ICCJ. Decizia nr. 15/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 15/2007
Dosar nr. I 1956/1/2006
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 124 din 26 iunie 2006 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în Dosarul nr. 1474/2006, a fost admisă acţiunea formulată de numitul T.A., având ca obiect anularea Deciziei nr. 371 din 21 martie 2006 emisă de Directorul general al pârâtei A.N.P. prin care reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu „mustrare scrisă".
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut, în esenţă, că Decizia atacată este nulă sub aspect formal pentru încălcarea dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.J. nr. 2856/C/2004, întrucât audierea persoanelor prevăzute de art. 26 alin. (2) lit. a) - c) este obligatorie la comisia de disciplină care cercetează abaterea şi se consemnează în scris, dar în speţă persoana care a făcut sesizarea şi celelalte persoane care au dat declaraţii nu au fost citate şi nici audiate.
Tot sub aspect formal, a constatat Instanţa nelegalitatea deciziei, sub incidenţa art. 24 alin. (2) din acelaşi Regulament, conform căruia citarea persoanei cercetate este obligatorie pentru fiecare termen, dar în speţă, reclamantul nu a fost citat decât pentru primul termen, nu şi pentru cel la care s-au respins obiecţiile sale.
Instanţa a respins motivul de nulitate a deciziei legat de termenul în care sancţiunea trebuie aplicată de persoanele competente, reţinând că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 64 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 a fost respectat.
Sub aspectul temeiniciei actului, Instanţa a constatat că abaterea disciplinară prevăzută de art. 61 lit. n) din Legea nr. 293/2004, constând în atitudinea tolerantă a conducătorului ierarhic faţă de comiterea unor abateri disciplinare de către subordonaţi, nu se poate reţine în sarcina reclamantului, întrucât nu era conducătorul ierarhic al şefului de tură care a comis o abatere disciplinară la 19 octombrie 2005, şi nici nu fusese împuternicit ca înlocuitor al şefului biroului „siguranţa deţinerii", în subordinea căruia se afla şeful de tură.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen recursul de faţă, A.N.P., cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurenta invocă două aspecte:
1. Că Decizia nu a fost emisă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, astfel cum a pretins reclamantul, pe baza unor argumente de text şi a distincţiei dintre „faptă" şi „abatere";
2. Că la baza formării convingerii comisiei de disciplină – că fapta întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare - nu a stat doar „Nota" întocmită de inspectorul-şef principal S.A., ci şi alte probe, precum: declaraţiile unor funcţionari publici, declaraţia contestatorului şi declaraţiile unor deţinute din penitenciar.
Recursul nu se fondează.
Primul motiv invocat nu poate fi reţinut ca fiind de interes în raport cu sentinţa, întrucât din considerentele acesteia rezultă că anularea deciziei nu s-a pronunţat pentru depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 63 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, ci pe alte considerente: două de ordin formal care atrag nulitatea actului şi care ţin de procedura de citare în faţa comisiei de disciplină şi unul de fond, legat de atribuţiile reclamantului, conform fişei postului, care nu conţin raporturi de subordonare cu funcţionarul a cărui indisciplină ar fi tolerat-o.
Din considerentele sentinţei rezultă că aspectul de fond determinant care a justificat anularea deciziei nu a fost situaţia de fapt în care subordonatul şef de tură a comis abaterea la 19 octombrie 2005, ci faptul că reclamantul nu era şeful ierarhic de drept (prin fişa postului) şi nici de fapt (printr-o împuternicire de înlocuire a şefului de drept) al respectivului subordonat.
Ca urmare, nici una dintre probele enumerate de recurent drept concludente pentru temeinicia deciziei de sancţionare a reclamantului, nu a avut relevanţă la formarea convingerii Instanţei de Fond, considerentele fiind de ordin strict juridic - existenţa sau nu a raportului de subordonare ierarhică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.N.P. împotriva sentinţei civile nr. 124 din 26 iunie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 161/2007. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
