ICCJ. Decizia nr. 3079/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3079/2007
Dosar nr. 5011/2/200.
Şedinţa publică din 15 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, sub numărul 9726/2002 reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâta C.N.P.D.A.S., solicitând să se constate nelegalitatea obligării acesteia la plata unei contribuţii reprezentând 4% din veniturile realizate din activitatea de comercializare a produselor alimentare, la Fondul de pensii şi asigurări ale agricultorilor în sumă de 2.395.717.806 lei, anularea Notei de constatare nr. 20 din 20 martie 2002 şi suspendarea executării silite iniţiate de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.
Obiectul cererii de chemare în judecată a fost completat ulterior, solicitându-se şi anularea notei de constatare şi a titlului executoriu nr. 5059/2001, precum şi a somaţiei emise în baza acestuia, iar cadrul procesual a fost fixat la data de 17 octombrie 2005, contestatoarea arătând că are calitate procesuală pasivă în cauză D.G.A.M.C. Bucureşti.
După două cicluri procesuale generate de soluţionarea cauzei pe excepţii, prin sentinţa civilă nr. 380 din 24 ianuarie 2006 pronunţată, în fond, după casare, în dosarul nr. 5554/AS/2005 (38065/3/2005) al Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a‚ conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu D.G.A.M.C., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar prin încheierea din data de 2 mai 2006, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, având în vedere că reclamanţii au invocat excepţia de nelegalitate a HG nr. 3/1977, de care depinde soluţionarea pe fond a litigiului, în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
De asemenea, s-a dispus şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub numărul 5011/2/2006. La data de 20 iunie 2006, reclamanta a precizat excepţia de nelegalitate, arătând că a înţeles să invoce această excepţie cu referire la art. 2 alin. (1) din HG nr. 3/1997.
În motivarea acestei excepţii, reclamanta a arătat că deşi prin art. 5 alin. (4) din Legea nr. 80/1992 legiuitorul a statuat numai asupra veniturilor din activităţile de producţie, industrializare şi comercializare a produselor agricole şi alimentare realizate în ţară, prin art. 2 alin. (1) din HG nr. 3/1997 s-a depăşit această limitare şi s-a adăugat la lege, incluzând şi produsele alimentare şi agricole din import, deşi acestea nu sunt produse şi industrializate în tară.
De asemenea, a mai susţinut reclamanta, că în raport de art. 107 alin. (2) din Constituţia României, prin HG nr. 3/1997, Guvernul a legiferat, dând lege într-o materie rezervată legii organice, extinzând categoria agenţilor economici şi la aceia care importă produse alimentare, ceea ce legiuitorul iniţial nu a avut în vedere, potrivit expunerii de motive care a stat baza adoptării legii.
Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate, cu motivarea că excepţia de nelegalitate se aplică doar actelor administrative individuale emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
La data de 1 septembrie 2006 a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul Muncii Solidarităţii Sociale, solicitând respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată. În şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2006, Curtea a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie, în temeiul art. 49 şi art. 52 C. proc. civ. şi a respins ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate, având în vedere că actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă are caracter normativ, fiind aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (4) raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 3278 din 4 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate, invocată de reclamanta SC M. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 2 alin. (1), cu privire la care s-a invocat excepţia de nelegalitate, prevăd următoarele: „ cotele stabilite potrivit prevederilor art. 1 se aplică asupra veniturilor realizate din activitatea de producţie agricolă sau de industrializare a produselor agricole şi alimentare, din ţară şi din import, după deducerea accizelor, respectiv din adaosul comercial, comisionul sau adaosul de alimentaţie publică realizat din activitatea de comercializare a produselor agricole şi alimentare".
A constatat prima instanţă că excepţia de nelegalitate vizează practic, prevederea din art.2 alin. (l) din HG nr. 3/1997, „din ţară şi din import", despre care reclamanta susţine că adaugă la lege, susţinere care nu poate fi însă reţinută, din cuprinsul art. 5 alin. (4) din lege reieşind faptul că legiuitorul nu a făcut nici o distincţie cu privire la natura veniturilor, dacă sunt realizate în ţară sau din import, legea precizând clar „din veniturile realizate din activitatea lor".
S-a apreciat, de asemenea, că legea nu face nici o distincţie nici cu privire anumiţi agenţi economici, care desfăşoară activităţi de import în sensul exceptării produselor agricole din import, astfel încât, acolo unde legiuitorul nu a înţeles să distingă nici interpretul nu poate distinge, iar excepţiile sunt strictă interpretare şi aplicare.
A concluzionat instanţa de fond că prevederea din art. 2 alin. (1) din HG nr. 3/1997, nu încalcă principiul statuat de art. 107 din Constituţie (actual art. 108) şi nici celelalte prevederi constituţionale invocate de reclamantă, libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, egalitatea în drepturi şi supremaţia legii sau protecţia proprietăţii private, fiind în concordanţă cu dispoziţia legală în temeiul căreia a fost emisă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC M. SRL, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs vizează nemotivarea sentinţei atacate, recurenta susţinând că judecătorul de la curtea de apel nu a răspuns tuturor criticilor formulate cu ocazia dezbaterilor.
Cel de-al doilea motiv de recurs susţine aplicarea greşită a legii. Recurenta invocă necorelarea dispoziţiilor atacate cu excepţia de nelegalitate cu prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 80/1992, în temeiul cărora au fost adoptate, în sensul că printr-un act normativ inferior (hotărâre de Guvern) se adaugă nepermis la lege.
Prin art. 5 pct. 4 din Legea nr. 80/1992, s-a stabilit în sarcina agenţilor economici care produc, industrializează sau comercializează produse agricole şi alimentare obligativitatea plăţii unei contribuţii, variind între 2 şi 4% din veniturile obţinute din activitatea lor,la Fondul de pensii şi asigurări sociale. Deşi actul normativ foloseşte termenul generic de comercializare a produselor alimentare, din raţiunea legii, apreciază recurenta, rezultă că această contribuţie nu poate avea ca obiect venituri obţinute din comercializarea produselor din import, în acest sens fiind şi expunerea de motive care a stat la baza adoptării legii.
Un alt argument formulat în susţinerea aceluiaşi motiv de recurs se referă la ignorarea normelor de tehnică legislativă, recurenta susţinând că lipsa preciziei textului din lege conduce la imposibilitatea extinderii sferei destinatarilor prin hotărâre de Guvern.
În recurs au formulat întâmpinare intimaţii Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Spre deosebire de intimatul Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse care nu a motivat întâmpinarea, intimatul Guvernul României, emitentul actului atacat cu excepţia de nelegalitate, a combătut criticile formulate prin motivele de recurs. A susţinut că singura interpretare posibilă a sintagmei „din veniturile realizate din activitatea lor" este cea a fondului. Legea nu prevede nici o distincţie referitoare la natura veniturilor, dacă sunt realizate în ţară sau din import, astfel că nu există temei pentru a susţine că textul în discuţie ar fi nelegal.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs reţinute, Înalta Curte constată:
Din modul cum a fost formulată excepţia de nelegalitate rezultă că este justă aprecierea primei instanţe în sensul că aceasta vizează de fapt numai prevederea din art. 2 alin. (1) din HG nr. 3 din 18 ianuarie 1997, privind unele măsuri de constituire a Fondului de pensii şi asigurări sociale ale agricultorilor, „din ţară şi din import", iar nu întregul cuprins al textului menţionat.
Întreaga argumentaţie a autoarei excepţiei de nelegalitate, corectă principial, din punctul de vedere al instituţiei procesuale în discuţie, se subsumează principiului ierarhiei actelor normative, consacrat de art. 108 din Constituţie şi art. 4 din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia actele normative inferioare nu pot conţine prevederi contrare actelor normative cu forţă juridică superioară, în baza cărora au fost emise.
Deşi în primul motiv de recurs se critică hotărârea fondului pentru insuficientă motivare, recurenta nu indică în concret, care este motivul de drept invocat în susţinerea excepţiei, rămas neexaminat de judecătorul fondului.
Hotărârea judecătorească atacată cu recursul de faţă este redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., inclusiv în ceea ce priveşte motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei. Judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părţi, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit.
În plus, trimiterea pe care o face recurenta la concluziile puse cu prilejul dezbaterilor este şi imprecisă întrucât aceste concluzii au vizat în egală măsură şi excepţia de inadmisibilitate invocată de Guvernul României, excepţie respinsă faţă de natura normativă a HG nr. 3/1997 şi care nu a fost reiterată în recurs.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat.
HG nr. 3/1997, privind unele măsuri de constituire a fondului de pensii şi asigurări sociale ale agricultorilor, a fost emisă, după cum rezultă din preambulul său, în baza prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, text repus în vigoare cu începere de la data de 1 ianuarie 1997, prin Legea nr. 73/1996 pentru aprobarea OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit.
Acest din urmă text avea, la data adoptării prevederii atacate pe calea excepţiei de nelegalitate, următorul cuprins: „agenţii economici, cu personalitate juridică, care produc, industrializează sau comercializează produse agricole şi alimentare, vor achita la fondul de pensii şi asigurări sociale al agricultorilor o contribuţie cuprinsă între 2 şi 4% din veniturile realizate din activitatea de producţie agricolă sau de industrializare a produselor agricole şi alimentare, după deducerea accizelor, respectiv din adaosul comercial, comisionul sau adaosul de alimentaţie publică realizat din activitatea de comercializare a produselor agricole sau alimentare".
Susţinerea recurentei, în sensul că prevederea din art. 2 alin. (1) din HG nr. 3/1997, redată în partea introductivă a prezentelor considerente, extinde nepermis, prin procedeul adăugării, dispoziţia legală în baza căreia a fost adoptată, nu are nici un suport.
Atât timp cât legiuitorul nu a înţeles să excepteze nici o categorie de agenţi economici, din sfera celor vizaţi de reglementare, de la plata contribuţiei cuprinsă între 2 şi 4% din veniturile realizate din activitatea lor, rezultă că raţionamentul judecătorului fondului, bazat pe regula de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, este corect.
Teza recurentei privind imprecizia legii şi imposibilitatea „corectării" acesteia printr-o hotărâre de Guvern nu are niciun temei în actele normative examinate.
Nici trimiterea la expunerea de motive care au stat la baza adoptării Legii nr. 80/1992 nu poate conduce la o altă concluzie, în condiţiile în care voinţa legiuitorului a fost în sensul reglementării unitare a materiei examinate, neexistând elemente care să susţină opinia recurentei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3278 din 4 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3078/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3087/2007. Contencios → |
|---|
