ICCJ. Decizia nr. 1/2007. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1/2007
Dosar nr. 17244/2/2005
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1550 din 27 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 1743/2005, a fost admisă excepţia tardivităţii formulării acţiunii, s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de A.N.R.M. şi a fost respinsă, ca tardivă, acţiunea numitului P.M., având ca obiect anularea HG nr. 511/1997 şi nr. HG nr. 512/1997, emise de pârâtul Guvernul României.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că cele două hotărâri considerate nelegale de către reclamant au fost publicate în M. Of. nr. 240/12.09.1997, iar reclamantul a cunoscut împrejurarea că terenurile pe care le consideră proprietatea sa, sunt incluse în perimetrele actului de dat în administrare faţă de conţinutul Ordinului Preşedintelui A.N.R.M. nr. 14/1997 (M. Of. nr. 54/1.04.1997).
A constatat instanţa şi că reclamantul a mai solicitat reanalizarea celor două hotărâri ale Guvernului în februarie 2000 şi a apreciat că împrejurarea că actele de dare în plată nu au fost publicate în Monitorul Oficial, nu are relevanţă în speţă, deoarece actul administrativ public şi pe care putea să-l atace a fost publicat în M. Of. la 12 septembrie 1997.
A considerat instanţa că în raport cu data publicării hotărârilor în Monitorul Oficial - 12 septembrie 1997, curge termenul de un an în care acţiunea putea fi introdusă.
Asupra completărilor la acţiune depuse la 27 iunie 2006 a apreciat instanţa că nu pot fi luate în considerare, fiind făcute cu depăşirea primei zile de înfăţişare care, în speţă, a fost 27 septembrie 2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
În motivare sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi sunt aduse următoarele argumente în susţinerea nelegalităţii sentinţei:
- că actul de dare în administrare a 225 de perimetre către P., aprobat prin HG nr. 511/1997, nu există, întrucât conform procedurilor din Legea nr. 134/1995 şi ale Legii nr. 238/2004, singurul act de dare în administrare este „acordul petrolier" care se încheie de autoritatea competentă A.N.R.M. şi persoanele juridice române sau străine, pentru efectuarea operaţiunilor petroliere şi concesionarea bunurilor necesare realizării acestora;
- că inexistenţa actului de dare în administrare rezultă din art. 45 din „Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 134/1995", aprobate prin HG nr. 1265/1996;
- că susţinerile intervenientei A.N.R.M., că acţiunea ar fi lipsită de interes, întrucât hotărârile atacate nu mai sunt în vigoare, sunt neadevărate;
- că acordul de concesiune a 225 de perimetre pentru dezvoltarea petrolieră, încheiată de A.N.R.M., cu S.N. P. nu există, deoarece HG nr. 223/1999 a fost adoptată ca urmare a desfiinţării R.A. P., menţionată în HG nr. 511/1997 şi a reînfiinţării, prin OUG nr. 49/1997, a S.N.P. P. SA;
- că dacă acordul de concesiune ar exista, conform art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 şi ale art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 219/1998, acordul de concesiune ar fi trebuit să-l reprezinte bogăţiile de orice natură ale subsolului, conform art. 135 alin. (4) şi art. 136 alin. (3) din Constituţia României, iar nu terenurile aferente bogăţiilor subsolului;
- că HG nr. 223/1999 a fost abrogată prin HG nr. 1599/2004 care, în Anexa nr. 1, conţine 76 de acorduri de concesiune ce au fost aprobate prin această hotărâre, lista neincluzând perimetrele (zăcămintele comerciale) Vâlcele Vest şi Vâlcele Est în care sunt situate terenurile pe care reclamantul le deţine;
- că din prevederile art. 2 din HG nr. 223/1999 şi ale HG nr. 287/2000 rezultă că acordurile de concesiune aprobate şi care nu există, au fost „transmise" semnatarilor lor;
- că prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.M. nr. 54 din 1 aprilie 1997 s-a făcut publică lista a 469 de perimetre propuse pentru darea în administrarea P., iar prin HG nr. 511/1997 s-a aprobat actul de dare în administrarea P., a doar 225 de perimetre, faţă de 469 câte fuseseră propuse prin ordin;
- că instanţa a respins în mod greşit acţiunea ca tardivă, deoarece nu se poate pretinde că prin „actul public" s-a aprobat „actul clarificat" de dare în administrare, pentru că acesta nu există şi nu rezultă cui a fost transmis actul public propus spre adoptare;
- că instanţa, în mod nelegal, nu a luat în considerare înscrisurile depuse la 27 iunie 2006, întrucât ele reprezentau „concluzii scrise" pentru judecarea cauzei, în condiţiile în care la trei termene reclamantul nu a avut acces la înscrisurile prezentate de reprezentantul A.N.R.M.
Recursul nu se fondează.
1. Majoritatea argumentelor din recurs vizează fondul cauzei, şi anume, motivele care ar fi justificat anularea celor două hotărâri.
Acestea nu vor putea fi, însă, analizate în recurs, având în vedere că acţiunea a fost respinsă pe temeiul unei excepţii dirimante, aşadar, fără a intra în fondul cauzei.
2. Rămân în discuţie argumentele recurentului, referitoare la tardivitatea acţiunii şi, sub acest aspect, Curtea de faţă constată că excepţia a fost corect reţinută de către instanţa de fond.
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă, pentru motive temeinice, peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1), într-un termen de un an de la data emiterii actului.
În raport cu precizarea acţiunii de la termenul din 27 septembrie 2005, instanţa de fond a constatat în mod corect că este relevantă, la verificarea excepţiei de tardivitate, data publicării celor două hotărâri ale Guvernului, iar nu data emiterii unor acte de dare în administrare care nu făceau obiectul cererii de chemare în judecată.
3. În ceea ce priveşte cererea depusă la 27 iunie 2006, din conţinutul ei rezultă explicit că reclamantul îşi completase petitul acţiunii, solicitând anularea şi a HG nr. 2060/2004, Anexa nr. 21, precum şi obligarea Guvernului României la plata sumei de 1137 mii dolari SUA cu titlu de „rentă petrolieră". Aşadar, nu erau simple „concluzii scrise", cum susţine reclamantul în recurs, astfel încât soluţionarea în fond a acestei cereri era inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 132 C. proc. civ.
4. În fine, în legătură cu critica adusă de recurent asupra excepţiei lipsei de interes a acţiunii, invocată de A.N.R.M., motivat de abrogarea celor două hotărâri atacate, se constată că instanţa de fond, în condiţiile în care a reţinut tardivitatea formulării acţiunii, în mod legal nu s-a mai pronunţat asupra ei, întrucât tardivitatea ca excepţie legală (conform art. 11 din Legea nr. 554/2004) primează asupra celorlalte excepţii care s-ar ridica privitor la acţiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.M. împotriva sentinţei civile nr. 1550 din 27 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 992/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 10/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
