ICCJ. Decizia nr. 3087/2007. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3087/2007

Dosar nr. 2975/35/200.

Şedinţa publică din 15 iunie 2007

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, solicitând anularea parţială a deciziei nr. 59 din 6 septembrie 2006, a deciziei de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 8169 din 20 iulie 2006, emise de pârâtă, prin care s-au constatat obligaţii suplimentare la Fondul de mediu în sumă totală de 57.668 RON pentru perioada 7 iunie 2002-31 decembrie 2005, sumă ce se compune din: 388 lei contribuţie pentru emisiile de poluanţi, 45.322 lei dobânzi şi 11.978 lei penalităţi de întârziere.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat următoarele:

- în conformitate cu prevederile art. 96 C. proCod Fiscal, inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii trei ani fiscali, pentru care exista obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale, iar potrivit Legii nr. 73/2000 societatea reclamantă avea obligaţia să pună declaraţii lunare privind contribuţia datorată la Fondul pentru Mediu, astfel că şi faţă de aceste dispoziţii este nelegală verificarea efectuată pentru o perioadă mai mare de trei ani.

- inspecţia fiscală s-a efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. 99-103 C. proCod Fiscal deoarece: avizul de inspecţie nu cuprinde menţiunile obligatorii şi nu a fost comunicat în termen; inspecţia s-a efectuat înainte de intrarea în vigoare a Ordinului 593/2006, legitimaţiile de inspecţie fiscală şi care a stabilit şi modelul pentru avizul de inspecţie; potrivit Legii nr. 73/2000 în vigoare până la data de 31 decembrie 2006, pârâta nu avea drept de control expres prevăzut prin lege.

- pentru aceeaşi perioadă, respectiv iunie 2002-august 2005, au fost trei controale şi au fost emise trei titluri executorii, fiecare stabilind alte sume în sarcina societăţii, respectiv titlul executoriu 527/2005 emis pentru suma de 44.424 lei, care a fost anulat de pârâtă, nota de constatare nr.2715/20 martie 2006 prin care s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 38.339 lei şi Decizia de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 prin care se stabilesc obligaţii suplimentare în sumă de 72.251 lei, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 103 din OG 92/2003.

- contribuţia de 3% datorată în temeiul art. 8 lit. a) din Legea 73/2000 nu este creanţă bugetară, astfel încât calcularea dobânzilor şi penalităţilor pentru perioada anterioară intrării în vigoare a OUG 196/2005 este nelegală, natura juridică de creanţă bugetară a contribuţiei de 3% fiind stabilită în mod expres numai prin OUG nr. 196/2005 intrată în vigoare la 3 ianuarie 2006.

- se contestă în întregime de către reclamantă atât suma de 388 lei contribuţie pentru emisii de poluanţi în atmosferă cât şi accesoriile în sumă de 187 lei dobânzi şi 37 lei penalităţi, pretinse pentru perioada 7 iunie 2002 – 31 decembrie 2005 deoarece legea nu a stabilit în concret cine le plăteşte şi nici modul de calcul.

- este contrară dispoziţiilor C. proCod Fiscal menţiunea din raportul de inspecţie fiscală potrivit căreia „orice alte diferenţe stabilite cu ocazia altor verificări din partea organelor abilitate de lege vor fi suportate de societate", deoarece această menţiune dovedeşte faptul că organul de control nu este sigur nici pe sumele determinate în acest act administrativ.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 24 noiembrie 2006, în dosarul nr. 3041/2006 al Curţii de Apel Oradea s-a dispus conexarea acestuia la dosarul nr. 2975/2006, în temeiul art. 164 C. proc.

În dosarul conexat reclamanta SC R. SA a chemat în judecată, în calitate de pârâtă pe Administraţia Fondului pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr. 25 din 20 aprilie 2006 şi a obligaţiei de plată a sumei de 38.339 lei stabilită prin nota de constatare nr. 2715 din 20 martie 2006, cu motivarea că această obligaţie de plată nu există şi nu este înregistrată nici în evidenţele contabile ale reclamantei şi nici în evidenţele contabile ale pârâtei.

Prin sentinţa nr. 15/CA/2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA şi a dispus anularea deciziei nr. 25 din 20 aprilie 2006 şi a notei de constatare 2715 din 20 martie 2006, emisă de pârâtă.

A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA, împotriva pârâtei Administraţia Fondului pentru Mediu, privind anularea parţială a deciziei nr. 59 din 06 septembrie 2006, a deciziei de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 8169 din 20 iulie 2006.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin nota de constatare nr. 2715 din 20 martie 2006 emisă de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu s-au stabilit obligaţii de plată în sarcina reclamantei pentru perioada iunie 2002-august 2005, în sumă de 96 RON contribuţie la fondul pentru mediu, 30.523 RON dobânzi şi 7.720 RON penalităţi de întârziere. Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestui act administrativ a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 25 din 20 aprilie 2006.

Prin raportul de inspecţie fiscală nr. 8169 din 20 iulie 2006 şi Decizia de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 emise de aceeaşi pârâtă s-au stabilit obligaţii de plată în sarcina reclamantei în sumă de 72.251 RON, reprezentând contribuţie la Fondul de mediu, dobânzi şi penalităţi de întârziere, în urma inspecţiei fiscale care a avut ca obiect obligaţiile societăţii reclamante aferente perioadei iunie 2002 – decembrie 2005.

Prin raportul de inspecţie fiscală nr. 8169/2006 au fost avute în vedere şi obligaţiile societăţii reclamante la fondul pentru Mediu pentru perioada iunie 2002-august 2005, perioadă cu privire la care a fost emisă şi nota de constatare nr. 2715 din 20 martie 2006, aspect recunoscut şi de către pârâtă prin adresa nr. 12329 din 26 octombrie 2006 în care se comunica reclamantei că se anulează nota de constatare nr. 2715/2006.

Instanţa de fond a apreciat că deşi prin adresa nr. 12329/2006 pârâta arata că se anulează nota de constatare nr. 2715/2006, acest fapt nu poate fi avut vedere de către instanţa de judecată întrucât, conform afirmaţiilor pârâtei făcute în faţa instanţei, această anulare nu s-a realizat printr-un alt act administrativ, doar prin adresa respectivă, iar , în fapt, nu s-a procedat la anularea notei de constatare nr. 2715/2006.

De asemenea, a reţinut prima instanţă că această anulare prin adresa nr. 12.329/2006 nu poate produce efecte întrucât prin Decizia 25 din 20 aprilie 2006 a fost respinsă de către pârâtă contestaţia formulată împotriva notei de constatare, decizie care este definitivă în sistemul căilor administrative de atac şi care poate fi atacată numai la instanţa judecătorească.

Pentru aceste aspecte, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a fost admisă acţiunea cu privire la anularea deciziei nr. 25/2006 şi a notei de constatare nr. 2715/2006 emise de pârâtă.

În ceea ce priveşte anularea deciziei nr. 59/2006, a deciziei de impunere 8170/2006 şi a raportului inspecţie fiscală nr. 8169/2006 cu privire la obligaţia suplimentară plată la Fondul pentru mediu stabilită în sumă de 57.688 RON instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente.

Conform dispoziţiilor art. 96 alin. (1) C. proCod Fiscal, pentru contribuabilii mari, inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, iar termenul de prescripţie este de 5 ani conform disp. art. 89 alin. (1) din acelaşi act normativ.

A reţinut instanţa de fond că din cuprinsul raportului de inspecţie fiscală nr. 8169/2006 rezultă că au existat indicii privind diminuarea contribuţiilor de plată la mediu, situaţie în care, în mod legal, s-a făcut controlul pe ultimii 5 ani.

În ceea ce priveşte contribuţia de 3% datorată în temeiul art. 8 lit. a) din Legea 73/2000, în sensul dacă este sau nu creanţă bugetară, instanţa de fond a constatat că aceasta este creanţă bugetară deoarece în perioada iunie 2002-decembrie 2005, cu privire la care au constatat obligaţii suplimentare de plată, erau in vigoare dispoziţiile Legii nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, modificată prin OUG nr. 93/2001 şi prin Legea nr. 293/2002.

Chiar dacă dispoziţiile OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu, prin care s-a abrogat Legea nr. 73/2000, în vigoare din ianuarie 2006, prevăd în mod expres acest fapt, aceasta nu înseamnă că anterior intrării în vigoare a noului act normativ, contribuţia nu era creanţă bugetară, Legea 73/2000 făcând trimitere la dispoziţiile Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice, legiuitorul înţelegând să includă contribuţia respectivă în bugetul general consolidat.

A concluzionat prima instanţă că în mod legal au fost calculate dobânzi şi penalităţi pentru contribuţia pentru emisii de poluanţi în atmosferă, pentru contribuţia din valorificarea deşeurilor feroase şi neferoase, pentru perioada iunie 2002 – decembrie 2005 şi pentru contribuţia de 3% din veniturile realizate de reclamantă din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase.

În final, instanţa de fond a apreciat că menţiunea din raportul de inspecţie fiscală, în sensul că „orice alte diferenţe stabilite cu ocazia altor verificări din partea organelor abilitate de lege vor fi suportate de societate" nu contravine dispoziţiilor Codului de procedura fiscală, ci doar s-a precizat că reclamanta răspunde pentru eventualele diferenţe la contribuţia pentru Fondul de mediu, care vor fi stabilite prin verificări ulterioare, diferenţe ce ar rezulta din înregistrările greşite efectuate în contabilitate, sau din faptul că reclamanta nu a pus la dispoziţia inspecţiei fiscale efectuate în perioada 8 mai 2006-11 mai 2006 documentele financiar contabile necesare.

Împotriva acestei sentinţe a au declarat recurs reclamanta SC R. SA, precum şi pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

Recurenta-reclamantă a criticat în principal hotărârea pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., solicitând casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă material.

În subsidiar, recurenta-reclamantă a solicitat modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul anulării parţiale a deciziei nr. 59 din 6 septembrie 2006, admiterii contestaţiei nr. 768 din 4 august 2006, anulării parţiale a deciziei de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 8169 din20 iulie 2006, cu consecinţa anulării obligaţiilor suplimentare în sumă de 57.688 RON, pentru perioada 7 iunie 2002-31 decembrie 2005.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a luat în considerare întreaga situaţie de fapt şi toate actele administrative întocmite de către Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti, care şi-a exercitat drepturile în mod abuziv, încălcând legea şi drepturile contribuabililor.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că soluţia instanţei de fond este nelegală în raport cu prevederile art. 47, art. 88, art. 144 alin. (4), lit. b) şi art. 186 C. proCod Fiscal, în temeiul cărora organul care administrează creanţa fiscală are la îndemână posibilitatea anulării actelor administrative fiscale emise.

În opinia recurentei-pârâte, hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi pentru faptul că a obligat-o la cheltuieli de judecată în sumă de 853,825 lei (RON), fără a preciza algoritmul pe baza căruia a stabilit suma respectivă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 11 aprilie 2007, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtei, invocând dispoziţiile art. 43, art. 47, art. 63 şi art. 83 C. proCod Fiscal şi arătând că instanţa de fond a acceptat aplicarea retroactivă a prevederilor OUG nr. 196/2005.

La rândul său, recurenta-pârâtă a depus la dosar o întâmpinare prin care a arătat că normele de competenţă materială cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost respectate, pentru că legiuitorul a intenţionat ca litigiile referitoare la actele administrative emise de autorităţile publice centrale să fie soluţionare de curţile de apel, indiferent dacă se referă la vreo sumă.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta-pârâtă a reluat susţinerile din propriul recurs, arătând că obligaţiile reclamantei au fost corect calculate şi că în urma inspecţiei fiscale finalizate prin raportul de inspecţie fiscală nr. 8169 din 20 iulie 2006 a rezultat un alt debit decât cel stabilit anterior, exclusiv pe baza declaraţiilor depuse de contribuabil, motiv pentru care au fost anulate actele de executare emise anterior, urmând să producă efecte numai raportul de inspecţie fiscală menţionat, Decizia de impunere nr. 8170 din 20 iulie 2006, somaţia de plată nr. 9269 din 17 august 2006 şi titlul executoriu nr. 160/2006.

Referitor la regimul creanţelor bugetare, inclusiv aplicarea dobânzilor şi penalităţilor pentru plata cu întârziere, recurenta-pârâtă a arătat că, în funcţie de perioada în care au luat naştere drepturile de creanţă şi obligaţiile fiscale corelative, sunt aplicabile următoarele acte normative: OG nr. 11/1996, OG nr. 61/2002 şi OG nr. 92/2003 (C. proCod Fiscal).

Examinând cu prioritate motivul de ordine publică privind necompetenţa materială a instanţei de fond, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat, împrejurare ce face inutilă examinarea tuturor celorlalte critici cuprinse în recursurile părţilor.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei (vechi), se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei (vechi), se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de ape, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Acest text instituie două criterii pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, criteriul rangului autorităţii emitente şi criteriul valoric.

În cauzele care au ca obiect taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora operează criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă acţiunile în care suma contestată este mai mică de 500.000 lei (RON), chiar dacă emitentul actului administrativ-fiscal prin care au fost stabilire obligaţiile deduse judecăţii este o autoritate centrală.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat obligaţii suplimentare la Fondul pentru Mediu în sumă totală de 57.688 lei, constând în 388 lei, contribuţie pentru emisiile de poluanţi, 45.322 lei dobânzi şi 11.978 lei penalităţi de întârziere, astfel încât, în raport cu acest obiect, competenţa materială se stabileşte potrivit criteriului valoric menţionat mai sus şi revine tribunalului.

În consecinţă, Înalta Curte va admite recursurile şi în temeiul art. 20 alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Satu-Mare, care urmează să analizeze, ca apărări de fond, toate celelalte susţineri ale părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamanta SC R. SA Satu- Mare şi pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 15/CA din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3087/2007. Contencios