Poliţist. Cerere de pensionare anticipată. Schimbarea datei de încetare a raporturilor de serviciu. Inducere în eroare. Consecinţe.
| Comentarii |
|
Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 185/2005 a fost modificat art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, în sensul majorării de la 45 la 50 de ani pentru bărbaţi, şi respectiv de la 40 la 45 de ani pentru femei, a vârstei de la care poliţiştii, care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă deosebite, un număr minim de ani, pot solicita pensionarea anticipată. Poliţistul care, îndeplinind condiţiile legale prevăzute de Legea nr. 179/2004, a formulat cerere de pensionare anticipată anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 185/2000, se bucură de beneficiul legii vechi. Soluţia se menţine chiar şi în situaţia în care, ulterior formulării cererii de ieşire la pensie, reclamantul a solicitat schimbarea datei de încetare a raporturilor sale de serviciu, la solicitarea expresă a conducerii inspectoratului de poliţie, care avea cunoştinţă de iminenta modificare a legii, fiind astfel în faţa unui consimţământ viciat, prin inducere în eroare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 1965 din 12 Aprilie 2007
Prin acțiunea înregistrată la 25 ianuarie 2006, reclamantul GG a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.), Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de Poliție al județului Constanța (I.P.J. Constanța), solicitând obligarea primului pârât să avizeze favorabil cererea sa privitoare la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie anticipată și înaintarea acesteia spre aprobare ministrului administrației și internelor, obligarea acestuia să emită ordin ul de încetare a raporturilor sale de serviciu cu drept de pensie anticipată și obligarea I.P.J. Constanța să-i întocmească dosarul de pensionare și să-l depună la Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor.
în motivarea acțiunii arată că este încadrat ca ofițer de poliție din anul 1984, că la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani și îndeplinea condițiile prevăzute de art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 și că a înțeles să solicite pensionarea anticipată prin raportul din 11 octombrie 2005, la care nu a primit un răspuns oficial.
Mai arată că prin raportul din 9 noiembrie 2005 a solicitat încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005, cerere înaintată la I.G.P.R. de către I.P.J. Constanța, cu aviz favorabil, dar că nici până în prezent nu a primit vreo comunicare privind modul de soluționare a cererii și că ulterior a aflat că I.G.P.R. a adresat instituțiilor din subordin e rugămintea ca cererile polițiștilor privind încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie de serviciu anticipată să fie soluționate cu data de 31 decembrie 2005.
Susține că a trebuit să facă o nouă cerere, la 28 noiembrie 2005, prin care a solicitat recunoașterea dreptului consacrat de art. 65 lit.a) din Legea nr. 360/2002 și art. 17 din Legea nr. 179/2004 și că a aflat că s-a modificat legislația privitoare la pensionarea anticipată în sensul că vârsta de pensionare a crescut de la 45 la 50 de ani pentru bărbați, însă cum cererea de pensionare anticipată a fost formulată sub imperiul legii vechi, trebuie să i se aplice prevederile acesteia.
Curtea de Apel Constanța - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 570/CA din 12 iunie 2006 a admis acțiunea, în sensul că a obligat I.G.P.R. la avizarea favorabilă a cererii reclamantului și la înaintarea acesteia spre aprobare Ministerului Administrației și Internelor, a anulat măsura luată la data de 3 ianuarie 2006 cu privire la respingerea propunerii de încetare a raporturilor de serviciu cu drept de pensie anticipată și a obligat Ministerul Administrației și Internelor să emită ordin ul de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului cu drept de pensie anticipată și pe pârâtul I.P.J. Constanța să întocmească dosarul de pensionare al reclamantului și să-l depună la Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor.
Instanța reține că reclamantul îndeplinește condițiile speciale prevăzute de legiuitor pentru a beneficia de pensie de serviciu anticipată, respectiv împlinirea vârstei de 45 de ani și desfășurarea activității în condiții de muncă deosebite sau speciale.
Mai reține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 185/2005, intrată în vigoare la 23 decembrie 2005, prin care s-a modificat art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 în sensul pensionării anticipate a persoanelor care au împlinit vârsta de 50 de ani bărbații și 45 de ani femeile, dacă și-au desfășurat activitatea în condiții de muncă speciale cel puțin 15 ani efectiv, din care cel puțin 10 ani efectiv ca polițiști sau militari, deoarece reclamantul a solicitat pensionarea anticipată anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe și îi sunt aplicabile dispozițiile legislației în vigoare la acea dată.
împotriva sentinței au declarat recurs toți pârâții.
I.P.J. Constanța susține că la data formulării primei cereri reclamantul nu îndeplinea condițiile privind vârsta de pensionare anticipată, că i s-a indicat ulterior să reformuleze cererea de încetare a raporturilor de serviciu cu data de 31 decembrie 2005, ceea ce a și făcut, achiesând astfel la recomandarea de a renunța la solicitarea anterioară.
Consideră că cererea ulterioară i s-a respins pentru că nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensie anticipată, față de solicitarea ca pensionarea să fie începând cu data de 31 decembrie 2005.
Ministerul administrației și internelor critică sentința pentru netemeinicie, susținând că instanța nu a ținut cont de incidența prevederilor Legii nr. 179/2004 care prevedea situațiile speciale pentru pensionarea anticipată, între care reclamantul nu se regăsea.
I.G.P.R. susține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, menționând că nesoluționarea cererii reclamantului din data de 11 octombrie 2005 s-a datorat deficitului foarte mare de polițiști, numărului mare de polițiști care cereau încetarea raporturilor de serviciu cu instituția și angajamentelor luate de România față de Uniunea Europeană și că adresa din 22 noiembrie 2005 a inspectorului general al Poliției Române a fost o recomandare adresată structurilor din teritoriu pentru ca acestea să discute cu polițiștii spre a rămâne în continuare în activitate.
Menționează că pentru stabilirea drepturilor la pensie nu prezintă relevanță data depunerii cererii de încetare a raporturilor de serviciu, ci data încetării acestor raporturi, conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 179/2004.
Recursurile sunt nefondate.
Intimatul a formulat cerere, la data de 11 octombrie 2005, prin care solicită aprobarea încetării raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005, ținându-se cont că la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani necesară pentru pensionarea anticipată.
La cererea sa nu a primit rezolvare, cu toate că a revenit cu o nouă cerere la data de 9 noiembrie 2005 și apoi la data de 28 noiembrie 2005, prin care stăruia în soluționarea favorabilă a solicitării sale începând cu data de 30 noiembrie 2005.
La datele când intimatul a formulat cele 3 cereri, prin care solicita aprobarea pentru încetarea raporturilor de serviciu în vederea pensionării anticipate, îndeplinea condițiile legale pentru pensionare anticipată, prevăzute de art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor și anume la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani și a desfășurat activitatea în condiții de muncă deosebite sau speciale cel puțin 15 ani efectiv, din care 10 ani ca polițist.
I.G.P.R. a refuzat să rezolve favorabil cererile intimatului, ca și a altor polițiști care au depus astfel de cereri, recomandând structurilor aflate în subordin ea sa să discute cu polițiștii respectivi pentru a renunța la cererile de pensionare anticipată sau ca aceste cereri să fie soluționate începând cu data de 31 decembrie 2005, având în vedere că urma să se modifice art. 17 lit.b din Legea nr. 179/2004.
Necunoscând faptul că textul respectiv se va modifica, la stăruința conducerii I.P.J. Constanța intimatul a formulat o altă cerere, la data de 12 decembrie 2005, prin care a solicitat ca raporturile de serviciu să înceteze începând cu data de 31 decembrie 2005 în vederea pensionării anticipate.
Dar, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 185/2005, intrată în vigoare la 23 decembrie 2005, s-au modificat prevederile art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004, în sensul că vârsta pentru pensionarea anticipată la polițiștii bărbați s-a majorat de la 45 ani la 50 ani, astfel că începând cu data de 23 decembrie 2005, în baza modificării legii, intimatul n-ar mai fi îndeplinit condiția privind vârsta pentru pensionare anticipată și în considerarea acestei modificări i s-a respins, în final, cererea referitoare la încetarea raporturilor de serviciu în vederea pensionării anticipate.
însă trebuie ținut cont - pe de o parte - că intimatul a depus 3 cereri prin care stăruia în sensul încetării raporturilor de serviciu la data de 30 noiembrie 2005 în vederea pensionării anticipate, iar pe de altă parte- că a fost indus în eroare să formuleze o nouă cerere fără să aibă cunoștință că se preconiza modificarea dispozițiilor legale privitoare la vârsta necesară pentru pensionarea anticipată.
Pretinsa achiesare a intimatului la recomandarea de a renunța la cererea de pensionare începând cu data de 30 noiembrie 2005 și de a cere încetarea raporturilor de serviciu la data de 31 decembrie 2005 în vederea pensionării anticipate, nu poate fi avută în vedere pentru că s-a făcut în condiții speciale, prin inducerea în eroare a intimatului.
Cert este faptul că acesta a făcut repetate diligențe în vederea pensionării anticipate și cum îndeplinea condițiile legale pentru rezolvarea favorabilă a solicitării sale, la momentul indicat în cerere, exista obligația pentru recurenți de a propune, respectiv de a aproba cererea de încetare a raporturilor de serviciu la data 30 noiembrie 2005, în vederea pensionării anticipate.
Trebuie ținut cont că erau aplicabile dispozițiile legale în vigoare la data formulării cererii, respectiv la 11 octombrie 2005, dată la care nu era adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 185/2005 spre a putea fi avută în vedere la soluționarea cererii intimatului, art. 1 din Codul civil stabilind că legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă.
Instanța de fond interpretând corect dispozițiile legale aplicabile în cauză și pronunțând o hotărâre legală și temeinică, recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3549/2007. Contencios | Act propus ca probă într-un litigiu. Solicitarea comunicării.... → |
|---|
