ICCJ. Decizia nr. 116/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 116/2008
Dosar nr. 2522/2/2007
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data 6 aprilie 2007, reclamanta Ş.R.N. a solicitat în contradictoriu cu M.A.I. şi M.F.P. obligarea la plata primelor de concediu pentru perioada 2002 - 2005, actualizată în raport de rata inflaţiei.
M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanţie în sensul obligării M.F.P. să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti cuvenite reclamantei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a fost funcţionar public la instituţia pârâtă şi era îndreptăţită în baza Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici la plata primei de vacanţă. Mai arată reclamanta că legile bugetare au suspendat acest drept dar acest aspect nu echivalează cu anularea dreptului în raport de dispoziţiile constituţionale, fiind vorba de un drept câştigat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă 1811 din data de 26 iunie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamanta Ş.R.N., a obligat pârâtul M.A.I. la plata către aceasta a primei de vacanţă pentru anii 2002 - 2005 actualizate, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de M.I.R.A. şi a obligat M.E.F. să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor salariale cuvenite acesteia.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la plata primei de vacanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici întrucât suspendarea acestor dispoziţii prin legile bugetare nu echivalează cu anularea dreptului, orice interpretare contrară fiind de natură să lipsească obligaţia autorităţilor publice de orice conţinut.
Prin suspendarea acestui drept, nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă.
Împotriva sentinţei civile nr. 1811 din data de 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs M.I.R.A. şi M.E.F.
În recursul său M.I.R.A., susţine că acordarea primelor de vacanţă pentru funcţionarii publici a fost suspendată prin legile de buget succesive, începând cu anul 2002.
M.E.F. critică sentinţa atacată susţinând că Instanţa nu a observat lipsa calităţii sale procesuale pasive determinată de faptul că raportul de serviciu a fost încheiat între reclamanta şi instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.
Pe fondul cauzei se arată că acordarea primei de concediu a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2005 prin acte normative legale că beneficiul primei de vacanţă nu constituie un drept salarial fundamental, legiuitorul putând să-l acorde, să-l suspende sau să-l modifice, cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
Recursul declarat de M.E.F. este fondat pentru următoarele considerente.
Instanţa de Fond s-a pronunţat fără a reţine lipsa calităţii procesuale pasive a M.E.F.
Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în domeniul finanţelor publice, M.F.P. are în principal următoarele atribuţii:
a) coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, şi anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum şi ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuţie.
Art. 20 al aceluiaşi act normativ precizează că, ordonatorii principali de credite sunt miniştri, conducătorii celorlalte organe de specialitate, ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome.
Instanţa de Fond face o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 a finanţelor publice când apreciază că M.E.F.P. obligat la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale către reclamanţi, nesocotind şi prevederile art. 34 din acest act normativ.
Potrivit acestor prevederi ordonatorii principali de credite au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la M.F.P. propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.
Instanţa de Fond trebuia să aibă în vedere faptul că raportul de serviciu a fost încheiat între reclamantă pe de o parte şi instituţia în care îşi desfăşoară activitatea pe de altă parte.
Aşa fiind, se va admite recursul declarat de pârât şi se va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii faţă de M.E.F. pentru lipsă de calitate procesuală pasivă şi al respingerii cererii de chemare în garanţie formulată de M.I.
Referitor la susţinerile pârâtului pe fondul cauzei, acestea urmează a fi înlăturate.
Prin considerentele Deciziei 12 din 5 februarie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrarea, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 C. muncii.
De aceea, fiind un drept câştigat, derivând dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menţionate. Aceste dispoziţii legale nu conţin vreo referire la o eventuală desfiinţare a drepturilor la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercitării acestui drept.
Cu privire la recursul formulat de M.I. acesta va fi respins ca nefondat, pentru considerentele expuse în Decizia 12 din 5 februarie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarate de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 1811 din data de 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta Ş.R.N. şi cererea de chemare în garanţie formulată de M.I.R.A. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Respinge recursul declarat de M.I.R.A. împotriva sentinţei civile nr. 1811 din data de 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 114/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 117/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
