ICCJ. Decizia nr. 2980/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2980/2007
Dosar nr. 2580/2/2006
Şedinţa publică din 12 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 martie 2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.P., în contradictoriu cu A.N.A.F., a formulat contestaţie împotriva Ordinului nr. 52 din 31 ianuarie 2006 emis de preşedintele A.N.A.F., prin care a fost sancţionat disciplinar cu mustrare scrisă, solicitând, în principal, constatarea nulităţii absolute a ordinului şi, în subsidiar, anularea acestuia, precum şi acordarea de daune morale în cuantum de 5.000 lei şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin ordinul contestat, domnul P.P., auditor clasa I gradul superior treapta 1 în cadrul Direcţiei de audit public intern a fost sancţionat disciplinar cu mustrare scrisă, conform art. 64, art. 65 alin. (1) şi alin. (2) lit. j), art. 65 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin OUG nr. 14/2005 au fost modificate formularele pentru declaraţia de avere şi declaraţia de interese, iar, potrivit art. 4 din ordonanţa de urgenţă, cele două declaraţii, potrivit noilor formulare, trebuia să fie depuse în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv până la data de 9 mai 2005.
Reclamantul susţine că a depus cele două declaraţii, completate potrivit noilor formulare, la data de 4 mai 2005, dar Direcţia de organizare şi resurse umane din cadrul A.N.A.F. nu i-a comunicat dovada de primire a documentelor, deşi o astfel de obligaţie reiese din cuprinsul Notei din 17 noiembrie 2005 întocmită de Direcţia de audit public intern. Reclamantul arată că a făcut cunoscute aceste împrejurări Comisiei de disciplină cu ocazia audierii din 24 noiembrie 2005 şi că, întrucât nu i-a fost comunicată dovada de primire, nu îi poate fi imputat faptul că nu poate face dovada depunerii declaraţiilor.
În susţinerea capătului de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a Ordinului contestat, reclamantul susţine că ordinul a fost emis cu nerespectarea art. 24 alin. (4) şi art. 27 alin. (2) din HG nr. 1210/2003 întrucât Comisia de disciplină a fost sesizată la data de 17 noiembrie 2005, cu depăşirea termenului de 60 de zile de la data săvârşirii faptei care constituie abatere disciplinară. În acelaşi sens, reclamantul susţine că ordinul a fost emis şi cu încălcarea art. 29 alin. (1), art. 30, art. 33, art. 35 alin. (1), (2) şi (5) din HG nr. 1210/2003, întrucât a fost depăşit termenul de 6 luni de la data săvârşirii faptei în care poate fi aplicată sancţiunea disciplinară, termen prevăzut de art. 35 alin. (6) coroborat cu art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004).
În motivarea capătului de cerere referitor la anularea ordinului contestat, reclamantul susţine, în esenţă, că actul a fost emis cu rea-credinţă, în urma unor articole apărute în presă şi datorită faptului că se află în litigiu cu A.N.A.F. în privinţa măsurii de trecere dintr-o funcţie de conducere într-o funcţie de execuţie.
Mai arată reclamantul că, întrucât declaraţiile depuse la data de 4 mai 2005 nu se mai regăseau în evidenţele instituţiei, a procedat la o nouă depunere a acestora anterior întocmirii Notei din 17 noiembrie 2005 prin care a fost sesizată Comisia de disciplină, notă care a fost înregistrată la A.N.A.F. la data de 24 ianuarie 2006, iar raportul Comisiei de disciplină fiind datat 20 ianuarie 2006.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea contestaţiei formulate de P.P. susţinând, în esenţă, că reclamantului nu i-a fost eliberată dovada de primire a declaraţiilor la data de 4 mai 2005 întrucât nu le-a depus la această dată, ci abia la data de 16 noiembrie 2005, când a primit dovada respectivă şi că ordinul contestat a fost emis cu respectarea termenelor prevăzute de HG nr. 1210/2003 care se calculează de la momentul depunerii documentelor (16 noiembrie 2005), întrucât fapta are caracter continuu.
Prin sentinţa civilă nr. 3245 din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:
- a respins excepţia nulităţii Ordinului nr. 52 din 31 ianuarie 2006 emis de preşedintele A.N.A.F., reţinând că fapta săvârşită de reclamant are caracter continuu, astfel că, raportat la data depunerii declaraţiilor (16 noiembrie 2005), data sesizării Comisiei de disciplină (17 noiembrie 2005) şi data raportului prin care s-a dispus sancţionarea (20 ianuarie 2006), au fost respectate termenul de 2 luni pentru sesizarea Comisiei şi termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii disciplinare;
- a admis acţiunea formulată de P.P. şi a anulat ordinul contestat, reţinând, în esenţă, că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că reclamantul nu a primit dovada de primire datorită faptului că nu a depus declaraţiile la data de 4 aprilie 2005, cu atât mai mult cu cât A.N.A.F. nu a contestat aceste susţineri ale reclamantului şi că simpla necompletare în termen a declaraţiilor nu poate fi reţinută ca fiind abatere disciplinară în condiţiile în care reclamantul se conformase anterior dispoziţiilor Legii nr. 115/1996 şi ale Legii nr. 161/2003;
- a respins capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, reţinând că reclamantul nu a făcut dovada vătămării unor valori şi drepturi nepatrimoniale;
- a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în baza înscrisurilor depuse la dosar.
Împotriva sentinţei civile nr. 3245 din 29 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs, recurenta - pârâtă susţine că nerespectarea termenului prevăzut de art. 4 din OUG nr. 14/2005 pentru depunerea declaraţiilor de avere şi de interese constituie abatere disciplinară potrivit art. 65 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999, republicată (M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004), astfel că ordinul contestat este legal şi temeinic întrucât reclamantul a depus cele două declaraţii la 16 noiembrie 2005, când a primit dovada depunerii acestora şi că nu este absolvit de răspundere dacă a depus declaraţiile la secretariatul direcţiei în care îşi desfăşura activitatea, iar nu la Direcţia de organizare şi resurse umane, aşa cum se precizează în adresa din 17 martie 2005. Totodată, recurenta - pârâtă susţine că în mod eronat Instanţa de Fond a reţinut că nu au fost combătute susţinerile reclamantului referitoare la depunerea declaraţiilor la data de 4 aprilie 2005 şi că o parte din considerentele sentinţei atacate se referă la situaţia funcţionarului public P.C., expusă în Nota din 17 noiembrie 2005.
Cu privire la cheltuielile de judecată acordate reclamantului, recurenta - pârâtă susţine că Instanţa de Fond le-a acordat în mod greşit, nefiind îndeplinite condiţiile art. 274 C. proc. civ., întrucât A.N.A.F. nu s-a aflat în culpă procesuală deoarece actele contestate sunt legale şi temeinice.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta - pârâtă, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.
Prin ordinul contestat, reclamantul P.P. a fost sancţionat disciplinar cu mustrare scrisă, conform art. 64, art. 65 alin. (1) şi alin. (2) lit. j), art. 65 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată, pentru nedepunerea, în termenul prevăzut de art. 4 din OUG nr. 14/2005, a declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese, potrivit noilor formulare.
Prin OUG nr. 14/2005 au fost modificate formularele pentru declaraţia de avere şi declaraţia de interese, iar, potrivit art. 4 din ordonanţa de urgenţă, cele două declaraţii completate conform noilor formulare, trebuia să fie depuse în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv până la data de 9 mai 2005.
Prin adresa internă din 17 martie 2005, Direcţia de organizare şi resurse umane din cadrul A.N.A.F. a comunicat compartimentelor din structura instituţiei modelul noilor formulare, în care se precizează că „fiecare funcţionar public va preda declaraţia de avere la Direcţia de organizare şi resurse umane pe baza unei dovezi de primire, ce va fi semnată de către acesta şi de către reprezentantul Direcţiei de organizare şi resurse umane care primeşte declaraţia de avere". Prin aceeaşi adresă internă se solicită respectarea termenului limită prevăzut de OUG nr. 14/2005.
Potrivit art. 65 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999, republicată, constituie abatere disciplinară săvârşită de funcţionarul public „încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici".
Dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 14/2005, stabilind termenul de depunere a declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese, fac parte din legislaţia care reglementează îndatoririle.
Înalta Curte reţine că reclamantul nu a făcut dovada depunerii declaraţiei de avere şi de interese în termenul prevăzut de art. 4 din OUG nr. 14/2005, respectiv până la data de 9 mai 2005, limitându-se la simple afirmaţii nesusţinute de vreo probă în acest sens. Astfel, în mod eronat Instanţa de Fond a reţinut că nu se poate reţine vreo culpă a reclamantului de natură a atrage aplicarea sancţiunii disciplinare. Faţă de susţinerile din acţiune referitoare la depunerea declaraţiilor la data de 4 aprilie 2005 şi întrucât în cauză se pune problema culpei în privinţa obligaţiei funcţionarului de a respecta termenul prevăzut de art. 4 din OUG nr. 14/2005, Înalta Curte reţine că reclamantul avea interesul de a solicita dovada de primire, iar Direcţia de organizare şi resurse umane avea obligaţia de a elibera dovada respectivă, condiţionat însă de depunerea înscrisurilor şi de solicitarea funcţionarului. Totodată, în condiţiile în care reclamantul doar afirmă, dar nu probează depunerea declaraţiilor la data de 4 aprilie 2005, aceasta nu înseamnă că revine autorităţii publice sarcina de a proba nedepunerea declaraţiilor, întrucât este unanim acceptat că nu se poate face proba unui fapt negativ decât pe calea inducţiei, pornindu-se de la faptul pozitiv. Or, în speţă, faptul pozitiv este reprezentat de depunerea de către reclamant a declaraţiilor de avere şi de interese abia la data de 16 noiembrie 2005.
Pe cale de consecinţă, se reţine că reclamantul nu a făcut dovada respectării termenului prevăzut de art. 4 din OUG nr. 14/2005 şi că, sub acest aspect, este legal şi temeinic ordinul ce face obiectul cauzei.
Nu se poate reţine nulitatea absolută a ordinului contestat, invocată de reclamant, întrucât fapta de a nu depune declaraţia de avere şi de interese are caracter continuu, astfel că atât termenul de 2 luni prevăzut de art. 24 alin. (4) din HG nr. 1210/2003 pentru sesizarea Comisiei de disciplină, cât şi termenul de 6 luni prevăzut de art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, încep să curgă de la data la care P.P. a depus documentele în discuţie, şi anume de la data de 16 noiembrie 2005, confirmată de susţinerile ambelor părţi.
Înalta Curte urmează a primi şi criticile din recurs referitoare la faptul că unele din considerente sentinţei atacate abordează situaţia funcţionarului public P.C., analizată în Nota din 17 noiembrie 2055, fiind astfel străine de obiectul cauzei, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Totodată, Înalta Curte constată că în mod greşit Instanţa de Fond a reţinut că nu poate fi reţinută ca abatere disciplinară simpla necompletare în termen a declaraţiilor de avere şi de interese potrivit formularelor prevăzute de OUG nr. 14/2005, întrucât în această privinţă nu este posibilă realizarea de interpretări permisive în condiţiile în care legea dispune expres că nerespectarea prevederilor referitoare la îndatoririle funcţionarilor publici (în speţă, art. 4 din OUG nr. 14/2005) constituie abatere disciplinară (art. 65 alin. (2) lit. j)) din Legea nr. 188/1999, republicată). Având în vedere scopul şi specificul legislaţiei în materia declarării şi controlului averii, transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în domeniul prevenirii şi sancţionării corupţiei, Înalta Curte reţine că reclamantului P.P. i-a fost aplicată, cu respectarea principiului proporţionalităţii, sancţiunea disciplinară cea mai uşoară dintre cele prevăzute de art. 65 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată.
În concluzie, se reţine că, în mod legal şi temeinic, în raport cu situaţia de fapt şi cu aplicarea corectă a reglementărilor incidente, prin ordinul contestat a fost aplicată reclamantului P.P. sancţiunea disciplinară constând în mustrare scrisă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta A.N.A.F., va modifica în tot sentinţa atacată şi, în fond, va respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantului P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 3245 din 29 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de P.P.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2977/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1027/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
