ICCJ. Decizia nr. 795/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 795/2007
Dosar nr. 4457/33/2006
Şedinţa publică din 8 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 septembrie 2006, reclamanta D.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 19909 din 9 martie 2006 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, este îndreptăţită la acordarea compensaţiilor prevăzute de actul normativ invocat, întrucât, în perioada martie 1941 - octombrie 1944, împreună cu părinţii, s-au refugiat din localitatea de domiciliu, satul Bica, comuna Mănăstireni, în localitatea Râşca, judeţul Cluj, datorită persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 448 din 26 octombrie 2006,a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii contestate şi a obligat pârâta să-i recunoască şi să-i achite reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 martie 1941 - 15 octombrie 1944, începând cu data de 1 februarie 2006.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi ale art. 2 din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că Instanţa de Fond a încadrat-o în mod greşit pe intimată în dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, atâta timp cât localitatea de unde se susţine că s-a plecat în refugiu, se afla pe teritoriul liber, al României, ceea ce exclude posibilitatea persecuţiilor din motive etnice ca motive al schimbării domiciliului, iar declaraţiile de martori pot fi dovezi, conform legii, numai în măsura în care concordă cu situaţia istorică.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei Ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, se înţelege, „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate".
În mod eronat recurenta susţine că intimata nu s-ar afla în această situaţie.
Astfel, din declaraţiile autentice ale martorilor C.I. şi C.I., declaraţiile judiciare ale martorilor L.S. şi T.O., coroborate cu actele de stare civilă depuse de reclamantă în sprijinul cererii sale, rezultă că s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002 că, în luna martie 1941 – intimata-reclamantă împreună cu familia au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, satul Bica, comuna Mănăstireni în satul Râşca judeţul Cluj, de unde s-au întors în octombrie 1944, motivele refugiului fiind persecuţiile exercitate de autorităţile maghiare, aflate în imediata apropierea a locuinţei familiei.
În consecinţă, faţă de dovezile existente la dosar, se constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 448 din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 750/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 147/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
