ICCJ. Decizia nr. 4438/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4438/200.
Dosar nr. 5600/2/200.
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 31 mai 2006 A.N.F.P. a solicitat anularea ordinului nr. 109 din 5 aprilie 2004 emis de Ministerul Economiei şi Comerţului privind numirea numitului D.T. în funcţia publică de execuţie de auditor, clasa I, grad profesional principal la Serviciul de audit Intern şi numirea acestuia pe funcţia publică pentru care a candidat la concursul organizat în data de 22 martie 2004, respectiv expert, clasa I, grad profesional principal.
In motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta a luat cunoştinţă de ordinul nelegal la data de 18 octombrie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 2171/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă ca tardivă faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004; a arătat că ordinul este nelegal nefiind respectate dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi ale HG nr. 1209/2003, deşi sentinţa atacată a avut în vedere exclusiv tardivitatea acţiunii.
Ca urmare, acest motiv de recurs nu poate fi analizat.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 795/2007, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ şi a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Verificând cauza în funcţie de primul motiv de recurs şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea privind anularea unui act administrativ se poate introduce în termen de 6 luni. Alin. (3) al aceluiaşi text legal menţionează că, în cazul acţiunilor formulate de A.N.F.P. termenul curge de la data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal.
Cum recurenta a luat cunoştinţă de ordinul contestat la data de 18 octombrie 2005, acţiunea formulată la data de 31 mai 2006 este tardivă fiind depăşit termenul legal de 6 luni.
Conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, la care face trimitere alin. (3) al aceluiaşi text, cererea poate fi introdusă, pentru motive temeinice, şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data emiterii actului.
Se constată că şi în această situaţie acţiunea este tardivă, întrucât termenul de un an s-a împlinit la data de 5 aprilie 2005.
Având în vedere că dispoziţiile alin. (2) din art. 11 al Legii contenciosului administrativ au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, aceste dispoziţii procedurale devin aplicabile în virtutea prevederilor art. 725 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Astfel, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevede că cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data luării la cunoştinţă a actului, însă numai pentru motive temeinice.
Recurenta nu a demonstrat însă existenta unor motive temeinice în sensul legii, care să justifice întârzierea formulării acţiunii, astfel încât nu poate beneficia de aceste dispoziţii legale astfel cum au fost modificate.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 2171 din 5 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4434/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4458/2007. Contencios → |
|---|
