ICCJ. Decizia nr. 1526/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1526/2008
Dosar nr. 4320/85/2006
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 117/CA din 10 octombrie 2007, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu A.R.R. şi Agenţia A.R.R. Teleorman, având ca obiect anularea hotărârii din 14 iulie 2006 emisă de pârâta I, precum şi a deciziilor din 8 iunie 2006 emise de pârâta I.; a respins totodată excepţiile de tardivitate şi respectiv, inadmisibilitatea acţiunii, invocate de pârâta I. şi a obligat reclamanta să plătească acesteia, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 2.451 RON.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că prin deciziile mai sus menţionate, reclamantei i-au fost retrase licenţele de traseu acordate anterior, invocându-se de către pârâta I. nerespectarea obligaţiilor cuprinse în caietul de sarcini al licenţelor de traseu şi a prevederilor art. 65 lit. d) din Normele privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi activităţilor conexe, aprobate prin O.M.T.C.T. nr. 1987/2005; de asemenea, s-a reţinut că, potrivit adreselor aflate la dosar, recurenta nu mai efectua cursele respective din luna noiembrie a anului 2005 şi încunoştinţase pârâtele despre această situaţie, invocând motive de ordin economic, solicitând totodată Consiliului Judeţean Teleorman, eliminarea sa din programul de transport.
Reţinând şi faptul că, în urma controlului efectuat de Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a fost întocmit raportul din 16 iunie 2006, prin care se atestă că reclamanta nu efectuează toate cursele, deşi a fost somată în acest sens, instanţa de fond a conchis că, în speţă, au fost încălcate dispoziţiile art. 65 lit. d) din Normele aprobate prin ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005 şi prin urmare, în mod legal au fost emise deciziile de retragere a licenţelor de traseu.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Sibiu.
Recursul este netimbrat şi urmează a fi anulat ca atare.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că recursul declarat în cauză nu a fost timbrat, deşi recurenta a fost citată cu această menţiune.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 şi art. 20 din Legea nr. 147/1997 şi art. 1 din O.G. nr. 32/1993, cererile pentru exercitarea căilor de atac se taxează în cuantumul prevăzut de lege, iar taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Cum, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 neplata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar atrag anularea cererii, instanţa va anula recursul declarat în cauză, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de SC A. SRL Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 117/CA din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios, administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1525/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1531/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
---|