ICCJ. Decizia nr. 158/2008. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 158/2008

Dosar nr. 2390/2/2007

Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC O.T. SRL, a solicitat anularea deciziei nr. 1 din 08 martie 2007 emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului prin care s-a dispus sancţionarea reclamantei cu „Somaţie Publică” pentru încălcarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) lit. c) şi art. 44 alin. (1) din decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 87/2006 privind Codul de Reglementare a Conţinutului Audiovizualului.

În motivarea cererii, s-a arătat că decizia contestată este nulă întrucât pârâtul nu a respectat etapele prevăzute pentru sancţionarea unui radiodifuzor.

S-a mai susţinut că pârâtului îi revenea obligaţia de a individualiza fiecare pretinsă încălcare a dispoziţiilor legale şi de a stipula condiţii precise de intrare în legalitate care să fie individualizate pentru fiecare somaţie în parte. Neprocedându-se astfel, s-au încălcat dispoziţiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, impunându-se anularea deciziei.

Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, susţinând că, prin decizia atacată, s-a pus în vedere reclamantei intrarea în legalitate în sensul respectării dispoziţiilor încălcate, şi anume art. 43 alin. (1) lit. c) şi art. 44 alin. (1) din decizia nr. 187/2006.

S-a susţinut că, imaginile difuzate de reclamantă în cadrul emisiunii din 06 martie 2007 sunt şocante, traumatizante pentru public, încălcându-se dreptul la intimitate al unei persoane fizice în momente dificile de viată, legate de moartea şi înmormântarea soţului.

Prin sentinţă civilă nr. 1732 din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că decizia contestată respectă condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cuprinzând termenul intrării în legalitate „de îndată” şi condiţii în acest sens, respectiv îndeplinirea obligaţiilor încălcate prin respectarea dreptului la intimitate şi a dreptului unei persoane de a nu fi expusă public într-un moment de grea suferinţă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC O.T. SRL, care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că:

- decizia nr. 244 din 08 martie 2007 este lovită de nulitate absolută fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, autoritatea competentă fiind obligată să emită mai întâi o somaţie publică care trebuie să cuprindă termene şi condiţii precise de intrare în legalitate;

- postul de televiziune, în emisiunea litigioasă, a căutat doar să informeze publicul în legătură cu comportamentul lucrătorilor din cimitir, care prin faptele lor au sporit suferinţa familiei celui înmormântat.

Intimatul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a formulat întâmpinare arătând că recursul formulat nu critică hotărârea instanţei de fond, ci reiterează apărări pe care reclamanta le-a formulat cu ocazia judecării cauzei în fond.

Recursul nu este fondat.

Într-adevăr, excepţia nulităţii absolute a actului administrativ atacat a fost invocată şi prin cererea adresată instanţei de fond care, prin sentinţa recurată a respins-o ca neîntemeiată.

Susţinerea recurentei constă în aceea că somaţia care i-a fost adresată de către autoritatea competentă nu conţine termenul şi nici condiţiile în care trebuie să realizeze intrarea în legalitate.

Într-adevăr, potrivit art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, autoritatea competentă emite o somaţie conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate, iar prin decizia administrativă atacată s-a dispus ca postul de televiziune să intre de îndată în legalitate.

În această privinţă, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond a apreciat în mod legal că formularea folosită în actul administrativ, obliga postul de televiziune să se conformeze în termenul cel mai scurt, adică de îndată, pe data la care i-a fost adus la cunoştinţă.

De asemenea, condiţiile de intrare în legalitate au fost apreciate de către instanţa de fond în mod corect ca fiind cele prevăzute de reglementările în materie referitoare la respectarea dreptului persoanei la intimitate şi de a nu fi expusă public într-un moment de grea suferinţă.

De asemenea, referitor la a doua critică, instanţa de fond a reţinut în mod legal că transmisia respectivă a încălcat prevederile art. 43 alin. (1) lit. c) şi art. 44 alin. (1) din decizia nr. 187/2006 privind Codul de Reglementare a Conţinutului Audiovizualului.

În concluzie, recursul este neîntemeiat şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1732 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 158/2008. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs