ICCJ. Decizia nr. 1506/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1506/2008

Dosar nr. 1292/59/2007

Şedinţa publică de la 8 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 31 iulie 2007, reclamanta S.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiş, anularea hotărârii din 17 iulie 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 262 din 17 octombrie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.G. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiş. A anulat hotărârea din 17 iulie 2007 emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, reclamanta îndeplineşte condiţiile legale pentru admiterea acţiunii, întrucât s-a născut în timpul refugiului părinţilor săi, dobândind la naştere, statutul de persoană strămutată, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, la fel ca şi părinţii săi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta C.J.P. Timiş criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, întrucât în luna septembrie 1940 când părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria – H., judeţul C. în localitatea C.A., judeţul Tulcea – România, reclamanta nu era nici concepută, fiind născută la un interval de 1.260 zile după strămutarea părinţilor săi, iar nu într-un interval de maximum 300 de zile, de la data începerii perioadei de strămutare.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că, recursul este nefondat.

Este necontestat că reclamanta S.G. s-a născut în localitatea C.A., judeţul Tulcea unde părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria – H., judeţul C., făcând obiectul unui schimb de populaţie, urmare Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la 7 septembrie 1940 la Craiova.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana - cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate în actul normativ.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că, atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele - cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu din Bulgaria în România a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a strămutării.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999 şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o îndemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului/strămutării, a suferit toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

Prevederile legale referitoare la stabilirea filiaţiei la care se face referire în motivarea recursului nu au nici o legătură cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

În speţă se pun în discuţie drepturile personale ale copilului născut în timp ce părinţii săi erau în refugiu sau erau strămutaţi, iar nu calitatea nou-născutului de succesor legal al părinţilor săi, reglementată de C. civ. – Cartea III – art. 650 şi următoarele.

În consecinţă, soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar recursul nefondat urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Timiş împotriva sentinţei civile nr. 262 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1506/2008. Contencios