ICCJ. Decizia nr. 1757/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1757/2007
Dosar nr. 320/1/2007
Şedinţa publică din 23 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, la data de 10 octombrie 2005, reclamanta J.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 4300 din 12 septembrie 2005, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 158/ F din 6 decembrie 2005 a admis acţiunea, a anulat actul administrativ contestat şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei beneficiul drepturilor solicitate, pentru perioada 1 septembrie 1943 – 27 august 1944, începând cu data de 1 iunie 2005.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză, respectiv adeverinţa nr. 6193/I/1961 aflată la dosar, adeverinţa şi talonul de mutare de la dosar, precum şi declaraţiile notariale de martori, fac dovada refugiului reclamantei, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu Braşov, în localitatea Sfântu Gheorghe, urmare a persecuţiei etnice suferite din partea autorităţilor, concretizată în ameninţări şi agresiuni, atât verbale cât şi fizice, pentru faptul că aparţineau etniei maghiare.
Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Admiţând recursul formulat împotriva acestei sentinţe, de pârâta C.J.P.B., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2111 din 7 iunie 2006, a casat sentinţa Curţii de Apel Braşov şi a trimis cauza spre rejudecare, acestei instanţe, în vederea suplimentării probatoriilor atât cu privire la îndeplinirea cerinţelor art. 1 din lege cât şi pentru stabilirea cu certitudine a perioadei pentru care reclamanta ar putea beneficia de drepturile solicitate.
Rejudecând pricina în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi, ţinând seama de îndrumările deciziei de casare, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 213/F/CA, din 20 noiembrie 2006 a admis acţiunea reclamantei şi anulând hotărârea emisă de pârâtă a obligat-o pe aceasta din urmă să-i recunoască beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 31 octombrie 1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2005, şi să emită în acest sens o nouă hotărâre.
Instanţa a apreciat că din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat persecuţia etnică ce a determinat-o pe reclamantă să părăsească, împreună cu familia, domiciliul din oraşul Braşov, spre a se refugia în localitatea Sfântu Gheorghe.
S-a menţionat cu privire la această stare de fapt sentinţa nr. 157/ F din 6 decembrie 2006 a aceleiaşi Curţi de apel, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului C.J.P.B. de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2459 din 28 iunie 2006, prin care s-au recunoscut fiului reclamantei, în vârstă de un an la data refugiului părinţilor, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Cu privire la perioada refugiului instanţa a avut în vedere înscrisurile, din primul dosar de fond care atestă prezenţa soţului reclamantei, J.J., de profesie frizer, căsătorit, în tabăra de muncă pentru refugiaţi Losonc la data de 31 octombrie 1942, de unde familia s-a reîntors în localitatea de domiciliu, la sfârşitul războiului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta C.J.P.B., susţinând, în esenţă, că plecarea reclamantei dintr-o localitate care nu se afla sub ocupaţie străină nu poate fi considerată refugiu în sensul dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu atât mai mult că în localitatea Sfântu Gheorghe, unde s-au refugiat, soţul reclamantei a fost angajat calfă de frizer.
S-a invocat în sensul acesta susţinerea deciziei fostei Curţi Supreme de Justiţie nr. 631 din 14 februarie 2003 şi s-a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 189/2000, se aplică numai cetăţenilor români refugiaţi din Ardealul de Nord cu urmare a ocupaţiei hortyste şi celor refugiaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord ca urmare a Ultimatului U.R.S.S. din 26 iunie 1940.
În sfârşit, s-a susţinut de către recurentă că probele administrate în cauză nu fac dovada persecuţiei etnice exercitate asupra intimatei - reclamante.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Dovada încadrării în situaţia prevăzută de lege se face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori.
În speţă, intimata-reclamantă a făcut dovada atât cu înscrisuri emise de autorităţile competente cât şi cu declaraţii autentificate de martori că, în intervalul prevăzut de lege a fost obligată să se refugieze din oraşul Braşov, unde avea domiciliul, în localitatea Sfântu Gheorghe, ca urmare a persecuţiei suferite din partea autorităţilor române, după ocuparea Ardealului de Nord de către Statul Ungar, persecuţie determinată de împrejurarea că este etnic maghiar.
Prin urmare, Curtea va reţine că, în speţă, s-a făcut dovada persecuţiei etnice suferite de un cetăţean român, din partea unui din regimurile instaurate în România, în perioada menţionată de lege, cerinţe esenţiale impuse de textul actului normativ aplicabil şi în raport cu care etnia cetăţeanului român supus persecuţiei sau care anume regim şi în ce zonă a României a exercitat-o sunt lipsite de relevanţă, Legea nr. 189/2000, nefăcând nici un fel de distincţii în acest sens, orice apreciere contrară reprezentând o adăugare la textul legal.
Pentru aceste considerente constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanţei de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.B., împotriva sentinţei civile nr. 213/F/CA din 20 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1756/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1765/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
