ICCJ. Decizia nr. 733/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 733/2007
Dosar nr. 38870/2/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 decembrie 2005, reclamanta SC W.G.G.C.R. SRL a solicitat anularea Deciziei nr. 177 din 6 octombrie 2005 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a deciziei de impunere nr. 157 din11 mai 2005 emisă de D.G.F.P. Bucureşti pentru suma de 922.206 RON, reprezentând majorări de întârziere/ dobânzi şi suma de 163.321 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată pentru serviciile externe contractate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâţii au stabilit nelegal obligaţia sa de a plăti majorări şi penalităţi de întârziere aferente sumei de 1.040.923 RON, reprezentând TVA pentru serviciile externe, întrucât Legea nr. 345/2002 nu a mai prevăzut obligaţia de plată a TVA în termen de 7 zile de la data primirii facturii externe, iar debitul principal a fost compensat cu TVA de rambursat. Reclamanta a întemeiat cererea sa pe dispoziţiile art. 182 alin. (2) C. proc. civ. şi a susţinut că nu pot fi calculate majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţia de plată a TVA care nu mai subzistă.
Prin sentinţa civilă nr. 690 din 21 martie2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a anulat pct. 1 din Decizia nr. 177 din 6 octombrie 2005 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, a anulat în parte Decizia de impunere nr. 157 din 11 mai 2005 emisă de D.G.F.P. Bucureşti în ceea ce priveşte sumele de 922.206 RON, reprezentând majorări de întârziere şi dobânzi şi suma de 163.321 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente TVA pentru serviciile contractate cu prestatori din străinătate şi a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind anularea pct. 2 din Decizia nr. 177 din 6 octombrie 2005.
Hotărând astfel, Instanţa de Fond a reţinut că pentru perioada verificată, reclamanta avea dreptul de a i se rambursa TVA într-o sumă superioară celei reprezentând TVA aferentă serviciilor externe, având astfel dreptul la compensarea legală a datoriilor reciproce, potrivit art. 1144 C. civ., pct. 7.8 din HG nr. 401/2002 (pentru perioada august 2000 – mai 2002) şi art. 29 lit. d) pct. h din Legea nr. 345/2002 (pentru perioada ulterioară datei de 1 iunie 2002). Reţinând că în cauză nu mai există debitul principal, care a fost stins prin compensare, Instanţa de Fond a considerat că debitele accesorii, reprezentând majorări, penalităţi şi dobânzi, au fost nelegal calculate. Actele administrativ - fiscale atacate au fost anulate, cu motivarea că sunt rezultatul unei exercitări abuzive a dreptului de apreciere al autorităţilor emitente.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând ca în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantă.
Recurenţii au criticat soluţia de admitere a acţiunii, motivând că actele de stabilire a debitelor accesorii au fost greşit anulate în condiţiile în care intimata nu a înregistrat în evidenţa contabilă TVA aferentă serviciilor externe şi nu a solicitat compensarea acestei sume cu TVA de rambursat, astfel încât nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute pentru operaţiunea de compensare în pct. 7.7. – 7.8 din HG nr. 401/2000 şi art. 29 lit. d) pct. e) şi h) din Legea nr. 345/2002.
Din acest motiv, recurenţii au arătat că obligaţia fiscală principală a existat până la data de 28 februarie 2005, când s-a operat în contabilitate regularizarea debitului principal, reprezentând TVA aferentă serviciilor prestate de partenerul extern şi până la data respectivă au fost corect calculate majorările şi penalităţile de întârziere şi dobânzile aferente.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi sub toate aspectele, conform art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente:
În perioada august 2000 – decembrie 2002, intimata - reclamantă a înregistrat cheltuieli cu servicii externe în baza unui număr de cinci facturi emise de furnizorul, persoană juridică cu sediul în străinătate.
Pentru serviciile contractate cu prestatori cu sediul în străinătate şi pentru care locul prestării se consideră a fi în România, intimata - reclamantă avea obligaţia să plătească TVA aferentă în termen de 7 zile de la data primirii facturii externe, conform pct. 7.7 din HG nr. 401/2000 şi art. 29 lit. d) pct. e din Legea nr. 345/2002.
Intimata nu a achitat în termenul prevăzut de lege TVA aferentă acestor servicii externe, iar obligaţia de plată nu a fost evidenţiată în contabilitate şi nici executată până la data de 28 februarie 2005.
Pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată, recurenţii - pârâţi au calculat majorări/ dobânzi şi penalităţi de întârziere cu începere de la data scadenţei TVA aferentă fiecărei facturi şi până la data de 28 februarie 2005, când a fost evidenţiată în contabilitate TVA datorată şi neachitată.
Situaţia de fapt avută în vedere de organele de control fiscal la stabilirea datoriilor în sumă de 922.206 RON şi de 163.321 RON nu a fost contestată prin acţiune, dar intimata a solicitat să se constate nelegalitatea debitelor accesorii calculate pentru obligaţia principală, considerată a fi stinsă prin compensare legală.
Instanţa de Fond a anulat actele de control în privinţa debitelor accesorii, reţinând că sunt întemeiate apărările din acţiune, deşi acestea nu corespund ipotezelor juridice reglementate prin textele legale invocate de intimată.
Debitul principal, reprezentând TVA aferentă serviciilor externe, a fost considerat stins prin efectul compensării legale pe care intimata avea dreptul să o efectueze cu TVA de rambursat din decontul lunii precedente, conform pct. 7.8 din HG nr. 401/2000, art. 29 lit. d) pct. h din Legea nr. 345/2002 şi art. 1144 C. civ.
Instanţa de Fond nu a verificat însă dacă erau îndeplinite condiţiile legale pentru a opera compensarea de drept a TVA colectată, reprezentând TVA datorată de intimată pentru serviciile externe cu TVA deductibilă, reprezentând TVA de rambursat către aceasta.
Atât în pct. 7.8 din HG nr. 401/2000, cât şi în art. 29 lit. d) pct. h din Legea nr. 345/2002, s-a prevăzut că plătitorii de TVA au dreptul să efectueze compensarea TVA aferentă serviciilor externe numai dacă din decontul privind TVA din luna precedentă rezultă taxa de rambursat.
Intimata nu a dovedit îndeplinirea acestei condiţii şi de asemenea, nu a dovedit respectarea cerinţelor impuse de art. 1144 C. civ. pentru a opera de drept compensarea, întrucât TVA aferentă serviciilor externe nu a fost înregistrată în contabilitate până la 28 februarie 2005 şi nefiind determinată existenţa şi valoarea obligaţiei, nu reprezenta o creanţă certă şi lichidă pentru a fi compensate în puterea legii două obligaţii reciproce.
În condiţiile în care TVA aferentă serviciilor externe nu a fost evidenţiată de intimată în contabilitate şi nu a fost înregistrată în decontul privind TVA, Instanţa de Fond a constatat greşit că până la data de 28 februarie 2005 debitul respectiv s-a compensat de drept cu TVA de rambursat.
Fără a reţine o dată certă pentru operaţiunea de compensare, ca mod de stingere a obligaţiilor, Instanţa de Fond a anulat debitele accesorii pentru întreaga perioadă avută în vedere de organele de control fiscal, deşi actele normative aplicate de acestea pentru perioada respectivă au prevăzut că pentru TVA neachitată în termenul legal şi neevidenţiată în contabilitate se datorează majorări/ dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Debitele accesorii contestate de intimată au fost stabilite în baza art. 31 din OUG nr. 17/2000, art. 71 alin. (2) din HG nr. 568/2002, art. 13 din OG nr. 11/1996 şi nr. 61/2002.
Obligaţia intimatei de a plăti aceste debite accesorii a fost corect calculată de la scadenţa TVA pentru fiecare factură externă până la data de 28 februarie 2005, întrucât debitul principal nu a fost stins prin compensare până la această dată când s-a procedat la înregistrarea sumei datorate în contabilitate şi la regularizarea TVA.
Intimata a invocat neîntemeiat dispoziţiile art. 71 alin. (2) lit. a) din HG nr. 598/2002, astfel cum au fost modificate şi completate prin HG nr. 348/2003, potrivit cărora TVA aferentă serviciilor externe se înregistrează în decontul privind TVA şi nu se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere, dacă prestările de servicii respective sunt destinate exclusiv realizării de operaţiuni care dau drept de deducere.
Norma juridică invocată de intimată nu este aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, deoarece a fost emisă în aplicarea OG nr. 36/2003, intrată în vigoare la 1 martie 2003, deci ulterior perioadei august 2000 – decembrie 2002 în care a devenit exigibilă TVA aferentă serviciilor externe contractate.
Conform noului act normativ, TVA aferentă acestor operaţiuni se consemnează în decontul privind TVA, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în luna în care a fost primită factura externă sau a fost efectuată plata fără factură către prestatorul extern.
Normele metodologice aprobate prin HG nr. 348/2003 nu sunt însă aplicabile pentru TVA devenită exigibilă înainte de intrarea în vigoare a OG nr. 36/2003, cum este cazul sumelor datorate şi neachitate de intimată.
Prevederea din aceste norme că nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere nu reprezintă o exonerare de debitele anterioare, cum eronat a susţinut intimata, fiind numai o consecinţă a dispoziţiilor din OG nr. 36/2003 privind modul de regularizare a TVA aferentă serviciilor externe, pentru care nu se mai prevede obligaţia de plată.
În consecinţă, obligaţia intimatei de a plăti TVA aferentă pentru serviciile externe în perioada august 2000 – decembrie 2002 nu este supusă acestor prevederi legale ulterioare şi nu a fost stinsă prin plată sau prin compensare anterior datei de 28 februarie 2005, astfel încât au fost corect calculate majorările/ dobânzi şi penalităţile de întârziere aferente.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge acţiunea formulată de societatea intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de D.G.F.P. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 690 din 21 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de SC W.G.G.C.R. SRL Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 721/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 741/2007. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
