ICCJ. Decizia nr. 2557/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2557/2007
Dosar nr. 87/39/2007
Şedinţa publică din 17 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 22 ianuarie 2007, reclamantul Municipiul Botoşani, reprezentat de primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.J.B., anularea Dispoziţiei nr. 2 din 4 ianuarie 2007 emisă de pârât, precum şi a Deciziei de impunere nr. 11873 din 6 noiembrie 2006, referitoare la stabilirea contribuţiei Municipiului Botoşani pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că natura obligaţiei de plată ce face obiectul Deciziei de impunere nr. 11873 din 6 noiembrie 2006, nu este o creanţă bugetară atâta timp cât legislaţia în vigoare începând cu 1 ianuarie 2005, nu mai permite încasarea acestor subvenţii de către consiliile judeţene.
În acest sens, reclamantul a arătat că, potrivit art. 4 din Legea nr. 326/2005 privind drepturile de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de servicii publice specializate pentru protecţia copilului, mamele protejate în centre maternale, precum şi copiii încredinţaţi sau aflaţi în plasament la asistenţii maternali profesionişti, cheltuielile determinate de aplicarea acestei legi se suportă de la bugetele proprii ale consiliilor judeţene, cu asigurarea de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, care să asigure integral nivelul acestor cheltuieli.
S-a mai menţionat că, în cazul în care pârâtul se va prevala de dispoziţiile HG nr. 457/2000, înţelege să precizeze că acest act normativ a fost adoptat în considerarea sistemului de protecţie a copiilor şi persoanelor majore care beneficiază de protecţie în condiţiile art. 19 din OUG nr. 26/1997, care însă a fost aprobată, cu excepţia dispoziţiilor art. 20. A mai arătat reclamantul şi că HG nr. 457/2000 a fost adoptată în baza art. 24 din OUG nr. 192/1999, care a fost abrogată prin OUG nr. 12/1991.
În concluzie, reclamantul a reţinut că natura obligaţiei de plată ce face obiectul Deciziei de impunere nr. 11873/2006 nu este o creanţă bugetară, atâta timp cât legislaţia în vigoare de la 1 ianuarie 2005 nu mai permite încasarea acestor subvenţii de către consiliile judeţene, motiv pentru care solicită anularea actelor administrative atacate.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 23 din 12 februarie 2007, a admis acţiunea, a anulat Dispoziţia nr. 2/2007, precum şi Decizia de impunere nr. 11873/2006 emisă de pârât privind stabilirea contribuţiei Municipiului Botoşani pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului pentru anul 2006.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut, în esenţă, că Decizia de impunere emisă este nelegală, motivat de faptul că, pe de o parte, dispoziţiile HG nr. 457/2000 au fost abrogate iar, pe de altă parte, subvenţia pretinsă de C.J.B. de la bugetul local al Municipiului Bucureşti pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, conform HG nr. 457/2000, nu intră sub incidenţa C. proCod Fiscal, deoarece nu constituie venit al bugetului general consolidat, reprezentând o creanţă fiscală.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul C.J.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea hotărârii judecătoreşti atacate, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că prima Instanţă a reţinut în mod greşit că HG nr. 457/2000 este abrogată, această hotărâre fiind emisă în temeiul prevederilor art. 24 alin. (1) din OUG nr. 192/1999, care se regăsesc în art. 18 alin. (1) din OUG nr. 12/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 272/2004.
S-a criticat hotărârea judecătorească şi pentru faptul că Instanţa fondului a interpretat eronat dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 326/2003, în sensul că susţinerea financiară a copiilor ar fi sarcina exclusivă a C.J.B.
Se mai precizează în motivele de recurs că dispoziţiile Legii nr. 272/2004 şi ale Legii nr. 26/2003 nu fac nici o distincţie în privinţa suportării cheltuielilor de către consiliile locale a drepturilor de care beneficiază copiii şi tinerii ocrotiţi de serviciul public specializat pentru protecţia copilului, pe de o parte şi copiii încredinţaţi sau daţi în plasament familial, pe de altă parte.
Prin urmare, recurentul a considerat eronat punctul de vedere al Curţii de Apel, conform căruia contribuţia datorată de consiliile locale nu este creanţă fiscală.
Recursul este nefondat şi urmează să fie respins.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prima Instanţă a reţinut că, începând cu anul 2005, conform Legii nr. 272/2004, consiliile locale nu mai datorează bugetului judeţean subvenţii pentru protecţia copilului, dar şi faptul că suma pretinsă de recurent nu este o creanţă fiscală.
C. proCod Fiscal prevede obligaţia părţilor implicate în raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate la bugetul de stat şi bugetelor locale.
Obiectul creanţei înscrise în Decizia de impunere contestată este o subvenţie la bugetul local pentru protecţia copilului, ca venit către C.J.B, iar acest fapt nu reprezintă, fără putinţă de tăgadă, o creanţă fiscală, nefăcând parte din bugetul consolidat, astfel cum este definit acest buget de art. 2 din Legea nr. 500/2002.
Obligaţiile fiscale sunt doar cele prevăzute de C. proCod Fiscal în art. 22 şi doar în raport cu ele, organul în drept poate emite o decizie fiscală.
Decizia în litigiu se întemeiază pe prevederile Legii nr. 272/2004, care nu este lege fiscală şi care delimitează competenţele privind finanţarea măsurilor de protecţie pentru autorităţile administraţiei publice.
Dreptul de creanţă fiscală este drept patrimonial care rezultă din raporturile juridice fiscale, ori C.J.B. nu face dovada constituirii bazei de impunere care i-ar constitui creanţa fiscală pretinsă.
Începând cu 1 ianuarie 2005, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 272/2004, nu mai există subvenţii de la bugetele locale pentru finanţarea sistemului de protecţie a copilului, legile privind bugetul de stat prevăzând limitativ şi expres veniturile şi cheltuielile bugetare locale şi judeţene.
Prin urmare, în mod corect Instanţa de Fond a apreciat că nu este vorba despre o creanţă fiscală conform C. proCod Fiscal, toate prevederile legale mai sus menţionate conducând la concluzia că, începând cu 2005, consiliile locale nu mai contribuie la bugetul judeţean pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului aflat în dificultate.
Faţă de toate cele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de C.J.B., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul C.J.B. împotriva sentinţei civile nr. 23 din 12 februarie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2555/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2560/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
