ICCJ. Decizia nr. 2178/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2178/2007
Dosar nr.701/64/2006
Şedinţa publică din 24 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 octombrie 2006, reclamantul Ş.l. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B., anularea Hotărârii nr. 4662 din 28 septembrie 2006 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care hotărârea atacată, acte de stare civilă, precum şi declaraţiile autentificate ale unor martori, arătând că, urmare bătăilor şi ameninţărilor cu moartea la care au fost supuşi, pe motiv că erau de naţionalitatea maghiară, reclamantul şi ceilalţi membrii ai familiei sale s-au refugiat, în toamna anului 1940, din localitatea Braşov, unde îşi aveau domiciliul, în localitatea Mereşti, judeţul Harghita.
Prin sentinţa civilă nr. 229/ F din 18 decembrie 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând ca dovedite susţinerile reclamantului şi ca urmare a audierii directe a martorilor D.I. şi S.R., a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască şi să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2006.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs C.J.P.B., invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că hotărârea este netemeinică şi nelegală, întrucât schimbarea domiciliului reclamantului şi a familiei sale nu poate fi considerată refugiu din motive etnice, atâta vreme cât s-a făcut dintr-o localitate neocupată, într-o localitate aflată pe teritoriul ocupat, la acea vreme, de regimul austro - ungar.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincţie după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori (alin. (2)).
Or, în cauză, rezultă din probele administrate că intimatul - reclamant şi familia sa au fost nevoiţi să se refugieze, în cursul lunii septembrie 1940, din localitatea Braşov, unde îşi aveau domiciliul, în localitatea Mereşti, judeţul Harghita, şi că aceasta a fost consecinţa persecuţiilor etnice la care au fost supuşi de regimul aflat la putere în România, în acea perioadă.
Aşa fiind, în mod corect Instanţa de Fond a admis acţiunea formulată de reclamant şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.B. împotriva sentinţei nr. 229/ F/ CA din 18 decembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2177/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2179/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
