ICCJ. Decizia nr. 1123/2007. Contencios. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1123/2007
Dosar nr.4639/1/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.5/ CA din 16 ianuarie 2006, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate privind lipsa calităţii procesuale active a SC M.I. SA Iaşi, lipsa calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Iaşi, Primăriei Podu Iloaiei şi Primăriei Hârlău, judeţul Iaşi, precum şi excepţiile privind inadmisibilitatea acţiunii, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia tardivităţii cererii completatoare; a respins cererile de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României formulate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Consiliul Judeţean Iaşi; a admis cererile de intervenţie în interes propriu formulate de SC C.J. SA Iaşi şi SC R. SA Iaşi şi acţiunea principală formulată de SC M.I. SA Iaşi în contradictoriu cu Guvernul României, Consiliul Local Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Consiliul Local Podu Iloaiei, Primăria Hârlău, judeţul Iaşi, constatând nulitatea parţială a HG nr.1354/2001 publicată în Monitorul Oficial nr.326 bis din 16 mai 2001, cu privire la următoarele imobile:
-imobilul situat în Iaşi, str.Vasile Alexandri;
imobilul situat în Iaşi, str. Elena Doamna;
-Plaja Nicolina, str.Pantelimon;
-imobilul situat în Hîrlău, str.Luca Arbore (fostă Nicolina);
-imobilul situat în comuna Podu Iloaiei, str. Uzinei.
În motivarea sentinţei se reţine că prin reorganizarea fostei I.J.P.I.P.S. Iaşi s-au înfiinţat trei societăţi comerciale: SC M.I. SA Iaşi, SC R. SA Iaşi şi SC C.J. SA Iaşi. Aceste societăţi au preluat patrimoniul fostei unităţi economice de stat în condiţiile cap.III, art.16-24 din Legea nr.15/1990.
Printre bunurile ce au aparţinut fostei I.J.P.I.P.S. Iaşi se numără şi imobilele la care se face referire în prezentul litigiu, respectiv bunurile imobile situate în Iaşi, str.V.Alexandri şi str.Codrescu, imobilul din Hîrlău, cel din Podu Iloaiei şi Plaja Nicolina.
În drept se reţin fragmentar dispoziţiile art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, citat astfel: „Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia…" şi se menţionează că imobilele în litigiu au fost incluse în patrimoniul reclamantei şi al intervenienţilor SC R.SA Iaşi şi SC C.J. SA Iaşi încă din anul 1991, conform Deciziei nr.179/1991 emisă de Prefectura judeţului Iaşi.
Instanţa de Fond a mai argumentat că nu s-a făcut dovada preluării legale în domeniul public a unor bunuri, respectiv conform Legii nr.33/1994 privind condiţiile şi modalităţile exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi a Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Iaşi, Consiliul Local Podu Iloaiei, Primăria Podu Iloaiei, Consiliul Local şi Primăria oraşului Hârlău, precum şi intervenientul Consiliul Judeţean Iaşi.
Recurentul Guvernul României susţine că hotărârea este nelegală şi netemeinică, deoarece reclamanta SC M.I. SA Iaşi nu şi-a dovedit legitimarea procesuală activă, respectiv dreptul vătămat, faţă de împrejurarea că în patrimoniul noii societăţi comerciale înfiinţate nu au intrat automat toate bunurile care se găseau în stăpânirea de fapt a fostei unităţi socialiste, ci doar acele bunuri care se aflau în administrarea directă a fostei întreprinderi. Conform HG nr.834/1991 dreptul de administrare directă se poate dovedi cu Decret de expropriere, hotărâre a fostului Consiliu de miniştri, decizie a comitetului executiv al fostului consiliu popular, ordine de transfer, contracte, acorduri, iar reclamanta nu a făcut o astfel de dovadă.
Recurentul Guvernul României mai arată că Instanţa de Fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin care au fost menţinute ca legale hotărârile consiliilor judeţene şi locale de includere în domeniul public a unor bunuri, respectiv Decizia nr.1767/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, Sentinţa Civilă nr.585/ E din 2002 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr.1199/ CA din 2003, precum şi Sentinţa nr.33/2000 a Curţii de Apel Iaşi.
Recurentul Consiliul Judeţean Iaşi a reiterat motivele de netemeinicie şi nelegalitate susţinute de Guvernul României şi, totodată, a susţinut lipsa procedurii administrative prealabile şi tardivitatea cererii completatoare formulate de SC M.I. SA Iaşi cu privire la unele poziţii din HG1354/2001, completare depusă abia în fond după casare, după un prim ciclu procesual parcurs de acţiunea iniţială, fiind astfel încălcate prevederile procedurale cuprinse în Legea nr554/2004.
Recurentul, Consiliul Local al Municipiului Iaşi invocă, în esenţă, aceleaşi motive de neleglaitate şi netemeinicie ca şi recurenţii Guvernul României şi Consiliul Judeţean Iaşi, iar în plus arată că în privinţa imobilului din str.Elena Doamna, Instanţa de Fond nu a observat lipsa identităţii dintre bunul trecut în lista de inventar a societăţii şi bunul inclus în HG nr.1354/2001, în primul act menţionându-se clădirea Elena Doamna, fără număr, iar în al doilea act – teren în suprafaţă de140 m.p. situat în str. Elena Doamna, sentinţa Instanţei de Fond fiind netemeinică şi sub acest aspect.
Recurentul, Consiliul Local Podu Iloaiei susţine, în esenţă, lipsa calităţii procesuale active a SC M.I. SA Iaşi în legătură cu imobilul denumit „Baie comunală", situat în str. Uzinei, Podu Iloaiei, bun în legătură cu care reclamanta nu a dovedit vreun drept de proprietate; aceste considerente s-au reţinut şi în sentinţa nr.41/ E din 21 ianuarie 2002 a Tribunalului Iaşi, sentinţă prin care a fost respinsă acţiunea SC M.I. SA Iaşi privind anularea Hotărârea Consiliului Local Podu Iloaiei din 22 martie 2001, iar în prezent imobilul a fost demolat.
Primăria Podu Iloaiei a invocat aceleaşi motive de recurs ca şi recurentul anterior, susţinând în plus că în mod greşit a fost respinsă lipsa calităţii sale procesuale pasive, invocată în temeiul art.38, alin.1 din Legea nr.215/2001, consiliul local fiind autoritatea care administrează domeniul public şi domeniul privat al comunei sau oraşului.
Consiliul Local şi Primăria oraşului Hârlău au susţinut nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii Instanţei de Fond cu privire la imobilul situat în Hîrlău, str.Luca Arbore (fostă Nicolina), arătând că reclamanta nu a demonstrat în nici un fel dreptul său de proprietate asupra acestui imobil şi, în plus, Instanţa a ignorat efectele autorităţii de lucru judecat ale Deciziei nr.107/2000, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, prin care i-a fost respinsă reclamantei acţiunea în constatarea dreptului de proprietate privind bunul menţionat.
În prezentul dosar, la data de 22 februarie 2006 a formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul Guvernului României, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Iaşi, cerere admisă în principiu de Înalta Curte şi prin care se susţine că imobilul situat în str. Vasile Alexandri din Iaşi se află inclus în Lista monumentelor istorice încă din anul 1979, lista fiind ulterior reactualizată. Intervenienta arată că Inspectoratul de Cultură al Judeţului Iaşi a înştiinţat SC M.I. SA Iaşi, SC R. SA Iaşi şi SC C.J. SA Iaşi despre faptul că imobilul în care îşi aveau sediul era clasat ca monument istoric, iar prin Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr.10/1999 bunul a fost atestat în cadrul inventarului privind bunurile de interes public judeţean.
În consecinţă, intervenienta solicită admiterea recursului formulat de Guvernul României.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond,precum şi motivele de recurs invocate, care se încadrează în drept în prevederile art.304 pct.7 şi 9 din C. proc. Civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate, precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentului Guvernul României, sunt întemeiate.
În mod legal fiecare dintre recurenţi au susţinut că reclamanta SC M.I. SA Iaşi şi intervenientele SC C.J. SA Iaşi şi SC R. SA Iaşi nu şi-au dovedit calitatea procesuală activă, în sensul că nu şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor incluse în Hotărârea de Guvern atacată – situaţie ce a presupus administrarea de probe şi soluţionarea pe fond a acţiunii. Soluţia Instanţei de Fond este însă nelegală, deoarece se întemeiază pe aplicarea greşită a art.20 alin.(2) din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare – articol potrivit căruia „bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acestuia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu", pornind de la acest articol Instanţa a ajuns la concluzia că actele de înfiinţare ale celor trei societăţi, respectiv deciziile Prefecturii Judeţene Iaşi nr.179 şi art.180/1991, sunt dovezi ale calităţii de proprietar societăţile provenind din reorganizarea fostei întreprinderi socialiste, cu privire la bunurile trecute în actele de predare-primire încheiate cu ocazia înfiinţării.
Criteriile de aplicare a Legii nr.15/1990 prevăd faptul că toate bunurile care au aparţinut fostelor întreprinderi de stat vor fi evaluate, iar în baza evaluărilor astfel efectuate societăţile nou înfiinţate vor întreprinde demersurile legale pentru a obţine atestate ale dreptului de proprietate asupra acestor imobile.
Totodată, conform HG nr.834/1991 dreptul de administrare directă al fostei întreprinderi socialiste se poate dovedi de către societăţile comerciale cu acte cum sunt: decret de expropriere, hotărâre a fostului consiliu popular, ordine de transfer, contracte, acorduri.
În speţă intimatele SC M.I. SA Iaşi, SC R. SA Iaşi şi SC C.J. SA Iaşi nu au depus nici acte din care să rezulte dreptul de administrare directă asupra unor bunuri imobile şi nici certificate de atestare a dreptului de proprietate privind terenurile deţinute sau hotărâri judecătoreşti pronunţate în eventuale acţiuni în constatare ce ar fi fost admise.
În aceste condiţii, invocarea de către Instanţa de Fond a nerespectării procedurii de expropriere prevăzute de Legea nr.33/1994 şi a dispoziţiilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice reprezintă o aplicare greşită a legii, deoarece în speţă nu a avut loc o expropriere, bunurile incluse în hotărârea de guvern nefiind proprietatea societăţilor comerciale intimate.
Faţă de împrejurarea că acţiunea promovată de reclamantă şi cererile de intervenţie în interes propriu nu îndeplinesc una din condiţiile esenţiale, de fond, ale acţiunii în contencios administrativ, respectiv existenţa dreptului vătămat sau a interesului legitim – condiţie existentă atât sub imperiul Legii nr.29/1990 (în prezent abrogată), cât şi sub imperiul Legii nr.554/2004 – Înalta Curte apreciază că în mod greşit Instanţa de Fond a pronunţat o soluţie de admitere a acţiunii şi a respectivelor cereri de intervenţie, iar în baza art.304 pct.9 coroborate cu art.312 alin.1 C. proc. Civ. recursurile urmează a fi admise şi, în consecinţă, şi cererea de intervenţie accesorie formulată de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României, Consiliul Local al Municipiului Iaşi, Consiliul Local Podul Iloaiei, Primăria Podul Iloaiei, Consiliul Local Hârlău, Primăria Hârlău, şi Consiliul Judeţean Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 5/ CA din 16 ianuarie2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea de intervenţie accesorie, formulată de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Iaşi, în interesul-recurentului pârât Guvernul României.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC M.I. SA Iaşi, ca neîntemeiată.
Respinge cererile de intervenţie în interes propriu formulate de SC C.J. SA Iaşi şi SC R. SA Iaşi.
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Consiliul Judeţean Iaşi în interesul pârâtului Guvernul României.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1175/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
