ICCJ. Decizia nr. 147/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.147/2007
Dosar nr. 7713/1/2006
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 100 din 16 martie 2006 s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii G.L., M.N., M.A., P.D., Ş.G. şi T.M. în contradictoriu cu pârâtul M.A. – C.J.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că reclamanţii, în calitate de membri ai comisiei de selecţie a ofertelor pentru achiziţionarea produsului carne de pasăre de către S.C.U.M.C., au determinat prejudicierea instituţiei cu suma totală de 257.864.550 lei. S-a constatat că atât Decizia de imputare nr. 2 din 30 iulie 2004, cât şi Decizia de soluţionare a plângerii formulate împotriva acesteia, nr. 8 din 14 februarie 2005, sunt legale, reclamanţii încălcând prevederile art. 60 din OUG nr. 60/2001 prin aceea că nu au aplicat nici criteriul ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere tehnico - economic şi nici în mod exclusiv criteriul preţului cel mai mic. în plus, deşi s-a prevăzut expres în contractul încheiat cu firma câştigătoare, la art. 38, că preţul prezentat în ofertă este ferm pe întreaga durată a contractului, şi în lipsa încheierii unui act adiţional, reclamanţii G.L., M.N., M.A. au vizat legalitatea operaţiunilor de plată înscrise în facturile de achiziţie a produsului, fiind răspunzători pentru diferenţele de preţ plătite în plus în perioada 16 aprilie 2003 - 28 mai 2004.
S-a considerat de către judecătorul fondului că legea aplicabilă este legea specială, respectiv OG nr. 121/1998, care reglementează răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, iar nu norma generală, care este C. muncii. Dispoziţiile art. 9 din ordonanţă, conchide Instanţa, stipulează expres că prevederile acesteia se aplică şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2, iar reclamanţii sunt angajaţi civili ai S.M.Ş.O.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal toţi reclamanţii, criticând hotărârea fondului pentru că:
- este lapidar motivată, nu răspunde la ambele motive cuprinse în cererea de chemare în judecată, referitoare la alegerea ofertei şi la majorarea de preţ pe kilogram de produs;
- se întemeiază pe o greşită interpretare a prevederilor cuprinse în art. 60 din OUG nr. 60/2001, dar şi a dispoziţiilor contractuale din art. 38 şi art. 39.
Cele două critici nu au fost încadrate în drept dar, din modul cum au fost expuse, rezultă că se referă la prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată în recurs, la data de 29 august 2006, intimatul M.A., pentru C.J.I., a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a arătat că hotărârea atacată răspunde la susţinerile reclamanţilor din acţiune, interpretarea dată de Instanţă prevederilor art. 60 din OUG nr. 60/2001, fiind exactă.
Examinând sentinţa prin prisma recursului declarat, a întâmpinării, cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., înalta Curte constată:
In urma unui control al D.A.I. a M.A.N.,privind verificarea procedurilor de achiziţie, încheierea contractelor şi modul de derulare al acestora pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 10 iunie 2004, la S.C.U.M.C., s-au constatat o serie de neregularităţi, motiv pentru care a fost sesizată D.M.M., care, în baza art. 22 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor a dispus efectuarea unei cercetări administrative, finalizată prin actul de control încheiat la data de 7 iulie 2004.
În baza acestui act care reţinea în sarcina recurenţilor producerea unei pagube materiale de 257.864.550 lei, s-a emis, în temeiul art. 25 din OG nr. 121/1998, Decizia de imputare nr. 2 din 30 iulie 2004. Contestaţia formulată de aceştia a fost respinsă ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 2 din 28 octombrie 2004, iar, ulterior s-a respins şi plângerea recurenţilor, prin Decizia nr. 8 din 14 februarie 2005 a C.J.I. din cadrul M.A.N.
Contrar criticii formulate de recurenţi, Înalta Curte constată că hotărârea primei Instanţe este corespunzător motivată, conform art. 261 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul fondului expunând pe larg argumentele pentru care a înlăturat cele două motive de nelegalitate a actului administrativ, susţinute de reclamanţi.
După cum s-a arătat deja în preambulul prezentelor considerente, Instanţa de Fond a stabilit în mod corect că recurenţii, în calitate de membri ai Comisiei de selecţie a ofertelor pentru achiziţionarea produsului carne de pasăre de către S.C.U.M.C., au încălcat prevederile art. 60 din OUG nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, în vigoare în perioada respectivă, prin aceea că nu au aplicat nici unul din cele două criterii posibile, în condiţiile în care autoritatea contractantă nu a precizat în anunţul de participare, criteriul pe baza căruia se atribuie contractul, conform art. 59 din ordonanţă.
Astfel, potrivit art. 60 din ordonanţă, criteriul anterior menţionat poate fi numai; fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico - economic, fie, în mod exclusiv, preţul cel mai scăzut.
Cum câştigătoare a fost declarată o societate comercială care nu a oferit preţul cel mai scăzut, recurenţii - reclamanţi au susţinut că au aplicat criteriul arătat la lit. a), precitat.
Această susţinere, reiterată în recurs, nu are nici o bază faptică.
Potrivit art. 61 din OUG nr. 60/2001, în cazul aplicării criteriului „oferta cea mai avantajoasă" oferta stabilită ca fiind câştigătoare este oferta care întruneşte punctajul cel mai mare, rezultat din aplicarea unui algoritm de calcul.
Comisia din care au făcut parte recurenţii nu a calculat punctajul pentru fiecare ofertă, din „situaţia nominală a proceselor - verbale de adjudecare a ofertelor", rezultând că în urma selecţiei ofertelor primite a fost declarată câştigătoare SC R.C.I. SRL Craiova, fără nici o motivare.
În lipsa unui calcul al punctajului pentru fiecare ofertă, imputabilă membrilor comisiei, Instanţa de Fond a raţionat în sensul că singurul criteriu aplicabil rămâne „preţul cel mai scăzut".
Or, necontestat, toate cele şase societăţi comerciale participante au oferit „Carne de pasăre - calitatea I-a", dar preţul cel mai scăzut nu era cel indicat de câştigătoare.
Rezultă astfel că este legală concluzia Instanţei privind corecta stabilire de către pârât a prejudiciului de 67.514.650 lei.
Cât priveşte diferenţa de 190.349.900 lei, s-a stabilit că răspund material pentru crearea acestui prejudiciu recurenţii G.L., M.N., M.A. care, în calitate de şef de serviciu administrativ, primul, respectiv director financiar contabil şi şef birou contabilitate, au acordat viză pe facturile emise în perioada 16 aprilie 2003 - 28 mai 2005, fără a avea documente care să justifice majorarea preţului produsului furnizat de societate.
De fapt, deşi prin contractul încheiat cu firma câştigătoare s-a prevăzut expres că preţul prezentat în ofertă este ferm pe întreaga durată a acestuia, nefiind supus actualizării, aceşti trei recurenţi au acceptat la plată documente prin care se indicau preţuri mai mari decât cele prevăzute în contract.
Invocarea art. 39 din contract este, de asemenea, lipsită de suport, întrucât, cum bine a constatat Instanţa de Fond, potrivit acestui text, modificarea clauzelor contractuale se poate face numai prin act adiţional şi numai în cazul unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale părţilor „şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului".
Cum recurenţii nu au probat nici existenţa actului adiţional şi nici evenimentul imprevizibil la care se raportează a doua condiţie cumulativă, rezultă că nu au avut nici o justificare legală pentru a accepta plata unor preţuri majorate şi este legală obligarea lor la plata diferenţelor de preţ.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.L., M.N., M.A., P.D., Ş.G. şi T.M. împotriva sentinţei civile nr. 100 din 16 martie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 795/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 15/2007. Contencios → |
|---|
