ICCJ. Decizia nr. 935/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 935/2007
Dosar nr. 14869/1/2006
Şedinţa publică din 14 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta L.I. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 16251 din 23 februarie 2005 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 noiembrie 2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că împreună cu familia sa a fost nevoită să se refugieze din Ardealul de Nord sat Vlaha, în Cluj, datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă odată cu cedarea Ardealului de Nord, Ungariei.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că reclamanta s-a născut la data de 22 martie 1937 în localitatea Săvădista, unde a locuit cu familia.
Pentru elucidarea situaţiei de fapt au fost audiaţi doi martori care au relatat faptul că în luna octombrie 1940, reclamanta cu familia sa a fost obligată să se refugieze în Cluj, datorită persecuţiei etnice la care a fost supusă, urmare a cedării Ardealului de Nord.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 347 din 19 septembrie 2006 Curtea de Apel Cluj, rejudecând cauza în fond după casare, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Hotărârea nr. 16251 din 23 februarie 2005, a constatat că reclamanta este beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi i-a acordat aceste drepturi pentru perioada octombrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 noiembrie 2004.
Pentru a adopta această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că familia reclamantei a fost obligată să-şi părăsească domiciliul în anul 1940, şi să se refugieze la Cluj datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă, urmare a cedării Ardealului de Nord, Ungariei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe motiv că localitatea din care s-a mutat reclamanta era liberă, iar motivul plecării a fost oricare altul decât persecuţia etnică.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele şase situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile depuse la dosar, apar neconcordanţe între locul naşterii şi data refugierii reclamantei, iar aceste documente oficiale nu dovedesc refugierea din localitatea Vlaha în Cluj.
Simpla mutare a reclamantei dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Reclamanta, a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Martorii audiaţi au susţinut fie că părinţii reclamantei erau persecutaţi etnic, datorită faptului că erau de etnie maghiară şi li se cerea să plece din Ungaria fie că persecuţiile etnice erau din partea armatei române.
Deci, simplele şi confuzele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia nu cunosc prea bine situaţia reclamantei, neputând să definească unde anume, când şi din ce cauză familia reclamantei a fost refugiată, nu pot fi luate în considerare mai ales că nici unul dintre aceştia nu a probat afirmaţiile cu acte oficiale.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care Instanţa de Fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă cerinţele prevăzute de lege şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorii trebuie că aibă rol activ, fiind datori, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a stărui, prin toate mijloacele legale, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Aşa fiind, cum intimata - reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod greşit, Instanţa de Fond, a admis acţiunea.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentinţa atacată se va modifica în sensul că va fi respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 347 din 19 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de reclamanta L.I., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 929/2007. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 938/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
