ICCJ. Decizia nr. 3078/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3078/2007
Dosar nr. 37739/2/2005
Şedinţa publică din 15 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2005, dată în Dosarul nr. 5580/2005, Judecătoria Buftea a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, litigii de muncă şi contencios administrativ, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor HG nr. 930/2002 şi suspendarea judecăţii cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 4602 din 14 noiembrie 2005, pronunţată în Dosar nr. 8413/CA/2005, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa soluţionării excepţiei de nelegalitate în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus citarea în cauză a emitentului actului atacat, Guvernul României.
Prin cererea formulată la 19 ianuarie 2006, reclamantul N.C. şi-a precizat excepţia de nelegalitate în sensul constatării nelegalitătii parţiale a HG 930/2002 - anexa 29, pentru suprafaţa 296,45 m.p.
Reclamantul a arătat că Legea 213/1998 stabileşte imperativ condiţiile în care se poate determina apartenenţa unui bun la domeniul public iar terenul revendicat nu face parte din categoria celor prevăzute de Legea 213/1998. A susţinut că prin emiterea HG 930/2002, i-a fost încălcat dreptul de proprietate, iar HG nr. 930/2002 ar fi trebuit să aibă doar efecte de delimitare a proprietăţii publice de proprietatea privată şi de atestare la domeniul public a ceea ce reprezintă zona de protecţie a bunului fără să încalce dreptul de proprietate al reclamantului.
La 9 februarie 2006, M.A.I. a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României.
Prin încheierea de şedinţă din 2 martie 2006, Curtea a respins cererea de intervenţie formulată de către M.A.I.
Prin sentinţa civilă nr. 885 din 13 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul N.C.
In motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a invocat aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ atacat, ci a invocat încălcarea dreptului său de proprietate. S-a mai reţinut că HG nr. 930/2002 a fost adoptată în conformitate cu Legea 213/1998, urmându-se metodologia impusă de această lege, precum şi de Normele tehnice aprobate prin HG nr. 548/1999, fiind respectate şi dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi ale HG nr. 555/2001, proiectul actului fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei.
A concluzionat instanţa de fond că problema încălcării dreptului de proprietate al reclamantului, prin includerea unei părţi din teren în domeniul public al judeţului Ilfov, ţine de soluţionarea acţiunii în revendicare formulată de către reclamant şi nu de legalitatea actului mai susmenţionat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul N.C. solicitând în conformitate cu prevederile art. 103 C. proc. civ., repunerea în termenul de exercitare a căii de atac, motivând existenţa unei împrejurări mai precis de voinţa părţii pentru exercitarea în termen legal a recursului.
Recurentul a depus la dosar un înscris din care rezultă un motiv pentru care a lipsit din localitate la data când a fost comunicată sentinţa civilă nr. 885 din 13 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
În susţinerile sale, recurentul a făcut refere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 189/2006.
Analizând cererea de repunere în termen Înalta Curte a constatat că este fondată.
Conform art. 103 C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune astfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În cauză recurentul a depus un înscris din care a rezultat motivul pentru care nu a exercitat recursul în termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Mai mult se constată că termenul prevăzut de art. 4 alin. (3) se socoteşte de la comunicarea hotărârii pronunţate în dezlegarea excepţiei de nelegalitate, iar nu de la pronunţarea acesteia.
Prin sintagma „de la pronunţare ori de la comunicare" utilizată de art. 4 alin. (3), legea contenciosului administrativ nu lasă posibilitatea aplicării normelor de diferenţiere cuprinse în art. 301 cu referire la art. 284 C. proc. civ., pe de o parte, iar, pe de altă parte este folosită şi de art. 20 din Legea nr. 554/2004 text declarat neconstituţional prin Decizia nr. 189/2006 a Curţii Constituţionale.
Sub aspectul considerentelor cu valoare de principiu invocate, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 647/2006 a constatat că sunt neconstituţionale prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În motivarea recursului, se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv instanţa de fond analizând cauza a reţinut că reclamantul nu a invocat aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ ci aspecte ce ţin de încălcarea dreptului de proprietate.
Excepţia de nelegalitate nu ţine de analiza metodologiei de elaborare a hotărârii ci de respectarea Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Recurentul arată că este proprietarul bunului iar prin HG a cărei nelegalitate a solicitat să se constate, s-a menţionat acest bun schimbându-se astfel regimul juridic al proprietăţii private.
Prin întâmpinare intimatul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a HG nr. 930/2002 care este un act administrativ individual adoptat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, act normativ care se aplică actelor administrative individuale nou cu caracter normativ ce au fost comunicate sau publicate de la data de 06 ianuarie 2005, când a intrat în vigoare legea.
Se mai arată că în mod corect prima instanţă a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a menţionat aspecte ce ţin de legalitatea actului, ci a invocat o încălcarea a dreptului său de proprietate.
Recursul este nefondat.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Legiuitorul utilizează sintagma „act administrativ unilateral" fără să distingă între actele normative şi cele individuale.
În aceste condiţii şi având în vedere că actele administrative normative pot fi atacate oricând şi pe calea acţiunii directe, este necesar a se stabili care a fost voinţa legiuitorului privind actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a legii.
Astfel, o interpretare sistematică, precum şi una istorică – teleologică a textelor de lege conduce la concluzia că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate privind actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Accepţiunea tezei contrare ar duce la încălcarea stabilităţii raporturilor juridice.
În cauză reclamantul a invocat conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate parţială a HG nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public a Jud. Ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din Jud. Ilfov, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 682 din 16 septembrie 2002, fără a arăta care sunt motivele de nelegalitate ale actului administrativ ci faptul că a fost încălcat dreptul de proprietate privată.
Prin urmare în cauză, văzând că actul administrativ cu privire la care s-a invocat excepţia de nelegalitate are caracter individual şi a fost emis mult anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 prima instanţă trebuia să constate inadmisibilitatea excepţiei referitoare la hotărârea de atestare a domeniului public respectiv.
Această situaţie nu este de natură a modifica soluţia de respingere a excepţiei, ci doar de a substitui motivarea.
În raport cu soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate, dar pentru motivul de inadmisibilitate reţinut, analiza criticilor care vizează soluţionarea pe fond a excepţiei de nelegalitate este lipsită de relevanţă juridică.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat şi menţinută hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de repunere în termenul de recurs.
Respinge recursul declarat de N.C., împotriva sentinţei civile nr. 885 din 13 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3077/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3079/2007. Contencios → |
|---|
