ICCJ. Decizia nr. 1754/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1754/2007
Dosar nr. 2942/57/2006
Şedinţa publică din 23 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 165 din 27 octombrie 2006 a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâtul M.J., având ca obiect obligarea acestuia din urmă, în temeiul art. 329 C. proc. civ., să ceară Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie declararea unui recurs în interesul legii, în vederea lămuririi unor aspecte de drept soluţionate diferit în practica instanţelor.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că, în speţă, reclamantul nu justifică existenţa unui interes legitim în accepţiunea dată acestei noţiuni prin dispoziţiile art. 2 lit. o) din Legea nr. 554/2004, condiţie esenţială pentru a formula o acţiune în contencios administrativ.
În raport cu acest considerent instanţa a apreciat că, în condiţiile în care, potrivit art. 329 C. proc. civ., declanşarea procedurii recursului în interesul legii este dreptul exclusiv al Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu, la cererea M.J., ori a Colegiului de Conducere al Curţilor de Apel, iar soluţia pronunţată nu are efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate, în speţă cele în care reclamantul a fost parte în perioada 2002-2005; acesta nu justifică un interes legitim pentru a solicita declanşarea procedurii de promovare a recursului în interesul legii.
În sfârşit instanţa a reţinut că cererea este nefondată întrucât ipoteza art. 329 C. proc. civ. se referă la existenţa unei probleme de drept soluţionată diferit de instanţe judecătoreşti diferite în timp ce reclamantul invocă în cererea sa soluţii pronunţate de aceiaşi instanţă judecătorească, respectiv Judecătoria Sibiu, ale cărei hotărâri sunt atacabile cu apel sau recurs.
Referitor la cererea formulată în subsidiar, prin care reclamantul a solicitat ca demersul său scris să fie depus la Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, instanţa a respins-o ca inadmisibilă cu motivarea că subsidiarul unei acţiuni nu poate fi soluţionat decât în raport cu părţile din proces şi în legătură cu cererea principală, nefiind şi cazul în speţă unde reclamantul a chemat în judecată numai M.J. în contradictoriu cu care a efectuat de altfel şi procedura prealabilă prevăzută de art. 17 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul R.I., susţinând că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece potrivit art.329 C. proc. civ. M.J. are obligaţia legală de a cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie declanşarea recursului în interesul legii pentru interpretarea unitară a textelor de lege care au generat soluţii diferite, în cadrul hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţe.
Recurentul-reclamant precizează că instanţa de fond nu a ţinut seama de existenţa vătămării în drepturile sale prevăzute de lege, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, vătămare produsă prin pronunţarea unor soluţii diferite în legătură cu problema calităţii procesuale pasive a primăriei şi consiliului local în anumite litigii pe care le-a purtat cu autorităţile locale.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit art. 329 alin. (1) C. proc. civ. „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea M.J., precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti".
Din cuprinsul reglementării citate nu rezultă existenţa unui raport juridic între recurentul-reclamant şi M.J., în cadrul căruia Ministerul să aibă obligaţia legală de a da curs cererii cetăţenilor privind declanşarea unor recursuri în interesul legii; acest drept de apreciere aparţine în exclusivitate ministrului justiţiei, reclamantul având la dispoziţie căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătoreşti pe care le consideră nelegale.
Faţă de dispoziţiile textului de lege citat şi în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului ca nefondată, acesta neavând un drept prevăzut de lege de a solicita declanşarea căii de atac a recursului în interesul legii.
În raport de dispoziţiile alin. (2) C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.I., împotriva sentinţei civile nr. 165 din 27 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1752/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1755/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
