ICCJ. Decizia nr. 999/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.999/2007

Dosar nr.1681/2/2006

Şedinţa publică din 16 februarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii B.L., B.G., B.M., C.G., F.D., D.G., D.V., G.H., I.V., M.L., N.I., O.S., P.P., R.I., S.V., Ş.Ş. au chemat în judecată M.E.C., solicitând obligarea acestuia la eliberarea adeverinţei - tip, prevăzută la pct. 14 din Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular, aprobate prin Ordinul M.M.S.S.F. şi al Ministrului delegat pentru comerţ şi să se constate că îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de pensie de serviciu, conform O.U. nr. 36/2003.

Cauza a fost reţinută pentru soluţionare pe fond la 10 aprilie 2006, dar la 26 aprilie 2006, cauza a fost repusă pe rol pentru că, prin concluziile scrise depuse de reclamanţi a fost invocată nelegalitatea Normelor de aplicare a OUG nr. 36/2003 şi pentru a putea fi pusă în discuţia părţilor.

În şedinţa publică din 5 iunie 2006, reclamanţii au renunţat la invocarea excepţiei de nelegalitate a Normelor de aplicare a OUG nr. 36/2003.

Prin sentinţa nr. 1718 din 4 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea reclamanţilor, s-a constatat că reclamanţii îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de pensie de serviciu conform OUG nr. 36/2003 şi a fost obligat pârâtul să elibereze pentru fiecare reclamant adeverinţa - tip necesară stabilirii pensiei de serviciu şi la cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Instanţa de Fond a reţinut faptul că din actele depuse de reclamanţi la dosarul cauzei rezultă că aceştia, fiecare în parte au desfăşurat activitatea profesională în comerţul exterior peste 20 de ani, din care în misiune permanentă peste 4 ani, fiind trimişi ca reprezentanţi economici şi comerciali, iar dispoziţiile art. 1 alin. (2) din OUG nr. 36/2003, modificată prin Legea nr. 554/2004 şi ale art. 4 alin. (1) din OUG nr. 36/2003, modificată prin Legea nr. 554/2004, dovedesc că reclamanţii fac parte din categoria de persoane prevăzute de art. 4 alin. (1), nefiind necesar ca aceştia să aibă grad diplomatic sau consular.

S-a reţinut că dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 36/2003 şi Legea nr. 554/2004 adaugă la lege.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs M.E.C., considerând-o nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea recursului, modificarea ei în întregime în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.

Au fost invocate ca motive de recurs:

- hotărârea a fost dată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, art. 304 pct. 2 C. proc. civ., pentru că la 10 aprilie 2006 s-a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul părţilor pe cererea de chemare în judecată. La termenul din 5 iunie 2006, Instanţa de Fond a acordat un nou termen de judecată la data de 4 septembrie 2006, când s-a pronunţat Instanţa, într-o altă componenţă, prin sentinţa civilă nr. 1718 din 4 septembrie 2006.

- hotărârea a fost dată de Instanţă cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti cu care a fost învestită, art. 304 pct. 4 C. proc. civ., pentru că Instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti stabilind că intimaţii, făcând parte din categoria de persoane prevăzut la art. 4 alin. (1), nu mai este necesar ca aceştia să aibă grad diplomatic sau consular, astfel cum este prevăzut în OUG nr. 36/2003.

- hotărârea a fost dată de Instanţă acordând mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pentru că intimaţii - reclamanţi au recunoscut că nu au avut calitatea de diplomat sau funcţie consulară şi nu au solicitat recunoaşterea unei asemenea calităţi, Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut prin acţiune.

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pentru că nu a verificat pentru fiecare intimat - reclamant dacă îndeplineşte condiţiile cerute de lege.

- hotărârea ce a fost pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că au fost nesocotite prevederile exprese ale OUG nr. 36/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 554/2003, pentru că personalul nediplomatic şi neconsular poate beneficia de aplicarea OUG nr. 36, dar numai cu condiţia să fi deţinut funcţii cu grade diplomatice sau consulare, pe o perioadă de cel puţin 4 ani în misiune permanentă şi străinătate, asemenea celorlalte categorii de beneficiari.

- fiind atacată o hotărâre care nu este supusă apelului, Instanţa de Recurs va putea analiza cauza sub toate aspectele art. 3041 C. proc. civ.

Intimaţii - reclamanţi au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentinţa fiind legală şi temeinică.

Examinând actele depuse la dosar, dispoziţiile legale incidente, inclusiv dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, dar pentru următoarele considerente:

Instanţa de Fond a fost învestită cu soluţionarea unei cereri în care reclamanţii sunt 16 persoane fizice care au chemat în judecată M.E.C. şi au solicitat obligarea acesteia să le elibereze adeverinţele - tip prevăzute la pct. 14 din Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 36/2003 şi să se constate că îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de pensie de serviciu.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se poate dispune casarea unei hotărâri când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea Instanţei dar şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Hotărârea Instanţei de Fond a fost dată fără a fi motivată în fapt şi în drept, nu au fost prezentate motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Instanţa de fapt s-a limitat la a indica două texte din OUG nr. 36/2003 şi la a prezenta concluzia că reclamanţii fac parte din categoria de persoane prevăzută de OUG nr. 36/2003, dar fără a analiza situaţia fiecărui reclamant în parte, mai ales că intimatul - pârât a arătat că unii reclamanţi nu ar îndeplini nici stagiile de vechime pe care OUG nr. 36/2003 le cere.

În motivarea hotărârii se fac referiri la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care ar fi modificat OUG nr. 36/2003 şi care ar fi adăugat la lege, dar Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ nu a modificat OUG nr. 36/2003 care se referă la sistemul de pensionare al membrilor personalului diplomatic şi consular, acest act normativ a fost într-adevăr modificat dar de Legea nr. 595/2003, care a aprobat şi modificat OUG nr. 36/2003 şi nu de Legea nr. 554/2004.

Jurisprudenţa constantă a C.E.D.O., dar şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - dovedeşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din C.E.D.O., include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod corect examinate de către Instanţa sesizată. Astfel spus, art. 6 impune ca o jurisdicţie internă să examineze efectiv problemele esenţiale ce îi sunt supuse examinării, să procedeze la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor.

De altfel şi în dreptul intern nemotivarea hotărârii este sancţionată.

Dispoziţia din art. 261 C. proc. civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, principiu care a fost cuprins în lege pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către Instanţele de control.

În acelaşi timp, Instanţa de Fond motivează că dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 36/2003 ar adăuga la lege.

Această referire echivalează cu o veritabilă excepţie de nelegalitate a acestor dispoziţii, dar pe care Instanţa de Fond nu a analizat-o, aşa cum cer prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În condiţiile în care apărătorul reclamanţilor a renunţat la invocarea excepţiei de nelegalitate a Normelor de aplicare a OUG nr. 36/2003, iar Instanţa aprecia că dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Normele de aplicare a OUG nr. 36/2003, aprobate prin Ordinul M.M.S.S.F.M. delegat pentru comerţ nr. 137/3455/225758/2004 adaugă la lege, aşa cum se susţine în hotărâre, se impunea analizarea excepţiei de nelegalitate, din oficiu, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Instanţa de Fond s-a mulţumit să declare că prin Normele de aplicare a OUG nr. 36/2003 se adaugă la lege, fără să precizeze în ce constă această adăugare.

De aceea va fi admis recursul declarat, va fi casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe, în baza art. 313 alin. (1) C. proc. civ.

Se impune ca Instanţa de Fond să motiveze pentru fiecare dintre reclamanţi dacă îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de prevederile OUG nr. 36/2003 şi dacă se impune obligarea pârâtului la eliberarea adeverinţei - tip, în raport de probele administrate în cauză, pentru fiecare dintre reclamanţi.

În cazul în care se va constata că se impune din oficiu analizarea legalităţii dispoziţiilor art. 14 alin. (2)din Normele de aplicare a OUG nr. 36/2003, Instanţa de Fond va trebui să procedeze conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, inclusiv citarea autorităţii emitente, respectiv a celor care au emis Ordinul de aprobare a Normelor metodologice.

În privinţa susţinerilor că hotărârea ar fi fost dată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea de fond se constată că susţinerea este neîntemeiată pentru că la 26 aprilie 2006 cauza a fost repusă pe rol şi s-a acordat termen la 5 iunie 2006. La acest termen, din 5 iunie 2006, Instanţa de Fond a acordat termen la 4 septembrie 2006, termen la care cauza a fost soluţionată pe fond.

Dezbaterile au avut loc la aceeaşi dată, la 4 septembrie 2006, în faţa aceluiaşi complet care la acelaşi termen a şi pronunţat sentinţa civilă nr. 1718 din 4 septembrie 2006.

Hotărârea Instanţei de Fond nu a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, pentru că Instanţa de Fond s-a pronunţat, în limitele învestirii sale, într-un litigiu de contencios administrativ.

În legătură cu celelalte motive de recurs, acestea vor fi avute în vedere, la rejudecare de către Instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul M.E.C. împotriva sentinţei civile nr. 1718 din 4 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 999/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs