ICCJ. Decizia nr. 1525/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1525/2008
Dosar nr. 506/35/2007
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la 8 noiembrie 2007, L.G. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 157/CA/2007 a Curţii de Apel Oradea solicitând în principal să se admită excepţia de necompetenţă a instanţei de contencios în soluţionarea cap. 3 din cerere să se trimită cauza spre rejudecare Judecătoriei Negreşti Oaş în temeiul art. 17 C. proc. civ.
În subsidiar s-a solicitat să se trimită cauza spre rejudecare Curţii de Apel Oradea, pentru că nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, pronunţându-se asupra unui lucru care nu s-a cerut.
Recursul s-a declarat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Guvernul României, Ministerul Economiei şi Comerţului, Consiliul Judeţean Satu Mare, Consiliul Local Negreşti Oaş judeţul Satu Mare, SC P. SA, Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, SC R. SRL Negreşti Oaş, SC B. SRL V., SC C.L. SA, SC L. SRL, C.I.V., C.A.
Recurentul a precizat că cererea are un capăt principal ce constată în solicitarea nulităţii absolute a trecerii în proprietatea statului a acestui teren, iar capătul 3 de cerere este o consecinţă firească a constatării nelegalităţii art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 834/1991 şi a nelegalităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Cu privire la capătul de cerere subsidiar, recurentul a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond „fără a intra în cercetarea fondului” s-a pronunţat aspra excepţiei de tardivitate şi că prin notele de şedinţă din 13 noiembrie 2006 la Judecătoria Negreşti Oaş a solicitat ca pe calea excepţiei de nelegalitate să sesizeze instanţa de contencios administrativ.
Consiliul Judeţean Satu Mare a formulat la 11 februarie 2008 întâmpinare la recursul declarat solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive la cererea privind constatarea nulităţii absolute a H.G. nr. 834/1991, precum şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Industriilor în prezent Ministerul Economiei şi Finanţelor la data de 29 aprilie 1994 în favoarea SC P. SA, Negreşti Oaş.
A mai susţinut intimatul că excepţia tardivităţii introducerii acţiunii este fondată, în condiţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ raportat la data publicării H.G. contestată precum şi raportat la data emiterii certificatului în cauză. Acţiunea a fost introdusă la instanţa de judecată peste termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a reţinut de altfel şi instanţa de fond.
A mai precizat intimatul că recurentul nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că recurentul nu justifică un interes general pentru a putea invoca în faţa instanţei de contencios administrativ nulitatea absolută a unui act normativ.
În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – nu s-au administrat probe noi faţă de procedura din faţa instanţei de fond.
Din actele cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 157/CA/2007 Curtea de Apel Oradea, a respins excepţia necompetenţei materiale şi a admis excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocate de Ministerul Economiei şi Comerţului şi consiliul Judeţean Satu Mare. S-a respins acţiunea reclamantului L.G. împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Guvernul României, Ministerul Economiei şi Comerţului, Consiliul Judeţean Satu Mare, Consiliul Local Negreşti Oaş, SC P. SA, SC R. SRL Negreşti Oaş, SC B. SRL V., SC C.L. SA, SC L. SRL, C.I.V., C.A.
Reclamantul a fost obligat să plătească reclamantului C.I.V. suma de 900 RON iar pentru C.A. 300 RON cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond analizând excepţia de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ raportat la obiectul cauzei – disjunse anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a H.G. nr. 834/1991 – excepţie invocată de reclamantul L.G. în temeiul dispoziţiilor art. 1581 la art. 1582 C. proc. civ. a dispus respingerea excepţiei ca nefondată.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în temeiul H.G. nr. 834/1991, precum şi acest din urmă act normativ – sunt acte administrative unilaterale individuale şi respectiv normativ.
S-a considerat că natura juridică de acte administrative – a căror nulitate absolută se solicită a se constata – deopotrivă cu natura organului care a emis H.G. nr. 834/1991 organ al administraţiei publice centrale sunt elemente ce determină competenţa materială a Curţii de Apel în soluţionarea pricinii în conformitate cu dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
S-a apreciat că în acest sens este nefondată susţinerea reclamantului conform căruia în cauză sunt aplicabile prevederile art. 17 C. proc. civ., întrucât obiectul acţiunii disjunse este constatarea nulităţii absolute a două acte administrative, iar prorogarea legală de competenţă nu operează cu încălcarea normelor de competenţă materială absolută.
Instanţa de fond a concluzionat că fiind vorba de o competenţă de ordine publică, stabilită imperativ de lege, excepţia de necompetenţă a Curţii de Apel Oradea este nefondată.
Stabilind că este competentă cu soluţionarea acţiunii disjunse – cu obiectul solicitat, Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat pe excepţia tardivităţii acţiunii.
S-a reţinut că în reglementarea actuală (în vigoare şi la data introducerii acţiunii) nelegalitatea actului administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces – pe cale de excepţie din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Aşa fiind s-a constat că legiuitorul reglementează două proceduri distincte pentru atacarea actelor administrative în favoarea celor lezaţi în drepturile lor recunoscute de lege, prevăzute în Constituţie.
Deşi cele două prevederi prevăd condiţii distincte este asigurat accesul la justiţie pentru apărarea drepturilor lezate de autorităţile publice prin eliberarea unor acte nelegale – tocmai prin acordarea posibilităţii de a invoca nelegalitatea actului pe cale de excepţie oricând.
Pe cale acţiunii distincte însă – actul administrativ se poate ataca numai în termenul de 1 an de la data eliberării acestuia, acest termen fiind un termen de decădere, aşa cum a fost reglementat prin art. 11 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data introducerii acţiunii.
Instanţa de fond a precizat că prin modificările aduse acestui act normativ prin Legea nr. 262/2007 s-a prevăzut că acest termen de un an, curge de la comunicarea actului sau de la data luării la cunoştinţă. Cum actul nu a fost comunicat recurentului – reclamant s-a luat în calcul, data luării la cunoştinţă.
Sub acest aspect s-a constatat că, imobilul pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate iniţial a fost înscris în C.F. iar în 1975 se transcrie în C.F.– în natură reprezentând hală de fabricaţie, centrală termică, magazie, atelier mecanic, pavilion administrativ etc, cu teren aferent.
În 1996, imobilul se transcrie în C.F. Negreşti Oaş.
Prin acţiunea introductivă reclamantul a invocat faptul că a obţinut titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru acest teren, pentru care el a cunoscut existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate chiar de la data emiterii, dar cel mai târziu de la data intabulării 1996.
Faţă de această dată, instanţa de fond a constatat că acţiunea directă introdusă pentru anularea actului administrativ unilateral este tardivă.
În ceea ce priveşte anularea H.G. nr. 834/1991 acesta este un act administrativ normativ, legiuitorul neprevăzând un termen pentru introducerea acţiunii.
Cu toate acestea H.G. este un act care a stat la baza emiterii actului administrativ individual.
Iar cum legalitatea actelor în baza cărora s-a emis actul administrativ individual poate fi cercetată numai dacă cererea pentru anularea actului pretins vătămător este introdusă în termen, acţiunea reclamantului nefiind introdusă în termen s-a respins, celelalte excepţii şi aspecte de fond ale pricinii nemai analizându-se justificat.
Verificându-se actele cauzei, faţă de sentinţa atacată şi motivele de recurs formulate se constată că aceleaşi apărări au fost ridicate şi în faţa instanţei de fond sub forma a 2 excepţii – necompetenţa materială şi formularea tardivă a cererii de chemare în judecată.
Instanţa de fond, în condiţiile art. 137 C. proc. civ., a soluţionat corect excepţiile invocate.
Astfel excepţia necompetenţei materiale ridicată de reclamantă în mod corect faţă de natura juridică a actelor administrative contestate şi organele ce le-au emis a constatat că este competentă Curtea de Apel Oradea, fiind puse în discuţie certificatul de atestarea dreptului de proprietate şi H.G. nr. 834/1991 acte administrative corect cercetate în contencios administrativ în condiţiile art. 554 iar nu în condiţiile art. 17 C. proc. civ.
Cât priveşte excepţia tardivităţii acţiunii formulate a fost de asemenea corect soluţionată de instanţa de fond care a reţinut că suntem în prezenţa unei acţiuni directe deci nu în prezenţa formulării unei excepţii de nelegalitate a H.G. nr. 834/1991 referitor la cere legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru introducerea acţiunii.
Instanţa de fond a constatat că recurentul-reclamant a formulat o acţiune directă prin care a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi cum acest act administrativ unilateral a fost emis în baza H.G. nr. 834/1991 şi acţiunea de anulare a actului administrativ individual este tardivă nu se mai putea ajunge la cercetarea actului normativ H.G. nr. 834/1991 ce a stat la baza emiterii certificatului de atestarea dreptului de proprietate.
De altfel H.G. nr. 834/1991 nici nu dispune asupra proprietăţii, ci doar stabileşte organele abilitate în eliberarea certificatului de atestarea dreptului de proprietate şi condiţiile în care se eliberează astfel de acte administrative individuale, norme care nu aduc vreo vătămare reclamantului.
Dacă ar exista totuşi o astfel de vătămare, ea nu poate fi invocată de reclamant în acţiunea directă numai în raport de certificatul de atestare a dreptului de proprietate, acţiune care a fost constatată a fi formulată de recurentul-reclamant tardiv.
Cât priveşte aşa zise nepronunţare a instanţei pe ceva care s-a cerut şi pronunţarea pe un capăt de cerere care nu s-ar fi formulat nu a fost concretizată de recurent şi nici nu rezultă din actele cauzei.
Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.G. împotriva sentinţei civile nr. 157/CA/2007-PI din 1 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1524/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1526/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
