ICCJ. Decizia nr. 2257/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2257/2007
Dosar nr. 5039/33/2006
Şedinţa publică din 27 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul H.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20227 din 13 iulie 2006, prin care i s-a respins cererea pentru recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul susţine că, deşi a justificat cu acte faptul că s-a refugiat din motive etnice împreună cu familia sa, din localitatea Pata în Cluj, cererea formulată în temeiul Legii nr. 189/2000 i-a fost respinsă.
Prin sentinţa civilă nr. 10/2007 din 11 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată instanţa a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1941 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că s-a dovedit situaţia de refugiat a reclamantului care potrivit probaţiunii testimoniale a suferit persecuţii pe considerente etnice, respectiv represiuni legionare, datorită cărora a fost nevoit să se refugieze din localitatea Pata, Jud. Cluj în Cluj-Napoca.
Esenţial în speţă, a mai reţinut prima instanţă, este faptul că reclamantul a făcut dovada că a suferit prejudicii în urma refugierii forţate a familiei sale, motiv pentru care excluderea sa de la beneficiul acordat de lege refugiaţilor este nelegală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.C., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, opinând că refugiul în cazul de faţă a avut loc dintr-un teritoriu liber intr-un teritoriu ocupat, iar că declaraţiile de martori pot fi reţinute ca dovezi, dar numai în măsura în care concordă cu situaţia istorică.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. l din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
Din interpretarea acestui text de lege precum şi a întregului act normativ, rezultă că legiuitorul a avut în vedere toţi cetăţenii români, indiferent de etnie, care aflaţi pe teritoriul Statului Român, fie în teritoriile cedate fie în cele păstrate sub administraţia românească, au avut de suferit persecuţii etnice.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Din probatoriul administrat în cauză, în speţă înscrisurile aflate la dosarul de fond, precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit de instanţă, rezultă că intimatul reclamant se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speţă, situaţie dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinţei civile nr. 10/2007 din 11 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2256/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2259/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
