ICCJ. Decizia nr. 2977/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2977/2007
Dosar nr. 15885/2/2005
Şedinţa publică din 12 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 mai 2005 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care a format obiectul Dosarului nr. 15885/2/2005 (nr. vechi 1642/2005), reclamantul B.C.M. a chemat în judecată M.E.C. (în prezent M.E.C.T. ca urmare a măsurilor de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale stabilite prin OUG nr. 24/2007) şi USAMV, solicitând:
- anularea Hotărârii Consiliul F.M.V. prin care domnul C.M.D. a fost declarat câştigător al concursului desfăşurat pentru ocuparea postului didactic conferenţiar - poziţia 22 la Catedra de ştiinţe clinice;
- constatarea faptului că, în vederea ocupării postului respectiv, îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi criteriile generale şi specifice de evaluare prevăzute de Sistemul de evaluare pentru ocuparea posturilor şi acordarea titlurilor de conferenţiar universitar şi Criteriile de evaluare pentru acordarea titlurilor de conferenţiar universitar şi de profesor universitar stabilite de C.N.A.T.D.C.U.;
- obligarea Senatului USAMV să îi valideze acordarea titlului de conferenţiar universitar;
- obligarea C.N.A.T.D.C.U. să îi confirme acordarea titlului de conferenţiar universitar;
- obligarea M.E.C. să emită ordinul prin care să-i fie acordat titlul de conferenţiar universitar;
- obligarea U.S.A.M.V. la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre salariul de conferenţiar universitar şi cel plătit în prezent, cu începere de la data desfăşurării concursului pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar în litigiu;
- obligarea U.S.A.M.V. la plata daunelor morale în cuantum de 50.000.000 ROL.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că are o vechime de 14 ani în învăţământul superior, este şef de lucrări în cadrul U.S.A.M.V. – F.M.V.C.P.M. şi, în 1999, a obţinut la titlul de doctor în medicină veterinară. B.C.M. arată că a desfăşurat o bogată activitate publicistică: 11 lucrări la categoria tratate, monografii şi manuale publicate la edituri consacrate şi circa 100 lucrări publicate în reviste de prestigiu, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în probaţiune. Reclamantul arată că îndeplineşte condiţiile prevăzute de normele în vigoare şi întruneşte criteriile minime pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar, constând în: 61 articole în reviste de circulaţie internaţională, faţă de minimul cerut - 5 asemenea articole; 31 articole în reviste de specialitate din ţară, faţă de minimul cerut - 23 asemenea articole; 24 articole în volume ale unor manifestări ştiinţifice internaţionale, fată de minimul cerut - 5 asemenea articole; 67 articole în volume ale unor manifestări ştiinţifice naţionale, faţă de minimul cerut - 7 asemenea articole; 5 monografii/ tratate de specialitate publicate în ţară, faţă de minimul cerut - o asemenea lucrare; 4 manuale de specialitate pentru învăţământul superior, faţă de minimul cerut - o asemenea lucrare; 5 manuale de specialitate tip litografie, faţă de minimul cerut - o asemenea lucrare.
Faţă de aspectele arătate, reclamantul susţine că din motive subiective şi în totală contradicţie cu criteriile legale arătate, Senatul U.S.A.M.V. a validat hotărârea Consiliului F.M.V. prin care domnul C.M.D. a fost declarat câştigător al concursului pentru ocuparea postului didactic de conferenţiar - poziţia 22 la Catedra de ştiinţe clinice.
Mai arată reclamantul că a formulat contestaţii atât la U.S.A.M.V. cât şi la M.E.C., însă răspunsurile primite au fost nesatisfăcătoare.
În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, ale Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic şi ale Legii contenciosului administrativ, nr. 554/25004.
Prin întâmpinare, pârâta U.S.A.M.V. a solicitat respingerea acţiunii, arătând, în esenţă, că actul contestat de reclamant este legal şi temeinic, având în vedere Raportul sinteză al Comisiei de concurs şi faptul că, potrivit art. 61 din Legea nr. 128/1997 (în forma în vigoare la data desfăşurării concursului), pentru desemnarea câştigătorului concursului pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar esenţială este evaluarea realizată de Comisia de concurs, întrucât controlul ulterior realizat de Consiliul facultăţii, Senatul universităţii şi C.N.A.T.D.C.U. vizează exclusiv respectarea criteriilor şi procedurii de concurs.
Mai arată pârâta U.S.A.M.V. că reclamantul a solicitat M.E.C. reanalizarea dosarelor de concurs, astfel că, în afara procedurilor reglementate de lege, Senatul universităţii, pentru a înlătura orice fel de dubiu, a format o nouă Comisie de concurs, a cărei componenţă a fost aprobată în unanimitate de Consiliul facultăţii, din care face parte şi B.C.M. Noua Comisie a reluat întreaga procedură de concurs, iar prin Raportul de sinteză din 5 mai 2005 a confirmat concluziile primei Comisii de concurs, menţinând, cu 5 voturi pentru, drept câştigător al concursului pe domnul C.M.D. Acest ultim raport de sinteză a fost aprobat în şedinţa din 7 mai 2005 a Consiliul facultăţii, la care a participat şi B.C.M., iar hotărârea adoptată în acest sens a fost validată de Senatul universităţii.
La termenul din 7 iunie 2005, Curtea de Apel a dispus citarea, în calitate de pârât, a câştigătorului concursului pentru ocuparea postului de conferenţiar – C.M.D.
Prin întâmpinare, pârâtul C.M.D. a invocat excepţia nelegalei sale introduceri în cauză, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii formulate de B.C.M.
Prin încheierea pronunţată la data de 15 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de pârâtul C.M.D.
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 mai 2006 pe rolul aceleiaşi Instanţe, care a format obiectul Dosarului nr. 5542/2/2006, B.C.M. a chemat în judecată pe pârâţii M.E.C., U.S.A.M.V. şi C.M.D., solicitând anularea Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5655 din 12 decembrie 2005 prin care i s-a acordat pârâtului C.M.D. titlul de conferenţiar universitar şi suspendarea executării acestui act administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. În motivarea acţiunii, reclamantul a prezentat aceleaşi argumente cu cele cuprinse în cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 mai 2005.
Prin încheierea din 19 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5542/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus conexarea Dosarului nr. 5542/2/2006 la Dosarul nr. 15885/2/2005 (nr. vechi 1642/2005).
Prin sentinţa civilă nr. 2314 din 17 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 15885/2/2005 (nr. vechi 1642/2005), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul B.C.M., reţinând, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Declararea câştigătorului concursului de conferenţiar universitar nu se face doar prin compararea numărului de lucrări publicate, ci presupune o evaluare de specialitate a acestor lucrări, iar Instanţa nu se poate substitui Comisiei de concurs de specialitate pentru a aprecia cu privire la activitatea publicistică şi didactică a reclamantului în raport cu cea desfăşurată de pârâtul C.M.D.
Instanţa a respins critica reclamantului referitoare la faptul că pârâtul C.M.D. a indicat în dosarul de concurs lucrări nepublicate, reţinând că pârâtul a depus la dosar coperţile a 4 dintre lucrările respective şi, pentru a cincia, adeverinţa care atestă acordarea numărului I.S.B.N.
Curtea de Apel a respins şi critica reclamantului referitoare la indicarea de către pârâtul C.M.D. a anumitor lucrări la mai multe categorii de publicaţii din dosarul de concurs, reţinând că o astfel de menţionare este justificată şi că numărul lucrărilor publicate se calculează prin însumarea o singură dată a fiecărei lucrări.
Împotriva sentinţei civile nr. 2314 din 17 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul B.C.M., invocând prevederile art. 3 C. civ. şi art. 304 C. proc. civ., precum şi cele ale actelor normative incidente.
Criticile pe care recurentul - reclamant le aduce sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
- încălcarea prevederilor art. 3 C. civ., întrucât Instanţa a refuzat să judece cauza, motivând că aparţine comisiei de specialitate competenţa de a se pronunţa asupra cererilor formulate de reclamant. Recurentul susţine că Instanţa ar fi trebuit să invoce excepţia necompetenţei materiale, iar nu să respingă acţiunea ca neîntemeiată.
- existenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât sentinţa atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia pronunţată;
- Instanţa nu s-a pronunţat asupra capetelor de cerere, motiv care se circumscrie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, recurentul mai susţine următoarele motive:
- şeful Comisiei de examinare - C.V., este naşul intimatului - pârât C.M.D.;
- anterior scoaterii la concurs a postului de conferenţiar universitar şi desfăşurării concursului, prin acţiuni şi inacţiuni ale organizatorilor cu caracter şicanator a fost împiedicat să îşi pregătească în condiţii optime participarea la concurs;
- comisia de concurs nu a aplicat criteriile minime cerute pentru ocuparea postului impuse de M.E.C.;
- singurele criterii obiective de apreciere a cantităţii şi mai ales a calităţii şi care pot departaja mai mulţi candidaţi sunt cele referitoare la lucrările publicate, reclamantul susţinând că, pe baza dosarului de concurs şi a documentelor depuse la dosarul de fond, se poate realiza aprecierea lucrărilor publicate nu numai cantitativ, ci şi calitativ;
- intimatul - pârât C.M.D. nu îndeplinea criteriile minime de la pct. 3.2, 3.3 şi 3.4 din fişa de autoapreciere, întrucât nu a prezentat listele de lucrări, a prezentat lucrări comunicate, iar nu publicate, a menţionat lucrări improprii. În acest sens, reclamantul invocă aprecierea prof. M.T. referitoare la faptul că, în privinţa criteriului 3.2, C.M.D. „a realizat doar 40% articole publicate în reviste de specialitate din ţară";
- comisia de concurs nu a realizat o departajare corectă a candidaţilor, ci, dimpotrivă, a depreciat activitatea didactică, ştiinţifică şi profesională a reclamantului, în pofida faptului că lucrările sale se bucură de aprecierea cadrelor didactice de renume din ţară şi din străinătate, ceea ce reprezintă o dovadă a calităţii publicaţiilor sale;
- cele două comisii constituite ulterior nu au răspuns punctual motivelor din contestaţiile formulate de reclamant, ci au realizat o nouă evaluare a dosarelor de concurs.
În esenţă, prin criticile din recurs recurentul - reclamant tinde să demonstreze faptul că intimatul - pârât C.M.D. nu îndeplinea criteriile M.E.C. pentru a ocuparea postului de conferenţiar universitar şi că, realizând o evaluare subiectivă a dosarelor de concurs, comisia a formulat recomandarea prin subaprecierea activităţii pe care a desfăşurat-o, a cărei calitate rezultă din conţinutul dosarului de concurs.
În concluzie, recurentul - reclamant solicită să se constate superioritatea cantitativă şi calitativă a activităţii sale ştiinţifice prin raportare la cea desfăşurată de intimatul - pârât C.M.D., care nu îndeplinea cerinţele minime pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar, precum şi lipsa de credibilitate a membrilor comisiilor de concurs, cu excepţia prof. M.T.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, care se circumscriu art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Este neîntemeiat motivul de recurs referitor la nemotivarea în fapt şi în drept a sentinţei atacate. În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea Instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor. Motivele de fapt şi de drept la care se referă textul respectiv reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus Instanţa la adoptarea soluţiei. Aceasta nu înseamnă însă că Instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, acestea putând fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, iar hotărârea pronunţată trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, iar nu cele pentru care au fost admise sau respinse aspectele detaliate de părţi.
Este neîntemeiată şi critica din recurs referitoare la încălcarea dispoziţiilor art.3 C. civ., potrivit cărora „judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate". Nu reprezintă o denegare de dreptate în sensul dispoziţiilor citate, împrejurarea că Instanţa fondului a reţinut faptul că excede competenţei sale posibilitatea de a aprecia din punct de vedere calitativ asupra activităţii didactice, ştiinţifice şi extradidactice în interesul învăţământului a celor doi candidaţi pentru postul de conferenţiar universitar.
În această privinţă, Instanţa cenzurează legalitatea actului administrativ contestat analizând conformitatea acestuia cu dispoziţiile actelor juridice cu forţă juridică superioară, în sens generic cu „legea". Oportunitatea emiterii sau adoptării actului administrativ se apreciază în mod exclusiv de către autoritatea publică în funcţie de interesul colectivităţii în cadrul căreia actul îşi va produce efectele juridice. Astfel, în realizarea principiului oportunităţii actelor administrative, dreptul de apreciere se exercită de către administraţie, în speţă comisia de concurs, în limitele legalităţii şi numai refuzul nejustificat sau excesul de putere pot conduce, în condiţiile Legii nr. 554/2004, la constatarea nelegalităţii actului atacat. Din acest punct de vedere este acceptat atât în doctrină cât şi în practica judecătorească că Instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a analiza, în cadrul controlului de legalitate, aspectele legate de oportunitatea emiterii actului administrativ atacat. Or, în speţă, recomandarea Comisiei de concurs în sensul ocupării postului de conferenţiar universitar de către C.M.D., votată în urma „evaluării activităţii didactice şi a celei ştiinţifice a candidatului, a activităţii extradidactice în interesul învăţământului", în sensul art. 61 alin. (3) teza finală din Legea nr. 128/1997, reprezintă o apreciere asupra oportunităţii în raport cu specificul postului scos la concurs şi necesităţile instituţiei de învăţământ superior, reprezentând soluţia optimă în opinia persoanelor numite în Comisie şi care au, potrivit legii, competenţa de a se pronunţa prin recomandare.
Prin motivul de recurs referitor la existenţa relaţiei naş - fin între prof. univ. C.V. - preşedintele primei Comisii de concurs şi intimatul - pârât C.M.D., recurentul tinde să invoce temerea reverenţioasă, sub imperiul căreia şi-au exprimat votul unii dintre membrii Comisiei, drept motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat. Este cunoscut faptul că simpla temere reverenţioasă, ca viciu de consimţământ, constând în teama firească rezultată din respectul pe care o persoană îl are faţă de altă persoană, nu reprezintă, în mod direct, un motiv de nelegalitate a actului administrativ, ci doar în măsura în care o astfel de temere conduce la o conduită ce contravine dispoziţiilor imperative ale legii. Nici chiar reglementarea cadru în materia conflictului de interese, Legea nr. 161/2003, nu include relaţia naş - fin între situaţiile specifice conflictului de interese, pentru a se putea aprecia, pe cale incidentală, că Raportul de sinteză al primei Comisii de concurs şi actele ulterioare adoptate sau emise în considerarea sa ar fi nelegale.
Actul administrativ contestat, Hotărârea Consiliul F.M.V. prin care domnul C.M.D. a fost declarat câştigător al concursului desfăşurat pentru ocuparea postului didactic conferenţiar, poziţia 22 la Catedra de ştiinţe clinice, a fost adoptat cu respectarea prevederilor legale aplicabile.
Este de reţinut faptul că reluarea procedurii de ocupare a postului în litigiu, urmare contestaţiilor formulate de B.C.M., finalizată cu hotărârea noii comisii de concurs prin care intimatul - pârât C.M.D. a fost desemnat drept câştigător nu poate forma obiectul controlului de legalitate al Instanţei învestite cu acţiunea împotriva hotărârii, întrucât potrivit legii şi chiar susţinerilor părţilor, nu există posibilitatea reexaminării îndeplinirii de către candidaţi a criteriilor minime pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar.
Aspectele invocate şi prezentate detaliat de reclamant drept cauze de natură a-l împiedica să îşi exercite în condiţii optime şi obiective dreptul de participare la concursul pentru ocuparea postului de conferenţiar universitar au fost analizate de Instanţa fondului şi fac obiectul cercetării în cadrul prezentului recurs, prin prisma analizei legalităţii procedurilor de organizare şi desfăşurare a concursului respectiv.
În principal, criticile de nelegalitate formulate de recurentul - reclamant atât la fond cât şi prin recurs vizează neîndeplinirea de către intimatul - pârât C.M.D. a criteriilor stabilite de M.E.C. în privinţa lucrărilor de specialitate indicate în dosarul de concurs.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că întemeiat Curtea de Apel, pe baza probatoriului administrat, a reţinut că lucrările contestate de reclamant au fost publicate, că este justificată menţionarea aceleiaşi lucrări la mai multe dintre categoriile prevăzute în fişa de apreciere şi că numărul lucrărilor publicate se calculează prin însumarea o singură dată a fiecărei lucrări, răspunzând, astfel, sistematizat criticilor din cererea de chemare în judecată şi susţinerilor reclamantului.
Totodată, Înalta Curte mai reţine că soluţia Instanţei de Fond este legală şi temeinică şi datorită faptului că Raportul de sinteză al Comisiei de concurs din ianuarie 2005 care a stat la baza emiterii hotărârii contestate cuprinde motivarea necesară şi suficientă a soluţiei adoptate în sensul recomandării candidatului C.M.D. pentru funcţia de conferenţiar universitar.
Reţinându-se că a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale documentaţia care a stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5655 din 12 decembrie 2005 prin care a fost acordat intimatului - pârât C.M.D. titlul de conferenţiar universitar, Înalta Curte apreciază că este legal şi acest act administrativ contestat în prezentul litigiu.
În consecinţă, constatând că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, nefiind incidentele situaţiile de casare invocate de recurent, Înalta Curte va respinge recursul ca ne fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 2314 din 17 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2956/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2980/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
