ICCJ. Decizia nr. 3306/2007. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3306/2007
Dosar nr. 319/36/200.
Şedinţa publică din 28 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, reclamanta M.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea anularea hotărârii nr. 5831 din 31 august 2006 emisă de pârâtă, stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi plata drepturilor prevăzute de lege.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este născută la data de 22 ianuarie 1944 în perioada refugiului părinţilor săi, strămutaţi din Bulgaria în baza Tratatului de la Craiova.
Prin sentinţa civilă nr. 255/CA din 12 aprilie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.E. şi a anulat hotărârea nr. 5831 din 31 august 2006 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.
A recunoscut reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi a dispus emiterea de către pârâtă a unei hotărâri în sensul acordării drepturilor prevăzute de lege.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada că părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria în România iar ea s-a născut în perioada de refugiu şi a suferit aceleaşi interdicţii ca şi părinţii săi.
Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, care a motivat, în esenţă, că reclamanta s-a născut pe teritoriul României, după strămutarea părinţilor săi, astfel încât nu este dovedită persecuţia etnică invocată.
Recursul este nefondat.
În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului OG nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor au fost strămutaţi în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
În cauză, este necontestat faptul că familia intimatei-reclamante a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi că reclamanta M.E. s-a născut în România, în localitatea Mihail Kogâlniceanu, judeţul Tulcea, unde fuseseră strămutaţi părinţii săi.
Instanţa de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002.
Pe cale de consecinţă, în mod corect şi în acord cu practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a reţinut că prejudiciile suferite de părinţi urmare strămutării sunt suportate şi de către copii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil.
A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, şi părinţii săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeaşi situaţie, în speţă cea de strămutat, suportând consecinţe nefavorabile similare datorate persecuţiilor din motive etnice.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 588 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
În consecinţă, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, întemeiat şi legal, a reţinut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi că, fiind născută la data de 22 ianuarie 1944 în localitatea de strămutare a familiei sale, M.E. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi beneficiază de prevederile ordonanţei pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 255/CA din 12 aprilie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 3305/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3316/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
---|