ICCJ. Decizia nr. 107/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 107/2008
Dosar nr. 6398/1/2006
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cu începere din ziua de 30 septembrie 2004, mai multe ziare centrale şi posturi de televiziune din România au relatat despre faptul că L.S.F., judecător la Tribunalul Bucureşti, este protagonista unei casate video erotice conţinând filmul „T.S.S.”, care a fost difuzat în Danemarca.
Ca urmare a impactului pe care aceste relatări l-au produs în mass-media, dar şi în opinia publică, cu cererea din 05 octombrie 2004, magistratul s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând apărarea reputaţiei sale. De asemenea, la data de 30 septembrie 2004 a depus o cerere de demisie în magistratură.
Solicitarea judecătorului L.S.F. pentru apărarea reputaţiei sale a făcut obiectul dezbaterilor în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii din 06 octombrie 2004 când a fost prezentată nota Direcţiei Inspecţiei Judiciare referitoare la o sesizare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind implicarea aceluiaşi judecător în activităţi care aduc atingere prestigiului funcţiei de magistrat.
Pe baza constatărilor cuprinse în nota mai sus menţionată şi luând act de retragerea cererii de demisie, după ascultarea judecătorului, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus continuarea cercetărilor în vederea verificării aspectelor semnalate de L.S.F., precum şi a administrării tuturor probelor necesare pentru a se stabili o eventuală implicare a acesteia în activităţi ce aduc atingere normelor deontologice şi prestigiului funcţiei.
Totodată, Consiliul a dispus efectuarea unei expertize criminalistice de către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice asupra unui număr de 7 casete video şi două fotografii, puse ulterior la dispoziţia expertului.
Prin hotărârea nr. 201 din 04 noiembrie 2004, Consiliul Superior al Magistraturii, cu majoritate de voturi, a respins ca neîntemeiată cererea judecătorului pentru apărarea reputaţiei sale profesionale.
Pentru a adopta această hotărâre, Consiliul a reţinut că în perioada 06 iunie 2001-01 aprilie 2004, L.S.F. a avut domiciliul în imobilul situat în municipiul Bucureşti, sectorul 5, aparţinând lui N.R.M., imobilul în care s-au desfăşurat activităţi de video-chat, iar faţă de proprietarul imobilului s-a început urmărirea penală.
Că, judecătorul s-a implicat în activităţi şi întruniri ale membrilor MISA, precum şi în acţiuni de protest împotriva unor măsuri luate faţă de unii lideri ai acestei organizaţii de către organele în drept şi este asociat, împreună cu mama sa la SC S. SRL Piatra Neamţ, încălcând astfel prevederile art. 112 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească atunci în vigoare şi cele cuprinse în art. 7 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraţilor, potrivit cărora magistraţilor le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale.
S-a mai reţinut pe baza probelor administrate că magistratul nu a depus declaraţia de interese, iar declaraţia sa de avere nu face referire la calitatea lui de asociat într-o societate comercială.
În sfârşit, din raportul de expertiză criminalistică a rezultat fără echivoc faptul că persoana ce apare în filmul „T.S.S.” este judecătorul L.S.F., fiind de asemenea posibil ca aceasta să fi participat şi la manifestarea MISA din 12-13 martie 2002, potrivit înregistrărilor video prezentate.
Hotărârea Consiliului magistraturii a fost atacată cu recurs de către L.S.F.
Recurenta a susţinut că această hotărâre a fost adoptată cu nesocotirea mai multor drepturi şi libertăţi consacrate atât de legislaţia naţională, cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, printre care se regăsesc dreptul la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie. Că în realitate, a fost supusă unei proceduri în cadrul căreia i s-au adus acuzaţii despre care nici măcar nu a avut cunoştinţă şi apărările sale în legătură cu acestea nu au fost câtuşi de puţin analizate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin decizia nr. 1 din 06 martie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a admis excepţia de necompetenţă materială ridicată din oficiu, dezînvestindu-se în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe.
S-a motivat că recursul declarat în cauză nu vizează controlul judecătoresc al unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii dată în exercitarea rolului său de instanţă disciplinară pentru magistraţi şi cenzurabilă în condiţiile art. 22 pct. 2 din Legea nr. 304/2004, ci al unei hotărâri dată de Consiliu în îndeplinirea atribuţiei stabilite prin art. 31 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data soluţionării cererii a cărei rezolvare excede competenţei atribuite completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin art. 49 pct. 2 din acelaşi act normativ.
Examinând recursul prin prisma motivelor de casare invocate şi în raport de normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că el este nefondat.
Concluzia se impune întrucât, aşa cum rezultă din verificările ample efectuate de către Consiliul Superior al Magistraturii ca urmare a cererii judecătorului L.S.F., în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale care să justifice luarea unor măsuri de apărare a reputaţiei acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraţilor.
În conformitate cu aceste ultime dispoziţii legale, Consiliul Superior al Magistraturii, garant al independenţei justiţiei, are dreptul şi obligaţia de a apăra corpul magistraţilor şi pe membrii săi împotriva oricărui act care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea magistratului în înfăptuirea actului de justiţie ori crea suspiciuni cu privire la acestea.
Potrivit normei conţinută în alin. (2) al art. 74, magistratul care consideră că independenţa şi imparţialitatea îi sunt afectate în orice mod prin acte de imixtiune în activitatea judiciară sau de influenţare a evoluţiilor sale profesionale se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune măsurile necesare, conform legii.
În cauza de faţă, dovada unor acte de imixtiune în activitatea judiciară a recurentei nu a fost făcută.
Pe de altă parte, expertul tehnic C.G., desemnat să efectueze o expertiză criminalistică a celor 7 casete video şi 2 fotografii puse la dispoziţie, a concluzionat că persoana ce apare în filmul „T.S.S.” este L.S.F., confirmând astfel, justeţea unor relatări din presă şi emisiunile televizate cu privire la conduita extraprofesională necorespunzătoare a magistratului.
Indiscutabil, implicarea acestuia în unele activităţi de susţinere a unor simpatizanţi MISA, dar mai ales participarea sa la realizarea unui film erotic, difuzat în străinătate, constituie manifestări prin care s-a adus atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistratului.
În sprijinul concluziei de mai sus, trebuie menţionate şi celelalte constatări menţionate în note referitoare la rezultatul verificărilor dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii în şedinţa din 06 octombrie 2004, ca urmare a cererii formulate de L.S.F. pentru apărarea reputaţiei profesionale.
Este vorba de implicarea judecătorului în activităţi şi întruniri ale membrilor MISA, acţiuni de protest împotriva unor măsuri luate împotriva unor lideri de către autorităţile publice competente, încălcarea normelor legale care interzic magistraţilor să desfăşoare activităţi comerciale şi a celor privind declaraţiile de interese şi de avere.
Constatările respective nu au fost combătute de recurentă prin alte probe administrative în faţa Consiliului Superior al Magistraturii şi nici pe parcursul judecării recursului.
În condiţiile date, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că existau suficiente temeiuri pentru a se stabili că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru luarea unor măsuri de apărare a reputaţiei profesionale a recurentei, deoarece manifestările sale reprobabile dovedite au fost de natură să compromită grav demnitatea funcţiei de magistrat.
Contrar susţinerilor din recurs, pe durata întregii proceduri care s-a desfăşurat în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, L.S.F. a avut posibilitatea de a formula un memoriu şi mai multe note explicative în legătură cu propriile apărări şi de a înfăţişa unele înscrisuri considerate a fi concludente.
În afară de nota Direcţiei Inspecţiei Judiciare, privind rezultatul verificărilor dispuse în şedinţa din 06 octombrie 2004, s-a ataşat în dosarul Consiliului referatul judecătorilor inspectori referitor la verificările efectuate ca urmare a sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a propus sesizarea Colegiului de conducere al acestei instanţe în vederea exercitării unei acţiunii disciplinare împotriva judecătorului.
Existenţa şi conţinutul tuturor mijloacelor de probaţiune mai sus-menţionate au fost cunoscute de către recurentă, situaţie în care fără temei aceasta pretinde că hotărârea s-a pronunţat cu încălcarea dreptului său la apărare, precum şi a altor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Cât priveşte afirmaţiile recurentei făcute ulterior înregistrării recursului în legătură cu alcătuirea Consiliului Superior al Magistraturii, cu calitatea unor membrii şi pretinsa nulitate a actelor juridice efectuate, Înalta Curte constată că ele exced cadrului acestei căi de atac, astfel cum a fost determinat prin cererea de recurs înaintată în termenul legal şi oricum, justeţea apărărilor respective nu rezultă din probatoriile administrate atât în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi a instanţei de judecată.
Ţinând seama de considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.S.F. împotriva hotărârii nr. 201 din data de 04 noiembrie 2004 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1067/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1070/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
