ICCJ. Decizia nr. 3316/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3316/2007
Dosar nr.209/45/2007
Şedinţa publică din 29 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 aprilie 2007, reclamantul L.T. a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României, în temeiul art. 14 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării HG nr. 333 din 11 aprilie 2007 privind constatarea încetării de drept a raporturilor sale de serviciu, împotriva căreia a formulat plângerea prealabilă expediată la 16 aprilie 2007, conform dovezii de la dosar.
În motivarea cererii de suspendare, reclamantul a arătat că în cazul său, hotărârea de guvern, prin care se constată încetarea de drept a raporturilor sale de serviciu, înainte de a fi îndeplinit în fapt stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii, este de natură a-i diminua considerabil pensia la care ar fi fost îndreptăţit la împlinirea acestui stagiu, cu atingerea gravă adusă drepturilor sale salariale.
Prin sentinţa nr. 51/CA din 23 aprilie 2007, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării HG nr. 333 din 11 aprilie 2007 formulată de petentul L.T. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Actul administrativ a cărui suspendare se solicită se bucură, în condiţiile legii, de prezumţia de legalitate autenticitate şi veridicitate, iar pentru ca instanţa să poată proceda la suspendarea lui pe durata soluţionării acţiunii în anulare este absolut necesară demonstrarea existenţei unui „caz bine justificat", respectiv existenţa unei „pagube iminente".
A mai arătat instanţa că în speţă petentul nu a probat existenţa condiţiilor de admisibilitate referitor la cererea sa de suspendare a HG nr. 333 /2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamantul L.T., invocând dispoziţiile art. 299 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit prezumţia de legalitate a actului administrativ, în condiţiile în care, prin dovezile depuse la dosarul cauzei, a demonstrat că HG nr. 333/2007 este ilegală în raport cu prevederile art. 841 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, întrucât nu a împlinit stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii.
Referitor la condiţia pagubei iminente, recurentul-reclamant a arătat că în cazul său, paguba iminentă constă în lipsirea de salariu şi imposibilitatea obţinerii unei pensii în sistemul public, ca urmare a constatării încetării premature şi ilegale a raporturilor de serviciu. Aceste aspecte au fost ignorate însă de instanţa de fond, care nu şi-a manifestat rolul activ impus de lege şi a trecut peste susţinerile de esenţă, care conduceau la concluzia că prin încetarea raporturilor de serviciu înainte de împlinirea stagiului minim de cotizare pentru pensie s-a creat iminenţa unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice emitente, persoana cere se consideră vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute cumulativ de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării actului administrativ: cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
Astfel, existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Instanţa are însă numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Natura măsurii dispuse prin actul atacat (constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu) nu constituie prin ea însăşi un caz bine justificat, iar motivele de nelegalitate a ordinului invocate de recurentul-reclamant în susţinerea cazului bine justificat, presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei şi nu se circumscriu condiţiei prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte constată, de asemenea, că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciul public.
Suspendarea executării este însă o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, pentru că în temeiul art. 106 din Legea nr. 188/1999, republicată, în ipoteza în care, în cadrul acţiunii de fond, se stabileşte că încetarea raporturilor de serviciu a fost nelegală, funcţionarul public are dreptul la reparaţii constând în toate drepturile de care a fost lipsit.
În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat corect atât prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât şi pe cele ale art.129 C. proc. civ., ţinând seama de specificul procedurii suspendării actului administrativ, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul L.T. împotriva sentinţei nr. 51/CA din 23 aprilie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3306/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3325/2007. Contencios → |
|---|
