ICCJ. Decizia nr. 945/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 945/2007
Dosar nr. 3443/39/2006
Şedinţa publică din 14 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.A. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 81 din 31 martie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 cu începere de la 1 martie 2006.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 1940 s-a refugiat cu întreaga familie din U.R.S.S., sat Şipotele Sucevei în România, sat Izvoarele Sucevei, unde locuieşte şi în prezent. Cauza acestei schimbări forţate de domiciliu a constituit-o evenimentele istorice ale momentului.
În susţinerea acţiunii reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că locul de naştere al reclamantului este în România, Izvoarele Sucevei, raion Câmpulung.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 229 din 4 octombrie 2006 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat Hotărârea nr. 81 din 31 martie 2006, a constatat că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi i-a acordat aceste drepturi pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 martie 2006.
Pentru a adopta această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că familia reclamantului a fost obligată să-şi părăsească domiciliul în anul 1940, venind în România, localitatea Izvoarele Sucevei, unde reclamantul locuieşte şi în prezent.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta, C.J.P.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe motiv că reclamantul nu dovedeşte refugierea sa din localitatea Şipotele Sucevei, U.R.S.S. în localitatea Izvoarele Sucevei, cu documente oficiale.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile depuse la dosar, apar neconcordanţe între locul naşterii şi data refugierii reclamantului, iar aceste documente oficiale nu dovedesc refugierea din localitatea Şipotele Sucevei, U.R.S.S. în localitatea Izvoarele Sucevei, judeţul Suceava.
Simpla mutare a reclamantului dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Reclamantul, a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Deci, simplele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia cunosc situaţia reclamantului doar din spusele acestuia, nu pot fi luate în considerare mai ales că nici unul dintre aceştia nu a probat afirmaţiile cu acte oficiale.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care Instanţa de Fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă cerinţele prevăzute de lege şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Pentru a ajunge la o soluţie temeinică şi legală, judecătorul trebuie că aibă rol activ, fiind dator, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a stărui, prin toate mijloacele legale, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorului puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Aşa fiind, cum intimatul - reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod greşit, Instanţa de Fond, a admis acţiunea.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentinţa atacată se va modifica în sensul că va fi respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P.S. împotriva sentinţei civile nr. 229 din 4 octombrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de reclamantul S.A., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 943/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2550/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
