ICCJ. Decizia nr. 2753/2007. Contencios. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2753/2007
Dosar nr. 404/54/2007
Şedinţa publică din 29 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin declinare de la Tribunalul Dolj, reclamanta P.N.F. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii C.L.R. şi C.J.D., Comisia de soluţionare a întâmpinărilor la notificări, contestaţie împotriva Hotărârii nr. 22 din 29 septembrie 2006, emisă de pârâtul C.J.D.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, urmare a notificării nr. 2211/2006, a depus la 22 septembrie 2006 întâmpinare în care a precizat faptul că nu este de acord cu propunerile de expropriere indicate şi a solicitat Comisiei de soluţionare a întâmpinărilor să consemneze în procesul - verbal pretenţiile sale considerând că preţul impus de expropriator este nefundamentat.
Reclamanta a mai arătat că procesul - verbal pentru consemnarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice a lucrării de interes local „strămutarea localităţii Rast" este lovit de nulitate deoarece nu poartă data de emitere, iar propunerile de expropriere şi procesul - verbal menţionat au fost notificate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 13 - 14 din Legea nr. 33/1994, precum şi ale art. 43 din Legea nr. 215/2005.
A susţinut că presupusa negociere, încercare de soluţionare a întâmpinărilor la notificări este de fapt simulată, comisia constituită fiind nelegală, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 33/2004.
Pârâtul, C.J.D., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de expropriere pentru cauza de utilitate publică, cerere ce face obiectul Dosarului nr. 189/2006, aflat pe rolul Tribunalului Dolj.
A invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii promovate, întrucât potrivit art. 29 raportat la art. 19 din Legea nr. 33/1994, proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisiei „în cazul în care noile propuneri vor fi respinse", iar în speţa dedusă judecăţii comisia nu a respins propunerile expropriatorului pentru ca acestea să vină cu noi propuneri astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se putea formula prezenta contestaţie.
De asemenea, a invocat şi excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, susţinând că prin contestaţia introdusă reclamanta nu urmăreşte nici un folos practic, legitim, născut şi actual, întrucât hotărârea a cărei anulare se cere, fiind dată în temeiul art. 18 din Legea nr. 33/1994, cuprinde acceptarea unui punct de vedere al expropriatorului, nicidecum obligaţii faţă de reclamant.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât aduce în discuţie însăşi raţiunea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, respectiv încetarea dreptului de proprietate privată asupra terenului supus exproprierii, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Curtea de Apel Craiova a respins excepţiile invocate de pârât ca neîntemeiate, reţinând că potrivit art. 20 raportat la art. 19 din Legea nr. 33/1994 se poate formula contestaţie împotriva hotărârii comisiei, iar în cazul în care comisia acceptă propunerea de expropriere şi respinge întâmpinarea proprietarului, acesta este interesat să conteste hotărârea comisiei.
Prin sentinţa civilă nr. 55 din 16 februarie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de reclamantă considerând-o neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că nu există incompatibilitate între calitatea de membru al comisiei de soluţionare a întâmpinărilor şi cea de membru în comisia de realizare a cercetării prealabile.
Cercetarea prealabilă constituie una dintre condiţiile necesare pentru declararea utilităţii publice a lucrărilor care justifică exproprierea şi se realizează de comisii constituite potrivit legii.
Concluziile prealabile nu sunt obligatorii ci doar consultative pentru autoritatea publică, aceasta având posibilitatea să le înlăture sau să dispună completarea lor.
Aceasta înseamnă că procesul - verbal care finanţează cercetarea prealabilă se încadrează în categoria actelor materiale preparatorii care nu sunt acte de autoritate şi care nu pot fi supuse controlului de legalitate în contenciosul administrativ.
Aşadar, în cauză, contestatorul avea posibilitatea să conteste actul de declarare a utilităţii publice, fiind exclusă cenzurii jurisdicţionale legalitatea procesului - verbal de cercetare prealabilă.
Câtă vreme actul de declarare a utilităţii publice nu a fost contestat în termenul prevăzut de lege, nu se mai pot reitera ulterior critici care să vizeze neregularităţi ale procedurii declarării utilităţii publice.
Ca urmare, critica referitoare la lipsa unui referendum organizat conform art. 43 din Legea nr. 215/2001, nu mai poate fi examinată în acest cadru procesual.
Pe de altă parte, chiar dacă exproprierea în vederea strămutării localităţii poate fi considerată ca măsură de organizare urbanistică a unei localităţi, consultarea prin referendum a cetăţenilor este facultativă şi nu obligatorie, fiind lăsată la aprecierea primarului, conform alin. (2) din acelaşi text de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P.N.F. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-a susţinut, pe de o parte, că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută întrucât la dezbaterea fondului cauzei nu a participat reprezentantul M.P., a cărui prezenţă era obligatorie, conform art. 1 pct. 9 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, că aceasta este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, prima Instanţă nepronunţându-se asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Au fost reiterate toate aspectele de nelegalitate a hotărârii contestate invocate în faţa primei Instanţe, referitoare la nulitatea evidentă a procesului - verbal de consemnare a rezultatelor cercetării prealabile, încălcarea prevederilor art. 9, art. 13, art. 15 alin. (3) şi art. 18 din Legea nr. 33/1994 referitoare la constituirea comisiilor de cercetare prealabilă şi de soluţionare a întâmpinărilor, la notificarea propunerilor de expropriere şi la comunicarea hotărârii într-un termen de 15 zile de la adoptare.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate prin art. 1 pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, introdus prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005, astfel încât o examinare distinctă a aspectelor circumscrise de recurent respectivului motiv de nelegalitate nu mai este legalmente posibilă, acestea putând fi avute în vedere numai în considerarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. pentru a se analiza şi stabili existenţa altor motive de nelegalitate, de natură a justifica modificarea sau casarea hotărârii atacate.
De asemenea, prin Decizia nr. 65/2007, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile alin. 9 al art. 1 din Legea nr. 554/2004, referitoare la participarea obligatorie a reprezentantului M.P. la şedinţele de judecată ale Instanţelor de contencios administrativ, neputând fi reţinută în speţă nici incidenţa motivului de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care include acele încălcări ale normelor procedurale, ori nesocotirea acelor principii ale procesului civil care nu sunt menţionate în contextul celorlalte motive de recurs, invocat de recurent.
Competenţele Instanţei de contencios administrativ în materie de expropriere sunt clar stabilite de Legea nr. 33/1994 şi vizează numai examinarea legalităţii actului de declarare a utilităţii publice emis de autoritatea administrativă competentă şi a măsurilor premergătoare exproprierii luate în etapa administrativă, în condiţiile art. 20, soluţionarea cererilor de expropriere şi stabilirea cuantumului despăgubirilor, dacă părţile nu se înţeleg, fiind dată în competenţa Instanţelor de drept civil, respectiv tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, conform art. 21 din aceeaşi lege.
Examinând cererea reclamantei în limita competenţelor legale astfel stabilite, prima Instanţă a reţinut, în mod corect, atât caracterul de act material preparator al procesului - verbal prin care s-a finalizat cercetarea prealabilă prin prisma dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 33/1994, act exclus cenzurii jurisdicţionale în lipsa analizei actului pe care l-a precedat, cât şi imposibilitatea reiterării altor critici care să vizeze neregularităţi ale procedurii declarării utilităţii publice, în condiţiile în care actul de declarare a acesteia nu a fost contestat.
De asemenea, în considerarea dispoziţiilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora nu pot face parte din comisia de soluţionare a întâmpinărilor, printre alţii, cei care deţin funcţii în administraţia publică locală sau centrală şi au un interes în executarea lucrărilor şi nici membrii comisiei care au declarat utilitatea publică, distinctă evident de aceea care realizează cercetarea prealabilă, s-a reţinut în mod corect inexistenţa incompatibilităţii între calitatea de membru al comisiei vizate de acest text şi cea de membru al comisiei de realizare a cercetării prealabile.
Pe de altă parte, termenul prevăzut de art. 18 alin. (3) din aceeaşi lege nu are un caracter absolut şi prin urmare validitatea actului nu depinde direct de respectarea lui.
Prin nerespectarea lui reclamanta nu a fost vătămată în nici un drept recunoscut de lege, termenul stabilit de art. 20 pentru contestarea hotărârii începând să curgă numai de la data comunicării acesteia.
Celelalte aspecte învederate de recurentă aduc în discuţie însăşi raţiunea exproprierii, respectiv încetarea dreptului său de proprietate asupra terenului supus exproprierii cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, putând fi examinate numai de Instanţa competentă, investită deja în acest sens.
În consecinţă, în speţă, nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.
Din examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., a rezultat, totodată, că nu este dat în speţă nici un alt motiv de nelegalitate, de natură a fi invocat din oficiu şi a impune casarea sau modificarea hotărârii atacate, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.N.F. împotriva sentinţei civile nr. 55 din 16 februarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2752/2007. Contencios. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2754/2007. Contencios. Expropriere. Recurs → |
|---|
