Suspendarea actului administrativ. Condiții
| Comentarii |
|
Suspendarea actului administrativ, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu și care poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.Cuantumul ridicat al amenzii nu constituie astfel, prin el însuși, un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare în condițiile art. 14 din Legea nr.554/2004, aceasta cu atât mai mult cu cât, în aplicarea sancțiunii, criteriul luat în considerare a fost unul stabilit prin lege, și anume criteriul prevăzut în art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996: până la 10% din cifra totală de afaceri, realizată în anul financiar anterior sancționării faptelor apreciate a avea caracter contravențional.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2052 din 1 Iunie 2006
Prin acțiunea înregistrată la data de 12 ianuarie 2006, reclamanta SC L.D. SRL București a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 224 din 19 decembrie 2005 pronunțată de Plenul Consiliului Concurenței până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, având ca obiect acțiunea de fond prin care se solicită anularea acestei decizii, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 52 alin. (4), teza finală din Legea nr. 21/1996 și art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.
în motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, prin decizia nr. 224 din 19 decembrie 2005, Plenul Consiliului Concurenței a constatat încălcarea de către S.C. L.D. SRL București și alți distribuitori ai produselor W, a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 21/1996, în sensul fixării concertate, în mod direct și indirect, prin discount-uri, a prețurilor de revânzare a produselor SC W SRL (denumită în continuare W), cât și convenirea împărțirii piețelor de desfacere și alocarea clienților de către W și distribuitorii săi.
A mai arătat reclamanta că, prin aceeași decizie, Plenul Consiliului Concurenței a reținut existența unor înțelegeri pe verticală între W și distribuitori și a stabilit sancționarea părților implicate în aceste înțelegeri, datorită consecințelor negative produse mediului concurențial și că, în baza acestei decizii, Plenul Consiliului Concurenței a sancționat SC L.D. SRL București cu o amendă de 121.856,391 RON, un cuantum important în opinia reclamantei și care este de natură a produce consecințe patrimoniale grave pentru societate.
Totodată, reclamanta a arătat că a atacat decizia nr. 224/2005 la data de 12 ianuarie 2006, solicitând anularea deciziei pe motiv de nelegalitate și netemeinicie, cauză ce formează obiectul dosarului nr. 831/2006 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
După ampla expunere a motivelor de nelegalitate și netemeinicie a deciziei nr. 224/2005, reclamanta a arătat că stabilirea amenzii contravenționale la cuantumul menționat reprezintă pentru societate, nu doar o sancțiune, ci o modalitate prin care societatea poate ajunge în situația blocării activității și a imposibilității respectării contractelor în derulare, urmând a afecta resursele societății în mod grav, relevante în acest sens fiind rezultatele financiare (profitul) în ultimii doi ani care, însumate, sunt apropiate de cuantumul amenzii.
în opinia reclamantei, Consiliul Concurenței a stabilit acest cuantum în mod greșit în raport cu cifra de afaceri, în condițiile în care în activitatea de distribuție, marja de profit este extrem de redusă.
Mai mult, arată reclamanta, faptele reținute în sarcina sa și cărora li s-a dat o conotație gravă, în plan concurențial, nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă, iar aplicarea amenzii contravenționale ar afecta întreaga activitate desfășurată de societate.
Suportarea unei sancțiuni importante din punct de vedere patrimonial, fără să fi fost exercitat controlul judecătoresc al actelor și faptelor presupus anticoncurențiale, în opinia reclamantei, ar fi extrem de păgubitoare pentru societate, motiv pentru care se impune suspendarea executării deciziei nr. 224/2005.
în plus, reclamanta a arătat că față de împrejurarea că amenda aplicată are un caracter contravențional, se impune aplicarea în cauză și a dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora plângerea formulată împotriva unei sancțiuni contravenționale determină suspendarea de drept a executării sancțiunii respective.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 112 din 18 ianuarie 2006, a respins acțiunea, reținând, în esență, că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 47 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 și cele ale art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar motivele invocate de reclamantă vizează în fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea deciziei.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. L.D. SRL București, susținând că, în mod greșit, i-a fost respinsă acțiunea în raport cu probele administrate în cauză (bilanțurile societății pe ultimii doi ani, contractele de credit cu băncile finanțatoare), instanța de fond apreciind eronat situația de fapt. în plus, recurenta susține că societatea va înregistra deficit de lichidități, potrivit fluxului de lichidități pentru lunile ianuarie și februarie 2006, iar deficitul lunii ianuarie 2006 va fi acoperit prin tragere, conform contractului de credit pe termen scurt.
în aceste condiții, arată recurenta, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că executarea amenzii aplicate în sumă de 121 856 391 RON nu creează consecințe grave pentru întreaga activitate desfășurată de societate.
Printr-un alt motiv de recurs se susține că, în mod greșit, instanța de fond nu a reținut că stabilirea amenzii prin raportare la cifra de afaceri, chiar dacă într-un cuantum procentual mic, reprezintă în cazul recurentei-reclamante, nu doar o sancțiune, ci o modalitate prin care societatea poate ajunge în situația blocării activității și a decapitalizării sale, cuantumul amenzii aplicate societății reprezentând aproximativ valoarea profitului înregistrat de societate în ultimii doi ani (2003 și 2004).
în plus, arată recurenta-reclamantă, instanța de fond nu a avut în vedere nici principiile instituite prin O.G. nr. 2/2001, în temeiul cărora operează suspendarea de drept a executării sancțiunii contestate.
înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este cunoscut că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, precum și faptul că actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională.
în consecință, suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex officio).
Prin noua reglementare a contenciosului administrativ, s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din lege, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz, instanța având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă în cauză.
Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată până la soluționarea acțiunii în fond.
în cauză, înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a făcut cererea de suspendare pe cale separată, acțiunea în anularea deciziei nr. 224/2005 a Plenului Consiliului Concurenței, constituind obiectul dosarului nr. 831/1/2006 al Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal.
De asemenea, înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 184 din 25 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția autorității de lucru judecat și s-a admis cererea formulată de reclamantă, dispunându-se suspendarea executării deciziei nr. 224/2005, în ceea ce o privește pe reclamantă, conform art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 831/2006.
Este de observat însă, că la data declarării recursului (24 ianuarie 2006) nu era încă pronunțată sentința nr. 184 din 25 ianuarie 2006, deci nu poate fi primită excepția invocată de intimata-pârâtă, în baza dispozițiilor art. 137 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei însă, înalta Curte constată că, în raport cu motivele invocate și probele administrate, în mod corect, a reținut instanța de fond că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.
De altfel, chiar recurenta-reclamantă a arătat, în ședința publică din 25 ianuarie 2006 că cererea de suspendare a aceleiași decizii nr. 224/2005 a Plenului Consiliului Concurenței, ce a format obiectul dosarului nr. 1180/2/2006 al Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, "este întemeiată pe alte motive" decât cele din acest dosar.
în ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 2/2001, Curtea reține prioritatea aplicabilității prevederilor Legii nr. 21/1996, ca lege specială.
Referitor la motivul de recurs ce privește calculul cuantumului amenzii, înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat, știut fiind că principalul indicator al performanței economice a unei societăți comerciale este cifra sa de afaceri, motiv pentru care chiar legiuitorul, prin art. 51 alin. (l) din Legea nr. 21/1996 republicată, a statuat că amenzile aplicate sunt de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării faptelor apreciate a avea caracter contravențional.
Așadar, contrar celor susținute de recurentă, capacitatea sa financiară nu poate fi apreciată decât în baza cifrei sale de afaceri, cum corect s-a procedat, căci cuantumul sumei stabilite nu poate constitui prin el însuși dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr.554/2004.
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, iar critica adusă acesteia nefondată, recursul a fost respins.
| ← Emisiune sportivă. Sponsorizare. Legalitate | Comunicarea actelor fiscale. Neîndeplinirea cerințelor... → |
|---|
