ICCJ. Decizia nr. 4490/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4490/2007
Dosar nr. 355/46/2007
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 42/ F-C din 7 iunie2007 Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.F. Vâlcea în numele membrilor săi, în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. si D.G.F.P. Vâlcea, a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor primele de vacanţă aferente perioadei 15 august 2003 – până la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 2/2006,actualizate până la data plăţii efective, a constatat prescris dreptul la acţiune pentru perioada 2001 – 15 august 2003 şi a respins acţiunea pentru suma aferentă acestei perioade; totodată, a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi pe cea a prematurităţii acţiunii.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici, iar prin Legea nr. 188/1999 s-a reglementat plata unei primei de concediu în beneficiul acestora, distinctă de indemnizaţia de concediu şi egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, impozitată separat.
Acest drept a fost acordat până la data de 2 ianuarie 2001, fiind suspendată plata acestui drept prin acte normative succesive, respectiv OUG nr. 33/2001, Legea nr. 744/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 551/2004 şi Legea nr. 379/2005 – legi având ca obiect aprobarea bugetelor de stat anuale. Prin intrarea în vigoare a OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcţionarilor publici şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006 nu s-a mai prevăzut în mod expres suspendarea acordării primelor de concediu pentru funcţionarii publici, suspendările dispuse prin acte normative anterioare cu privire la acest drept încetând.
Se arată de către instanţa de fond că suspendarea temporară a plăţii acestui drept nu echivalează cu inexistenţa dreptului, întrucât s-ar contraveni dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, privind cazurile în care se poate restrânge exerciţiul unui drept, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., referitor la dreptul asupra unui bun. În consecinţă, a fost admisă acţiunea reclamantului pentru plata primei de vacanţă aferente perioadei 15 august 2003 – 2006, pentru perioada 2001 – 15 august 2003 constatându-se intervenită prescripţia dreptului la acţiune, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamantul S.F. Vâlcea, cât şi pârâtul M.E.F.
Recurentul – reclamant S.F. Vâlcea a susţinut că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 2001 – 15 august2003. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 17 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, considerându-se că suspendarea plăţii primelor respective prin acte normative cu putere de lege a constituit o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului la acţiune, un nou termen începând să curgă o dată cu intrarea în vigoare a OG nr. 2/2006 privind drepturile salariale ale funcţionarilor publici pe anul 2006.
Recurentul - pârât M.E.F., la rândul său, a criticat sentinţa instanţei de fond, motivând că în mod prematur şi neîntemeiat s-a dispus acordarea primelor de vacanţă aferente anilor 2003 – 2006 către reclamanţi, din moment ce aplicarea art. 34 alin. (2) (fost art. 33 alin. (2)) din Legea nr. 188/1999 a funcţionarului public, modificată şi republicată a fost suspendată anual prin acte normative succesive (OUG nr. 33/2001, Legea nr. 744/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 551/2004). Posibilitatea suspendării unor acte normative este prevăzută şi de art. 56 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, iar în legătură cu fondul drepturilor solicitate, Curtea Constituţională, prin Deciziile nr. 414/2005, nr. 37/2005, nr. 148/2005 şi nr. 398/2005, a statuat, în mod constant, că drepturile suplimentare cum sunt primele, sporurile sau adaosurile prevăzute în acte normative nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituţie, care nu ar putea fi modificate sau chiar anulate de legiuitor.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de M.E.F. este nefondat.
Astfel, soluţia instanţei de fond în sensul că funcţionarii publici pot beneficia de prima de concediu prevăzută de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată este corectă, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 41 şi art. 53 din Constituţie, dreptul de remunerare a muncii şi dreptul la concediul de odihnă plătit, corelative dreptului la muncă ca drepturi fundamentale, nu pot fi restrânse discriminatoriu şi în alte condiţii decât cele expres şi limitativ prevăzute de legea fundamentală, respectiv numai dacă se impune pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a săvârşirii ori a moralei publice, desfăşurarea instrucţiei penale şi prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică şi proporţională cu situaţia care a determinat-o, fără a aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii.
Totodată, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la C.A.D.O.L.F, prin noţiunea de „bun" se înţelege şi „speranţa legitimă" ca „valoare patrimonială", de a dobândi un bun prin lege; noţiunea de „speranţă legitimă" presupune existenţa unei configurări juridice (respectiv reglementare legală).
În consecinţă, motivele de recurs invocate de recurentul-pârât M.E.F. privind netemeinicia şi prematuritatea acţiunii sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse. De asemenea, nu poate fi admis argumentul privind inexistenţa surselor pentru plata acestor prime, datorită neprevederii în buget, aceasta fiind o problemă de executare a hotărârii judecătoreşti, iar nu de apreciere a temeiniciei acţiunii.
În ceea ce priveşte recursul formulat de S.F. Vâlcea, acesta este întemeiat şi urmează a fi admis,constatându-se că în mod greşit instanţa de fond a aplicat prescripţia dreptului la acţiune în ceea ce priveşte primele de vacanţă aferente perioadei 2001 - 2003.
Astfel, pentru ca prescripţia să-şi producă efectul său extinctiv, adică sancţionator este necesar ca pentru titularul dreptului la acţiune să existe, pe lângă voinţa de a acţiona şi posibilitatea reală de a acţiona, adică a se adresa organului competent pentru protecţia dreptului său. Întrucât în perioada 2001 – 2005 aplicarea prevederilor referitoare la plata primelor de concediu a fost suspendată anual prin acte normative succesive, inclusiv dreptul de a acţiona în instanţă a fost suspendat, cursul prescripţiei fiind reluat o dată cu apariţia OG nr. 2/2006.
Pentru considerentele menţionate cu referire la art. 304 pct. 9 şi 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul formulat de S.F. Vâlcea urmează a fi admis, modificându-se în parte sentinţa instanţei de fond, în sensul admiterii cererii referitoare la prima de concediu inclusiv pentru perioada 2001 – 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.F. Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 42/ F-C din 7 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă M.E.F. la plata primei de vacanţă, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective şi pentru perioada 2001 – 15 august 2003.
Respinge ca nefondat recursul declarat de M.E.F. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4488/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4493/2007. Contencios → |
|---|
