ICCJ. Decizia nr. 160/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 160/2008

Dosar nr. 3704/2/2007

Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul R.G.E. a solicitat obligarea pârâtului, Ministerul Administraţiei şi Internelor, la plata sumelor cuvenite cu titlu de primă de concediu, corespunzătoare anilor 2004, 2005 şi 2006, actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective, şi cu dobânda medie practicată în sistemul bancar pe această perioadă, şi la plata sumelor cuvenite cu titlul de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, pe perioada 01 ianuarie 2005-31 decembrie 2005, actualizate cu coeficientul de inflaţie, până la data plăţii efective şi cu dobânda medie practicată în sistemul bancar pe această perioadă, şi, totodată, obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să aloce fondurile necesare plăţii acestor sume.

În motivarea cererii s-a arătat că, prin O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată prin Legea nr. 353/2003, s-a prevăzut în cuprinsul dispoziţiilor art. 37 alin. (2) că la plecarea în concediu de odihnă poliţistul primeşte primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară, iar în cuprinsul art. 6 din acelaşi act normativ s-a prevăzut că pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condiţiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.

În fine, se mai arată că normele legale de suspendare, contravin prevederilor art. 16, art. 41 şi ale art. 53 din Constituţia României.

Pârâtul, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că perioada de suspendare succesivă a aplicării dispoziţiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 nu s-a încheiat la 31 decembrie 2005 deoarece, conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, „prevederile din actele normative în vigoare, referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, se suspendă până la 31 decembrie 2006”.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând, în esenţă, că, faţă de obiectul acţiunii, persoana obligată în raportul dedus judecăţii este pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, neexistând nici un temei de drept care să oblige Ministerul Economiei şi Finanţelor la virarea sumelor de bani solicitate.

Prin sentinţa civilă nr. 1736 din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, a respins cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative la plata către reclamant a sumelor cuvenite cu titlu de spor de fidelitate, aferent anului 2005 şi cu titlu de prime de concediu aferente anilor 2004, 2005, 2006, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului la data plăţii efective, respingând cererea reclamantului privind actualizarea sumelor cu dobânda medie practicată în sistemul bancar, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 208/2005, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are printre atribuţii alocarea de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuţii în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, astfel încât acesta nu este subiect pasiv al vreunuia dintre raporturile juridice deduse judecăţii.

Instanţa de fond a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003, la plecarea în concediu de odihnă poliţistul primeşte primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară, iar în cuprinsul art. 6 din acelaşi act normativ s-a prevăzut că pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, poliţiştilor i se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază în condiţiile stabilite prin ordin al Ministrului de Interne.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului privind actualizarea sumelor cu dobânda medie practicată în sistemul bancar, Curtea de Apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, neplata unora dintre drepturile salariale neputând conduce la acordarea daunelor interese în condiţiile în care neplata primei de vacanţă şi a sporului de fidelitate a fost justificată de pârât prin dispoziţiile legale de suspendare, dispoziţii asupra cărora pârâtul nu putea aprecia din punct de vedere a legalităţii, fiind obligată doar să le pună în executare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi cele ale art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, critică sentinţa pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în raport de lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului, întrucât raportul de munca este între reclamant pe de o parte şi instituţia în care îşi desfăşoară activitatea, pe de alta parte.

Precizează că Ministerului Economiei şi Finanţelor îi revine obligaţia de a se încadra în cheltuielile stabilite de către legiuitor, plata primelor de concediu apare ca fiind nelegală şi imposibil de efectuat, întrucât, ca urmare a suspendării aplicării dispoziţiilor legale referitoare la acordarea acestora pentru perioada 2001-2005 nu au fost şi nu sunt prevăzute sumele necesare plăţii acestor prime.

Se mai arată că şi în anul 2006, potrivit alin. (5) al art. 5 din Legea nr. 379/2005 al bugetului de stat pentru anul 2006 şi alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 380/2005 al asigurărilor sociale de stat pentru anul 2006 prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006.

Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Critica adusă hotărârii atacate, potrivit căreia instanţa de fond nu a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor este nefondată.

Rezultă, fără putinţă de tăgadă, atât din considerentele hotărârii, cât şi din dispozitivul acesteia, că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi, totodată, a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, celelalte critici aduse hotărârii prin motivele de recurs sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, acestea nu au niciun suport legal, şi nu fac decât să prezinte perioadele de timp şi actele normative prin care acest drept a fost suspendat.

Pe de altă, parte potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2007 „La plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Poliţistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipaţie. Salariul de bază şi prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puţin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracţionat, prima de concediu şi salariul de bază se acordă cu anticipaţie, o singură dată”.

De asemenea, conform art. 6 din acest act normativ, poliţiştilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.

Or, dispoziţiile textului de lege sus-citat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă în întreaga perioadă menţionată şi, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstituţionale.

Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.

Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, atâta timp cât nu există nicio dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2005, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept), cât şi reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.

Astfel s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Din cele prezentate rezultă că prima de vacanţă i se cuvine reclamantului, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă, odată câştigat, nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi în mod corect a constatat că reclamantul are dreptul la primă de concediu şi la sporul de fidelitate aferent anului 2005.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, împotriva sentinţei civile nr. 1736 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 160/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs