ICCJ. Decizia nr. 118/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 118/2008
Dosar nr. 678/121/2007
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Galaţi reclamanţii A.S., R.A., C.I.C., M.C., P.I., V.M., A.S., V.A.G., D.F., M.P., T.E., M.E., P.G., C.M., N.M., O.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.J., Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Galaţi obligarea acestora la plata sumelor reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006 actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, la art. 33 alin. (2) - art. 34 în varianta republicată - a prevăzut că funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Ulterior, printr-o serie de ordonanţe de urgenţă ale guvernului, s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu.
Au mai arătat reclamanţii, că suspendarea drepturilor privind prima de concediu prin legile bugetului, este neconstituţională şi nelegală, precum şi faptul că nu se poate vorbi despre prescripţia dreptului la acţiune privind această primă de concediu; termenul de prescripţie a acestui drept este suspendat, reclamantul invocând prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii şi art. 38 şi art. 295 alin. (2) C. muncii dar şi art. 93 din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarului public republicată, coroborate cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României.
Pârâtul M.J. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Galaţi, secţia civilă precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 777 din data de 06 aprilie 2007 Tribunalul Galaţi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale privind soluţionarea litigiului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 91 din Legea 188/1999, introdus prin Legea nr. 251/2006, coroborat cu dispoziţiile art. 31 din OUG nr. 2/2006, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa Instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor Instanţe.
Prin urmare, având în vedere calitatea de funcţionari publici a reclamanţilor, precum şi obiectul cererii dedus judecăţii, Tribunalul Galaţi, în temeiul dispoziţiile prevăzute de art. 3 C. proc. civ., a constatat ca fiind competentă în soluţionarea prezentului litigiu, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins-o.
Prin sentinţa civilă nr. 70 din data de 12 iunie 2007 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâţii, M.J., Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Galaţi la plata sumelor reprezentând contravaloarea primei de vacanţă pe perioada aferentă anului 2006, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa a reţinut că dreptul la prima de concediu al salariaţilor care au calitatea de funcţionar public este un drept stabilit prin Legea 188/1999, iar potrivit dispoziţiilor art. 38 C. muncii, salariaţii şi angajatorul nu pot cădea de acord cu privire la limitarea sau renunţarea la drepturile conferite prin lege.
A mai reţinut Instanţa că suspendarea acordării primelor de concediu constituie o restrângere a drepturilor salariale, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 53 din Constituţia României referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi.
Împotriva sentinţei civile nr. 70 din data de 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul M.J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Pârâtul, M.J. susţine în esenţă că acesta a fost obligat în mod greşit la plata primei de concediu pentru perioada aferentă anului 2006 prevăzută de art. 34 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 ind. 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Motivul de recurs invocat de pârâtul M.J. nu este susţinut de actele normative incidente şi nici de principiile constituţionale la care trebuie raportate aplicarea şi interpretarea acestora.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu se prevede în mod expres printr-o dispoziţie legală înlăturarea existenţei acestuia.
Dreptul la prima de concediu, aşa cum a fost stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din aceeaşi Lege precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea 188/1999.
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate, precum şi dispoziţiile art. 53 din Constituţia României revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.A.D.O.L.F.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Suspendarea succesivă a plăţii primei de concediu prin legile bugetului de stat, a avut ca efect numai imposibilitatea realizării acestui drept la prima de concediu pentru funcţionarii publici, în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul dreptului.
Potrivit art. 329 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept prin soluţiile pronunţate în interesul legii în urma judecării unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru Instanţe.
Prin Decizia nr. 23 din data de 12 decembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, cu referire la dispoziţiile legale privind prima de concediu a magistraţilor, care nu au fost aplicabile în nici o perioadă, s-a statuat că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut acest drept.
Dreptul la acţiune pentru calculul şi plata primei de concediu s-a născut la data când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor legale ce reglementează prima de concediu, iar dispoziţiile legale de suspendare au întrerupt cursul prescripţiei dreptului la acţiune pentru beneficiarii prevederii legale suspendate.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J. împotriva sentinţei civile nr. 70 din data de 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 117/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 130/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
