ICCJ. Decizia nr. 1128/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1128/2007
Dosar nr. 33696/2/2004
Şedinţa publică din 22 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1541 din 27 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului M.J., formulată în contradictoriu cu pârâţii F.C. şi Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, dispunând anularea deciziei nr. 427 din 14 octombrie 2004, emisă de Comisia specială de retrocedare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul administrativ contestat a fost dat cu aplicarea greşită a legii, cererea de retrocedare formulată de F.C. fiind în mod greşit soluţionată de către pârâta Comisia specială de retrocedare, în temeiul OUG nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, întrucât, în speţă, ar fi fost aplicabilă procedura de drept comun în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de către statul român – procedură instituită de legea cadru în domeniu, respectiv Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta F.C., criticând-o întrucât a interpretat eronat probele administrate şi dispoziţiile legale în materie.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Analizând actele dosarului şi cererea de recurs în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele.
Prin cererea introductivă de instanţă, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 427/2004 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a dispus retrocedarea nudei proprietăţi a imobilului situat în Bucureşti. În acest imobil, în prezent funcţionează Spitalul P.D.C.A.
Ministerul de Justiţie trebuia să plătească, conform aceleiaşi decizii, o chirie lunară în raport de prevederile HG nr. 244/2004.
F.C. a formulat cerere de restituire a imobilului în anul 2003 şi prin Decizia în litigiu s-a restituit, deşi legea - cadru în această materie este Legea nr. 10/2001.
Procedura Legii nr. 10/2001 consacrată de OUG nr. 21/1997, OUG nr. 13/1998, OUG nr. 83/1999 şi OUG nr. 94/2000 este aplicabilă la două categorii de imobile, respectiv imobile care au aparţinut organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor din România şi imobile care au aparţinut cultelor religioase.
De necontestat este faptul că din probele administrate, respectiv actele depuse la dosar, imobilul în discuţie nu este cuprins în categoria celor mai sus arătate.
Rezultă de asemenea din acte că imobilul a intrat încă din anul 1926, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în patrimoniul SC A.S.M.I.O., membrii fondatori având calitatea de medici.
Acest imobil a fost scos din patrimoniul persoanelor juridice mai sus invocate prin decretul de naţionalizare, nu înainte, cum greşit se susţine de recurentă.
Prin urmare, fără putinţă de tăgadă şi cum corect a reţinut prima instanţă, comunitatea minorităţilor naţionale, este continuatoarea persoanelor juridice titulare, de la care statul a preluat bunurile.
Prin urmare, SC A.S.M.I.O. este persoană juridică, fapt atestat de instanţa de judecată care a autorizat funcţionarea acesteia în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi de S.C.M.
Aşa fiind, această persoană juridică, subiect de drept distinct, nu poate fi considerată comunitate, cum de altfel rezultă şi din actul de constituire, referitor la scopul acesteia, acela de a acorda ajutor tuturor celor lipsiţi de mijloace, fără deosebire de naţiune sau credinţă, deci fără limitare la minoritatea evreiască.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanţa Curţii de Apel a stabilit că imobilul în litigiu a aparţinut unei persoane juridice de drept privat, care nu este o comunitate, între imobil şi o comunitate a minorităţilor evreieşti, neexistând vreo legătură în sens juridic.
Prin urmare, imobilul a fost greşit introdus în categoria celor aparţinând minorităţilor naţionale, în speţă aplicându-se fără putinţă de tăgadă doar dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Fundaţia recurentă nu a dovedit cu actele existente la dosar situaţia juridică din care ar rezulta că Spitalul P.D.C.A. ar fi inclus în bunurile vizate de Decretul nr. 113/1940, astfel încât să fi fost proprietară de drept a acestuia.
Corect Curtea de Apel a apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 501/2002, care constituie o lege specială, această procedură nefiind aplicabilă imobilului restituit prin Decizia contestată.
Imobilul a aparţinut unei persoane juridice de drept privat, care nu poate fi considerată o comunitate şi prin urmare nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 16 din S.C.M., imobilul fiind greşit introdus în categoria celor aparţinând comunităţii evreieşti.
Aşadar, este cert că bunul nu poate fi restituit F.C. sau F.C.E., neavând caracter de bun comunitar.
Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de F.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta F.C. împotriva sentinţei civile nr. 1541 din 27 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1092/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 117/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
