ICCJ. Decizia nr. 2648/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2648/2007
Dosar nr. 8/299/2006
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta SC O.D. SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru soluţionarea cererilor debitorilor care solicită trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile suspuse executării silite, anularea Deciziei nr. 188 din 12 decembrie 2005 şi a tuturor actelor de executare începute împotriva contestatoarei, suspendarea executării silite şi cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că prin Decizia atacată s-a dispus pentru D.G.M.C. repunerea în sarcina contestatoarei a debitelor stinse prin procedura de dare în plată în sumă de 15.156.000 RON, temeiul juridic invocat prin această decizie fiind un act normativ inexistent.
Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, întemeiată pe dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 3142 din 22 februarie 2006, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea din 13 septembrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, a luat act de cererea de renunţare la judecată formulată de reclamanta SC O.D. SA, reţinând că prin Decizia nr. 191 din 27 februarie 2006 pârâtul a soluţionat favorabil contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. 188 din 12 decembrie 2006, anulând efectele acestui act administrativ - fiscal.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta SC O.D. SA, criticând-o pentru următoarele aspecte:
1. Încheierea este nulă deoarece ea nu este semnată de judecătorul care a pronunţat-o;
2. Încheierea este rezultatul unei erori făcute de Instanţa de judecată, în sensul că reclamanta, prin reprezentantul legal a solicitat să se constate că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect şi nu că renunţă la judecarea acesteia cum greşit s-a pronunţat Instanţa de Fond.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în temeiul dispoziţiilor art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenta - reclamantă nu sunt susţinute de probele administrate în cauză.
1. Astfel, motivul de nulitate pentru lipsa semnăturii judecătorului care a pronunţat încheierea este combătut chiar de conţinutul încheierii atacate, exemplarul original, aflat la fila 17 din dosarul de fond, cuprinzând numele în clar, precum şi semnătura preşedintelui completului, astfel cum impun dispoziţiile art. 261 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, Înalta Curte reţine că toate consemnările existente în practicaua unei hotărâri judecătoreşti (sentinţă, decizie sau încheiere) se bucură de prezumţia de veridicitate, care nu poate fi răsturnată decât prin dovezi concludente, pe care trebuie să le producă şi administreze partea care invocă nelegalitatea hotărârii.
Cum la dosarul de fond nu există vreo probă care să infirme cele consemnate în încheierea atacată, reclamanta nedepunând o cerere scrisă în faţa Instanţei de Fond, Instanţa de Recurs nu poate aprecia, în mod arbitrar, asupra exactităţii consemnărilor referitoare la susţinerile verbale ale părţilor, atâta vreme cât autenticitatea acestora este atestată de semnătura preşedintelui de complet şi a grefierului de şedinţă, în condiţiile C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.D. SA, împotriva încheierii din 13 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 999/2007. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2650/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
