Norme tehnice emise de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale în aplicarea H.G. nr. 1550/2004. Excepţie de nelegalitate. Admisibilitate.
Comentarii |
|
Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, în conformitate cu prevederile art. 144 lit. a) din Legea nr. 19/2000, are în competenţele sale îndrumarea şi controlul modului de aplicare a dispoziţiilor legale de către casele teritoriale de pensii, iar acestea, în virtutea principiului subordonării ierarhice, au la rândul lor obligaţia de a se supune îndrumărilor primite. Actele emise de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale în aplicarea unui act normativ, date în exercitarea acestei competenţe de îndrumare şi control, se circumscriu dispoziţiilor art. 2 alin. (1), lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel încât excepţia de nelegalitate invocată împotriva unui asemenea act este admisibilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2376 din 8 Mai 2007
Prin cererea formulată la data de 18 decembrie 2006, reclamantul SG a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâtele Casa Județeană de Pensii Maramureș și Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale București, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate, pe calea excepției de nelegalitate, că dispozițiile cuprinse la pct.A.1.2 din Normele tehnice emise de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale București în aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 sunt nelegale.
în motivarea cererii s-a arătat că reclamantul a sesizat Tribunalul Maramureș cu o acțiune înregistrată sub nr. 9.786/100/2006 prin care a solicitat anularea deciziei nr-.41622/10 noiembrie 2006 privind recalcularea pensiei din sistemul public și obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Maramureș la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei în care stagiul de cotizare luat în considerare pentru determinarea punctajului mediu anual să fie cel prevăzut de art.14 din Legea nr. 3/1997, respectiv de 20 de ani și acordarea drepturilor bănești de la data aplicării etapei de plată a drepturilor recunoscute până la data plății efective. A apreciat că dispozițiile legale amintite anterior sunt nelegale întrucât nu fac distincție între asigurații care au fost încadrați în grupa I de muncă sau grupa II de muncă și care au desfășurat cel puțin 20 de ani în grupa I de muncă atât bărbații cât și femeile și cel puțin 25 de ani în grupa II de muncă atât bărbații cât și femeile, așa încât aceste dispoziții au fost emise cu încălcarea art.2 alin.3 din Anexa Hotărârii Guvernului nr. 1550/2004, Ordonanța Guvernului nr. 4/2005, art.2 lit.b din Legea nr. 19/2000 și art.16 din Constituția României, asigurații încadrați în grupele I și II de muncă din vechea legislație fiind asimilați astfel cu asigurații din grupa III de muncă.
Prin sentința civilă nr. 136/2007 a Curții de Apel Cluj, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, excepția de nelegalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.
Instanța a reținut că actul atacat nu este un act administrativ, deoarece nu este emis cu scopul executării sau organizării executării legii, nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice iar autoritatea emitentă nu este înzestrată cu putere publică. în considerente s-au făcut aprecieri și asupra legalității normelor tehnice atacate.
împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.2 alin. (1) lit.c) din Legea nr. 554/2004, act administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Normele tehnice nr. 5388/16.XI.2006 sunt emise de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care este autoritate publică și care a emis actul în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislației anterioare datei de 1 IV.2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000. Aceste norme sunt obligatorii pentru casele teritoriale de pensii, întrucât Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, conform art.144 lit.a) din Legea nr. 19/2000, îndrumă și controlează modul de aplicare a dispozițiilor legale de către casele teritoriale de pensii iar acestea, în virtutea principiului subordonării ierarhice, au obligația să se supună îndrumărilor primite.
Având în vedere că Normele tehnice contestate circumscriu dispozițiilor art.2 alin. (1) lit.c) din Legea contenciosului administrativ, excepția de nelegalitate este admisibilă.
Recursul a fost admis, și cauza a fost trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecare.
← Excepţie de nelegalitate a art. 2 din Normele metodologice de... | Adopţie internaţională. Refuzul de soluţionare a cererii de... → |
---|