ICCJ. Decizia nr. 2948/2007. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2948/2007
Dosar nr.3239/2/2006
Şedinţa publică din 8 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată la 21 martie 2006 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul O.A. a chemat în judecată A.S.B. pentru că nu i-a răspuns unui memoriu adresat, iniţial, în decembrie 2005 şi, ulterior, la 30 ianuarie 2006, prin care solicita eliberarea unei dispoziţii de părăsire a teritoriului României din iniţiativa şi pe cheltuiala sa, fără instituirea interdicţiei de intrare.
La termenul din 31 mai 2006 la dosar a fost conexat Dosarul nr. 3853/2/2006 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect contestaţia formulată de acelaşi reclamant împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului României emisă la 3 aprilie 2006 de A.S.B., ca urmare a solicitării reclamantului din 12 decembrie 2005, la care a revenit la 31 ianuarie 2006.
Se arată în contestaţie că, după căsătorie, a solicitat şi a obţinut viză de căsătorie în baza căreia a avut o şedere legală în România până la 16 mai 2000, dar că începând cu anul 2000 starea sa de sănătate s-a agravat şi a fost în imposibilitate de a se prezenta la A.S.B. în scopul prelungirii formalităţilor de şedere.
A solicitat să i se permită plecarea din România pentru că mama sa era grav bolnavă în Turcia, dar emiterea dispoziţiei de părăsire să se facă fără instituirea interdicţiei de intrare în România şi chiar acordarea statutului de persoană tolerată pentru a-şi putea continua tratamentele pentru bolile de care suferă.
S-a solicitat menţinerea dispoziţiei de părăsire cu obligarea autorităţilor de a reanaliza şi suspenda interdicţia de intrare.
Prin sentinţa civilă nr. 1606 din 28 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse acţiunile conexe ca neîntemeiate.
Pentru a motiva această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că prin Dispoziţia de părăsire a teritoriului României nr. 102798 din 3 aprilie 2006, A.S.B., în conformitate cu art. 80 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002, a dispus obligarea reclamantului să părăsească teritoriul României, în termen de 3 zile, întrucât dreptul de şedere a expirat la 16 mai 2000.
Potrivit art. 80 alin. (1) lit. a) din ordonanţă, dispoziţia de părăsire a teritoriului României, constituie Decizia A.S.B. care obligă un străin să părăsească teritoriul României, într-un termen stabilit, în cazul când i s-a anulat sau revocat viza, precum şi cei a căror şedere a devenit ilegală.
Cum, în speţă, reclamantului i-a expirat dreptul de şedere legală pe teritoriul României din data de 16 mai 2000, fapt recunoscut şi necontestat de acesta, în mod legal pârâta a dispus măsura de părăsire a teritoriului României, cu interdicţie de intrare pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni de la data ieşirii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul O.A., solicitând casarea sentinţei recurate şi să se dispună emiterea unei noi dispoziţii de părăsire fără interdicţie de intrare.
Este criticată soluţia Instanţei de Fond pentru că nu s-a făcut nici o referire la dosarul ce a avut ca obiect refuzul A.S.B. de a-i comunica până în luna aprilie 2006 un răspuns la solicitarea sa, deşi trebuia să i se răspundă în termen de 30 de zile.
Instanţa de Fond a ţinut seama numai de probele administrate de A.S. dar nu şi de înscrisurile depuse de reclamant.
Se invocă faptul că este căsătorit cu o româncă şi nu este uman să fie exilat pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni de lângă familia sa, deşi este foarte bolnav şi nu va putea să-şi continue tratamentul.
Examinând probele aflate la dosar, motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale incidente, recursul declarat va fi respins pentru următoarele considerente:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a conexat două cereri ale reclamantului, una în care solicita anularea dispoziţiei de părăsire a teritoriului României şi cealaltă care avea ca obiect emiterea unei dispoziţii de părăsire a teritoriului României, fără interdicţie de intrare, la iniţiativa acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 1606 din 28 iunie 2006, atacată cu recurs, Instanţa de Fond s-a pronunţat asupra ambelor cereri, iar motivele de recurs se referă atât la prima cerere cât şi la cea conexată.
Este adevărat că potrivit prevederilor art. 82 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, dispoziţia de părăsire se atacă la Curtea de Apel competentă teritorial, iar hotărârea acesteia este irevocabilă, numai că, în condiţiile în care sentinţa atacată priveşte şi cererea referitoare la obligarea A.S.B. la emiterea dispoziţiei de părăsire a teritoriului, fără interdicţie de intrare, recursul nu poate fi respins ca inadmisibil decât în măsura în care criticile vizează dispoziţia de părăsire a teritoriului.
Prin urmare nu vor putea fi analizate motivele de recurs care vizează modul de soluţionare de către Instanţa de Fond a capătului de cerere privind anularea dispoziţiei pentru că, în această privinţă, hotărârea Instanţei de Fond este irevocabilă şi nu pot fi atacate cu recurs hotărârile irevocabile.
Motivele de recurs care vizează emiterea unei dispoziţii de părăsire a teritoriului României, fără restricţie de intrare la iniţiativa reclamantului, vor fi respinse ca nefondate.
Reclamantul a solicitat A.S.B., printr-un memoriu, emiterea unei dispoziţii de părăsire a teritoriului României, fără interdicţie de intrare.
A.S.B. a emis această decizie, având în vedere că dreptul de şedere al reclamantului a expirat la 16 mai 2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 102 alin. (1) din OUG nr. 194/2002 împotriva străinilor care au intrat legal în România, dar a căror şedere a devenit ilegală, durata interdicţiei va fi de 5 ani, în cazul unei şederi ilegale de peste 3 ani, aşa cum a fost cazul reclamantului.
În alin. (2) al aceluiaşi articol, actul normativ a indicat faptul că dacă returnarea este voluntară, limitele interdicţiei se reduc la jumătate, exact cum s-a procedat şi în cazul reclamantului, perioada de interdicţie stabilită fiind de 2 ani şi jumătate.
Cele solicitate de reclamant, adică, emiterea dispoziţiei de părăsire, fără interdicţie de intrare, la solicitarea străinului, nu putea fi rezolvată pentru că legea are alte prevederi, respectiv reducerea la jumătate a perioadei, dacă se emite la cerere, dar nu se poate înlătura interdicţia de intrare.
Prin urmare, soluţia Instanţei de Fond în privinţa acestui capăt de cerere este legală şi temeinică, iar recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.A. împotriva sentinţei civile nr. 1606 din 28 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 2941/2007. Contencios. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2950/2007. Contencios. Regim tolerare. Recurs → |
|---|
