ICCJ. Decizia nr. 1584/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1584/2008

Dosar nr. 1462/33/2007

Şedinţa publică din 11 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21797 din 9 iulie 2007, cu consecinţa recunoaşterii drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi netemeinică, întrucât, în perioada septembrie 1940 - martie 1945 a fost refugiat, împreună cu familia sa, din localitatea Popeşti, Comuna Baciu în localitatea Turda, Judeţul Cluj, ca urmare a persecuţiilor etnice suferite urmare a Dictatului de la Viena.

Reclamantul a mai arătat că refugiul familiei sale s-a datorat faptului că frontul a fost stabilit în localitatea de domiciliu, satul fiind ocupat de trupele hortiste, care au exercitat persecuţii asupra locuitorilor.

Prin sentinţa civilă nr. 734/2007 din 6 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, instanţa a obligat pârâtul să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că potrivit probatoriului administrat în cauză, respectiv interogatoriul luat reclamantului şi declaraţiile martorilor audiaţi nemijlocit de instanţă, reclamantul se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituit aşadar să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de OG nr. 105/1999.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs C.J.P. Cluj, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, opinând că cei doi martori audiaţi de instanţă nu au prezentat date suficiente, aceştia relatând despre o simplă întâlnire în Turda şi despre situaţia generală din localităţi, fără a se face referire însă la situaţia particulară a reclamantului.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.

Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor OG nr. 105/1999, persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.

Din probatoriul administrat în cauză, în speţă înscrisurile depuse la filele 10 - 18 din dosarul de fond, declaraţiile martorilor R.P. şi L.N., audiaţi nemijlocit de instanţă, rezultă că intimatul - reclamant se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speţă, situaţie dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 734/2007 din 6 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1584/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs