ICCJ. Decizia nr. 2950/2007. Contencios. Regim tolerare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.2950/2007

Dosar nr.8714/2/2006

Şedinţa publică din 8 iunie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiuneaînregistrată la 19 septembrie 2006, reclamantul K.S., cetăţean ivorian, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.S., anularea Deciziei nr. 245912/ BMC/ 2 din 15 august 2006, a Deciziei nr. 245764/ BMC/ 2 din 29 iunie 2006 şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde tolerarea pe teritoriul României.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 584 din 22 februarie 2007, a admis acţiunea, a dispus anularea deciziilor contestate şi a obligat pârâta să emită o decizie prin care să-i acorde reclamantului tolerarea rămânerii pe teritoriul României pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii, până la dispariţia cauzelor.

Instanţa a reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 98 şi art. 99 din OUG nr. 194/2002 întrucât, datorită situaţiei conflictuale din Coasta de Fildeş, reclamantul se află într-o situaţie obiectivă, independentă de voinţa sa, care îl împiedică să părăsească România.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii reclamantului.

Recurenta - pârâtă a susţinut că sentinţa pronunţată de Instanţa de Fond este nelegală şi netemeinică, intimatul - reclamant neaflându-se într-o imposibilitate obiectivă de a părăsi România, astfel încât nu îi sunt aplicabile prevederile art. 98 şi art. 99 din OUG nr. 194/2002.

Recursul este nefondat.

Sesizată să se pronunţe asupra deciziei de respingere a cererii intimatului - reclamant de acordare a tolerării rămânerii sale pe teritoriul României, Instanţa de Fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 98 şi art. 99 din OUG nr. 194/2002, având în vedere motivele obiective pentru care acesta nu poate părăsi teritoriul României.

Circumstanţele concrete ale situaţiei intimatului au fost apreciate ca reprezentând motive obiective, în sensul definit de alin. (2) al art. 98 din OUG nr. 194/2002, ca fiind acele împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate, din cauza cărora acesta nu poate părăsi teritoriul României.

Definiţia dată de lege motivelor obiective nu cuprinde criterii de identificare sau exemple concrete, astfel încât Instanţa de Fond a interpretat corect prevederea legală stabilind, în funcţie de probele administrate, că situaţia intimatului se încadrează în ipoteza juridică reglementată ca temei pentru acordarea regimului de tolerare pe teritoriul României.

Astfel, s-a avut în vedere că înscrisurile aflate la dosar fac dovada situaţiei obiective, în care se află reclamantul, independentă de voinţa sa, care îl împiedică să părăsească România, datorită tensiunilor politice din Coasta de Fildeş, de natură să-i pună în pericol integritatea personală, existând însă posibilitatea ca, într-un interval de timp rezonabil această ţară să se normalizeze social şi politic, urmare implicării O.N.U. şi a Franţei.

Faţă de cele ce preced, recursul este nefondat şi, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.S. împotriva sentinţei civile nr. 584 din 22 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2007

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2950/2007. Contencios. Regim tolerare. Recurs