ICCJ. Decizia nr. 997/2007. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.997/2007
Dosar nr. 15767/1/2006
Şedinţa publică din 16 februarie 2007
Asupra cererilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 iulie 2006 reclamanta SC C. SRL Braşov a solicitat anularea Deciziei nr. 453 din 18 iulie 2006 emisă de C.N.A. prin care s-a aplicat sancţiunea cu amendă în sumă de 2.500 RON postului M. pentru încălcarea prevederilor art. 75 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările de rigoare.
Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 452 din 18 iulie 2006 până la pronunţarea hotărârii definitive şi irevocabile.
În motivarea acţiunii sale reclamanta a arătat, pe de o parte, că cifrele menţionate în Decizia de sancţionare referitoare la participarea reprezentanţilor puterii şi cei ai opoziţiei la emisiunile arătate în raportul întocmit de direcţia monitorizare a C.N.A. sunt eronate.
Astfel, arată reclamanta, din analiza „raportului întocmit de direcţia de monitorizare a C.N.A. a constatat că emisiunile monitorizate sunt următoarele: A.I., C.C., C., D.D., F.B., M., P.C., R.R. şi S.S. Dintre acestea, emisiunile C.C., P.C. şi S.S. sunt programe retransmise de la postul de radio B.B.C., care răspunde în totalitate de integritatea editorială şi respectarea reglementărilor C.N.A. în vigoare, motiv pentru care cifrele menţionate în Decizia de sancţionare sunt eronate.
Pe de altă parte, emisiunile C. şi R.R. sunt două emisiuni de tip dezbatere. Acestea aduc în studioul M. protagoniştii principalelor evenimente economice, sociale şi politice ale zilei, permiţând totodată ascultătorilor să intervină cu telefoane în direct prin care să îşi exprime punctele de vedere şi să adreseze întrebări invitaţilor. Considerăm că astfel de emisiuni nu pot fi supuse unor reguli stricte din punct de vedere al invitaţilor aleşi, atâta timp cât ele asigură conectarea ascultătorilor la principalele evenimente ale zilei, care nu pot fi programate şi nu pot fi aplicate anumite reguli matematice. Mai arată reclamanta că perioada monitorizată a fost marcată de conflicte în interiorul coaliţiei la putere şi de puţine evenimente sau acţiuni legate de opoziţie şi M. a prezentat de fiecare dată toate acţiunile opoziţiei, atât în emisiunile de ştiri, cât şi în cele de dezbateri şi comentarii, neîngrădind niciodată libertatea de exprimare a vreunei formaţiuni politice.
Din raportul C.N.A. reiese faptul că la toate radiourile prezenţa opoziţiei în emisiunile de dezbateri şi comentarii, în perioada monitorizată este mai redusă decât cea a puterii, fapt ce se datorează exclusiv activităţii restrânse pe care aceasta a avut-o în perioada monitorizată.
A mai arătat reclamanta că postul de radio M. este un radio de ştiri, dezbateri şi comentarii, singurul din peisajul audiovizual românesc şi că ponderea ştirilor şi a emisiunilor informative în programele sale este dominantă şi de aceea consideră că o astfel de decizie este menită să îngrădească politica sa editorială şi să încurajeze transformarea postului de radio într-unui muzical.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 29/1990 şi art. 952 din Legea nr. 504/2002.
Pârâta C.N.A., prin întâmpinarea înregistrată la data de 4 august 2006, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Braşov precum şi excepţia netimbrării acţiunii. Totodată, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea înregistrată la 28 august 2006 pârâta a reiterat excepţiile invocate, iar pe fond a arătat că acţiunea reclamantei este neîntemeiată.
Cu privire la cererea de suspendare pârâta a precizat că pe rolul aceleiaşi Instanţe există un alt dosar prin care urmează să se soluţioneze cererea de suspendare a aceleiaşi decizii.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 22 august 2006, a respins atât excepţiile invocate de pârâtă cât şi cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 452 din 18 iulie 2006.
Prin sentinţa nr. 202/ F din 23 octombrie 2006, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei SC C. SRL Braşov ca neîntemeiată şi a menţinut Decizia nr. 482 din 18 iulie 2006 emisă de C.N.A.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, Instanţa de Fond a reţinut, pe de o parte, că faţă de motivele invocate de reclamantă prin acţiune, dar nedovedite efectiv cu probe şi faţă de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, rezultă fără dubii că legiuitorul a lăsat radiodifuzorilor posibilitatea respectării principiilor condiţiilor egale de exprimare şi a avut în vedere participarea numerică a invitaţilor reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei, aşa încât la sfârşitul fiecărei luni această participare să fie egală.
Pe de altă parte, Instanţa de Fond a reţinut că din actele dosarului rezultă că reclamanta a încălcat efectiv principiul audiovizualului al participării în condiţii egale de exprimare la emisiunile sale deşi anterior emiterii deciziei contestate aceasta a fost somată de două ori pentru a intra în legalitate pentru încălcarea aceloraşi dispoziţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC C. SRL Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, SC C. SRL susţine că Instanţa de Fond a dat o greşită interpretare şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 95 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 coroborat cu art. 75 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului.
Totodată, se susţine ca Instanţa de Fond trebuia să constate că în raportul de monitorizare în mod greşit au fost incluse şi emisiunile interactive de dezbateri realizate în direct cu referire la evenimente din viata comunităţii locale şi care vizează îndeosebi autoritatea executivă în cadrul căreia reprezentanţii puterii ocupă locul predominant. Aceeaşi abordare trebuia să fie aplicată, în opinia recurentei - reclamante şi emisiunilor de ştiri bazate pe evenimente locale, acestea fiind greşit incluse în raportul de monitorizare căreia Instanţa de Fond i-a dat eficienţă deplină deşi SC C. SRL l-a contestat.
Tot în cadrul motivelor de recurs, recurenta - reclamantă invocă şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 din Decizia nr. 187/2006 în raport cu dispoziţiile art. 30 şi art. 31 din Constituţia României.
Printr-un ultim motiv de recurs se invocă inaplicabilitatea art. 75 din Decizia nr. 187/2006 a C.N.A. în raport cu dispoziţiile art. 10 din C.E.D.O., contrar celor reţinute de Instanţa de Fond.
Examinând excepţia invocată, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României şi a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituţională hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, iar Decizia nr. 187/2006 nu se încadrează în aceste categorii de acte normative, fiind aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 referitoare la inadmisibilitatea sesizării.
Mai mult, Înalta Curte constată că pentru recurenta - reclamantă, motivele de recurs în cadrul cărora s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate au fost redactate de avocat neputându-se deci reţine nici eventuala intenţie a părţii de a invoca excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 187/20906 a C.N.A. în baza dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza în raport cu toate criticile formulate soluţiei Instanţei de Fond, cu probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 10 din C.E.D.O., Înalta Curte constată că nici această susţinere nu este întemeiată.
Este cunoscut că potrivit dispoziţiilor art. 10 paragraf 1 din Convenţie „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare", iar conform paragrafului 2 al aceluiaşi articol „exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Constituţia României „dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", iar potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol „ dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".
Numai că în cauză, Înalta Curte constată, fără a minimaliza rolul indispensabil de „câine de pază" care revine presei într-o societate democratică recunoscut şi în jurisprudenţa C.E.D.O., că autoritatea naţională a dispus, prin Decizia examinată, într-o manieră proporţională cu scopurile urmărite de legiuitor, izvorâte din nevoi sociale imperioase, ingerinţa încriminată de recurenta - reclamantă corespunzând necesităţii într-o societate democratică, limitarea impusă conciliindu-se cu libertatea de exprimare prevăzută de art. 10 (a se vedea printre multe altele, P. împotriva Italiei [GC], Cererea nr. 48898/1999 paragraful 39, CEDO 2003 - V; A.E. împotriva Franţei, Cererea nr. 39288/1998 paragraful 56, CEDO 2001 - VIII, C. şi M. împotriva României, Cererea nr. 33348/1996, Hotărârea din 17 decembrie 2004 publicată în M. Of. al României nr. 501 din 14 iunie 2005).
În plus, Înalta Curte constată că, în mod corect, Instanţa de Fond a avut în vedere, în lumina circumstanţelor cauzei, că C.N.A. nu a limitat nejustificat exercitarea dreptului la libertatea de exprimare a recurentei - reclamante.
De altfel, prevederile art. 6 alin. (4) din Legea audiovizualului exprimă tocmai lipsa caracterului de ingerinţă în conţinutul programelor audiovizuale a actelor normative ale C.N.A. date în aplicarea legii, acestea reprezentând o modalitate de asigurare a unui just echilibru între dreptul la informare şi condiţiile egale de exprimare prevăzut de lege, necesar într-o societate democratică.
Contrar celor susţinute de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că în mod corect Instanţa de Fond a reţinut, pe de o parte, aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 187/2006, iar, pe de altă parte, încălcarea dispoziţiilor acesteia, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, care confirmă menţiunile raportului de monitorizare.
În plus, argumentele recurentei - reclamante nu pot forma o altă convingere decât cea exprimată de Instanţa de Fond în condiţiile în care aceasta a mai încălcat dispoziţiile art. 75 din Codul audiovizualului.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, iar criticile aduse acesteia sunt nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Braşov împotriva sentinţei nr. 202/ F din 23 octombrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 75 din Decizia C.N.A. nr. 187/2006, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 996/2007. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 999/2007. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
