate, prin procesele-verbale depuse la dosarul de fond, astfel încât organul de control fiscal nu mai putea proceda, din oficiu, la recalificarea naturii contractului de leasing.
în aceste condiții, instanța de fond a reținut, în mod corect, încălcarea prevederilor art. 19 din O.G. nr. 70/1997, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unor date suplimentare pentru perioada deja controlată.
Susținerile reclamantei, privind inexistența unei recalculări a impozitului pe profit în luna februarie 2002, ca efect al reconsiderării contractului de leasing nr. MAL 040/15 iunie 1999, nu sunt motive noi de nelegalitate cu privire la actele administrativ-fiscale, neinvocate în contestația administrativă, ci argumente în sprijinul ideii că procesul-verbal de control atacat a fost întocmit fără să existe date suplimentare ulterioare controalelor deja efectuate, în sensul art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 70/1997.
în raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrative în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau art. 3041C. proc. civ., astfel încât recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← Numirea în funcția de notar public. Îndeplinirea condiției... | Despăgubiri pentru producătorii agricoli afectați de... → |
|---|
