ICCJ. Decizia nr. 2176/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2176/2007
Dosar nr.518/64/2006
Şedinţa publică de Ia 24 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 227/ F/ CA din 18 decembrie 2006, pronunţată în fond, după casare, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.I., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., şi a anulat Hotărârea nr. 4309 din 12 septembrie 2005 emisă de pârâtă, obligând-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada 1 martie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Instanţa de Fond a procedat la completarea probatoriului, conform celor dispuse de Instanţa supremă prin Decizia de casare nr. 2196 din 13 iunie 2006, şi audiind în mod nemijlocit martorii B.I. şi B.A., a reţinut, din declaraţiile acestora, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, că, din cauza persecuţiilor etnice la care au fost supuşi, reclamanta şi familia sa s-au refugiat, în primăvara anului 1941, din localitatea Apaţa, judeţul Braşov, unde îşi aveau domiciliul, în localitatea Dej, unde au rămas până la sfârşitul războiului, când s-au întors în localitatea de domiciliu.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs C.J.P.B., invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând că este netemeinică şi nelegală, întrucât schimbarea domiciliului reclamantei şi familiei sale nu poate fi considerată refugiu din motive etnice, atâta vreme cât s-a făcut dintr-o localitate neocupată, într-o localitate aflată pe teritoriul ocupat, la acea vreme, de regimul austro - ungar; de asemenea, se susţine că reclamanta nu a făcut dovada persecuţiei etnice, prin acte oficiale.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincţie după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori (alin. (2)).
Or, din declaraţiile martorilor B.I. şi B.A., audiaţi nemijlocit de Instanţa de judecată rezultă că, din cauza persecuţiilor etnice, constând în bătăi şi ameninţări, la care au fost supuşi membrii familiei sale, reclamanta s-a refugiat, împreună cu familia, în primăvara anului 1941, din localitatea Apaţa, judeţul Braşov, unde îşi aveau domiciliul, în localitatea Dej, unde au rămas până în la sfârşitul războiului, când s-au întors în localitatea de domiciliu.
Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada refugiului, precum şi a faptului că acesta a fost consecinţa persecuţiilor etnice suferite de reclamantă şi familia sa, în mod corect Instanţa de Fond a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada solicitată.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.B. împotriva sentinţei nr. 227/ F/ CA din 18 decembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2175/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2177/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
