ICCJ. Decizia nr. 4470/2007. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4470/2007

Dosar nr. 744/35/200.

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea Deciziei nr. 7003 din data de 12 ianuarie 2007 emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării la recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

In motivarea acţiunii reclamantul a arătat că soţia sa Copil Floare, în prezent decedată, a fost refugiată, în urma Dictatului de la Viena, din localitatea Vadu Crişului în localitatea Roşia Beiuş, iar în calitate de soţ supravieţuitor beneficiază de prevederile Legii 189/2000.

Prin sentinţa nr. 110/CA - P.I. din 8 iunie 2007, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.I., a anulat Decizia nr. 7003 din 12 ianuarie 2007 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea e beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 cu modificările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în Registrul cu evidenţa refugiaţilor români din Ungaria figurează B.F., înregistrată anterior datei de 18 mai 1942, căsătorită ulterior, la data de 20 septembrie 1942 cu C.I. A mai constatat prima instanţă că situaţia invocată de pârâtă în apărare, în sensul că încheierea căsătoriei dintre reclamant şi B.F. a avut loc în localitatea Zece Hotare de unde se refugiase soţia sa, este justificată de faptul că localitatea de refugiu Roşia Beiuş se învecina cu cea de domiciliu, martorii atestând refugiul soţiei reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Susţine, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat superficial probele administrate în cauză, existând neconcordanţe între declaraţia autentificată şi cea dată în fata instanţei de martorul M.D., reclamantul nefacând dovada vreunei persecuţii suferite de soţia sa în perioada septembrie 1940 - martie 1945.

Recursul este nefondat.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este ne fondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin cererea formulată la Comisia de Aplicare a Legii 189/2000, reclamantul a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ, în calitate de soţ supravieţuitor al numitei C.F. ( fostă B.), afirmând că aceasta are calitatea de refugiat, conform dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea 189/2000.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) raportate la cele ale art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază şi soţul supravieţuitor al celui decedat, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în susţinerea cererii, refugiul soţiei reclamantului este atestat prin acte oficiale, respectiv Registrul cu evidenţa refugiaţilor români din Ungaria, această situaţie fiind certificată şi de declaraţiile martorilor M.F. şi M.D.

Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că există neconcordanţe în declaraţiile martorilor cu privire la perioada refugiului reclamantului, nu are relevanţă, faţă de temeiul juridic al solicitării acestuia, în cauză interesând perioada în care soţia B.F. a avut statutul de refugiat. Or, afirmaţiile martorilor făcute atât prin declaraţiile autentificate, cât şi prin depoziţia dată în faţa instanţei de judecată au fost similare şi certe, în indicarea perioadei septembrie 1940-martie 1945 ca fiind cea pe parcursul căreia soţia reclamantului a fost refugiată din localitatea de domiciliu Vadu Crişului în Roşia Beiuş.

Cum reclamantul a dovedit îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 3 din OG nr. 105/1999 cu modificările şi completările ulterioare, probând calitatea de soţ supravieţuitor al numitei C.F. (fostă B.F.), precum şi faptul că nu s-a recăsătorit după decesul soţiei, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, fiind dată cu aplicarea corectă a legii. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor, împotriva sentinţei sentinţei nr. 110/CA-P.I. din 8 iunie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4470/2007. Contencios