ICCJ. Decizia nr. 2651/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2651/2007
Dosar nr. 170/35/2007
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P.B. acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost refugiată împreună cu părinţii săi din satul Hotar în satul Fâşca şi apoi în Ceica, în perioada noiembrie 1940, până în primăvara anului 1945.
A mai arătat că în perioada celui de-al doilea război mondial frontiera româno - maghiară nu avea o delimitare precisă, iar comuna Hotar se afla în această perioadă, pe teritoriul Ungariei.
Prin sentinţa nr. 40/ CA din 26 februarie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei P.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că din actele depuse la dosar (fişa refugiatului şi actele oficiale privind graniţa dintre Ungaria şi România stabilită în urma semnării Dictatului de la Viena), rezultă că cel care a fost luat în evidenţa refugiaţilor cu numele de I.C. nu este tatăl reclamantei, existând doar o identitate de nume, existând neconcordanţe între datele înscrise în certificatul de naştere al reclamantei şi cele menţionate în tabel cu referire la vârsta acestuia şi locul de refugiu.
A mai reţinut Instanţa că datele istorice atestă faptul că localitatea Hotar a rămas pe teritoriu Statului Român, fiind locuită în întregime de familii de etnie română, nefiind menţionate atrocităţi săvârşite de autorităţile maghiare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta P.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că Instanţa nu a ţinut cont de probele administrate în cauză şi nici de realitatea istorică a acelor vremuri.
Recursul este fondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Din înscrisurile oficiale depuse de către reclamantă în faţa Instanţei de Fond, există anumite neconcordanţe prin raportare la conţinutul declaraţiilor notariale ale numitelor S.I. şi F.M. Aceste neconcordanţe se referă concret la aspectul că deşi din certificatul de naştere al reclamantei rezultă că tatăl său, I.C., avea la momentul naşterii acesteia 25 de ani, din fişa refugiatului remisă de A.N.I.C., reiese că numitul I.C. avea în anul 1940 vârsta de 41 de ani fiind refugiat din comuna Tiglead în Arad şi nu din satul Hotar, în satul Fâşca cum susţine reclamanta şi martorii menţionaţi mai sus.
Cu toate acestea, inexactităţile cuprinse în actele oficiale întocmite în perioada 1940 - 1941 sunt justificate de condiţiile concrete social - economice şi politice ale vremurilor, neputându-se concluziona, în lipsa altor dovezi în acelaşi sens că cele susţinute de reclamantă şi de martori în declaraţiile notariale nu corespund adevărului.
Pe de altă parte, aspectul că localitatea Hotar a rămas pe teritoriul Statului Român, astfel cum rezultă din actele eliberate de M.A.E., nu poate presupune implicit că în această localitate nu au fost exercitate presiuni de natură etnică, atâta vreme cât din aceleaşi înscrisuri invocate de Instanţă în motivarea soluţiei rezultă că satul Hotar se afla în aproprierea graniţei stabilite prin Dictatul de la Viena, fiind de notorietate că administraţia maghiară, prin trupele plasate la graniţă şi-au extins în fapt autoritatea şi asupra satelor româneşti aflate în imediata apropiere liniei de delimitare.
În aceste condiţii, Instanţa de Fond era obligată să-şi manifeste rolul activ, în sensul de a stabili cu exactitate situaţia de fapt, prin revenirea cu adresă la A.N.I.C. cu indicarea datelor exacte de stare civilă ale tatălui reclamantei, în scopul obţinerii de informaţii privind refugiul familiei reclamantei, Instanţa având de asemenea posibilitatea să procedeze la audierea în calitate de martori a persoanelor care au semnat declaraţiile notariale aflate în dosarul de fond.
Constatând necesitatea suplimentării probatoriului administrat în cauză, în scopul stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării corecte a legii, conform celor menţionate mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi ale art. 313 C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa atacat şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.M., împotriva sentinţei nr. 40/ CA din 26 februarie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2650/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2653/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
