ICCJ. Decizia nr. 1070/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1070/2008
Dosar nr. 1073/59/2007
Şedinţa publică de la 14 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe cale contenciosului administrativ, reclamanta M.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin solicitând să se anuleze hotărârea din 15 aprilie 2007 emisă de pârâtă şi să i se acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată de la data depunerii cererii.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin hotărâre pârâta i-a respins cererea pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, deşi împreună cu mama sa, L.M., în prezent decedată, şi fiind singura sa rudă la momentul respectiv, au fost deportate împreună cu alţi români în anul 1940, cu un convoi de căruţe, din localitatea A., din Bulgaria în localitatea M.V., judeţul Constanţa, România.
A mai precizat că în vremea aceea avea 3 ani şi că ştie acest lucru de la mama sa, L.M., care a rămas marcată pe durata întregii sale vieţi de această întâmplare.
Prin întâmpinarea depusă Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin a cerut respingerea acţiunii ca nefondată întrucât din înscrisurile anexate la cerere, rezultă faptul că în urma verificării evidenţelor, L.M. nu a fost identificată ca fiind colonizată în localitatea M.V. ca urmare a aplicării prevederilor Tratatului de la Craiova.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 247 din 16 octombrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanta M.I. a anulat hotărârea nr. 440 din 16 aprilie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat-o să elibereze pe seama reclamantei o nouă decizie prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată, cu cheltuieli de judecată în sumă de 800 RON.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanta a făcut dovada refugiului său prin declaraţiile autentificate ale martorilor M.A. şi A.Ş. potrivit cărora reclamanta în anul 1940 ar fi plecat din localitatea de domiciliu A. în România, unde au locuit o perioadă de timp în judeţul Constanţa, ulterior în judeţul Ialomiţa, şi apoi în Bucovina pentru ca iarăşi să se stabilească în România.
De asemenea certificatul de naştere al reclamantei atestă că naşterea acesteia a avut loc în A., judeţul Durostor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut în esenţă că soluţia Curţii de Apel Timişoara este în totală contradicţie cu prevederile Legii nr. 189/2000 şi H.G. nr. 127/2002, întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada refugiului cu acte oficiale din care să rezulte că a fost refugiată din localitatea A., Bulgaria aşa cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999.
Analizând cauza sub aspectul probelor administrate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv în baza art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în sensul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În acest scop judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire că ei hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte prezenta cauză, se constată că instanţa de fond a soluţionat litigiul pe baza declaraţiilor autentice a doi martori şi a unor copii de pe actele de stare civilă în cuprinsul cărora se constată câteva neconcordanţe.
Astfel în copia certificatului de naştere a reclamantei emis de Sfatul Popular al Comunei P. este menţionată data naşterii, 9 ianuarie – iar naşterea trecută în registrul stării civile la data de 11 ianuarie 1917.
De asemenea este trecut locul naşterii A., judeţul Durostor, dar în ceea ce priveşte vârsta mamei este menţionată vârsta de 24 ani cu toate că potrivit actului de naştere şi al actului de deces, L.M. s-a născut în anul 1911.
Prin urmare pentru a stabili cu certitudine datele de stare civilă ale reclamantei şi a lămuri neconcordanţele ce rezultă din copia certificatului de naştere depus la dosar, în vederea verificării corecte a incidenţei prevederilor Legii nr. 189/2000, este necesar a se suplimenta probatoriul în sensul depunerii la dosar a actului de naştere în original precum şi/sau a unui extras uz organe de stat de pe actul de naştere al reclamantei L.I., eliberat de autorităţile comunei P.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (4) se va casa hotărârea atacată şi cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând a se suplimenta probatoriul cauzei în sensul celor mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr. 247 din 16 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1071/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
