ICCJ. Decizia nr. 750/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 750/2007
Dosar nr. 1610/35/2006
Şedinţa publică din 7 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.Ş. a solicitat anularea Hotărârii nr. 11467 din 10 ianuarie 2006 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 147/ CA din 22 septembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.Ş. şi a anulat Hotărârea nr. 11467 din 10 ianuarie 2006 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada septembrie 1940 – decembrie 1944.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că din declaraţiile autentice ale martorilor rezultă că reclamantul a fost refugiat din localitatea Călătea în localitatea Roşia de Beiuş, împreună cu părinţii săi, în perioada 1940 - 1944.
Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Bihor, care a motivat că nu există dovada indubitabilă a existenţei unei persecuţii etnice suferite de familia reclamantului şi implicit de acesta şi plecarea în refugiu a acestora.
Recursul este nefondat.
Din declaraţiile martorilor se reţine că reclamantul împreună cu familia sa au fost refugiaţi din localitatea Călătea în localitatea Roşia de Beiuş, în perioada 1940 - 1944. Chiar dacă în speţă reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice prin acte oficiale, această dovadă s-a făcut prin declaraţiile autentificate ale martorilor, ceea ce îl îndreptăţeşte pe reclamant la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează să fie respins, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 147/ CA din 22 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 749/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 795/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|