ICCJ. Decizia nr. 1760/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1760
Dosar nr. 11300/1/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de F.M.F., prin care solicita recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, că în situaţia în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la Direcţia Naţională Anticorupţie, aceştia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.
A mai reţinut Plenul Consiliului Superior al Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.M.F., solicitând ca, în condiţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 şi potrivit principiului activităţii legii şi succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta critică hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând, în esenţă, că motivarea ei reprezintă o înşiruire de considerente ce ţin de managementul resurselor umane, fără să ţină seama de situaţia sa individuală, în sensul că a fost numită şi a funcţionat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data respectivă, dobândind gradul profesional corespunzător.
Recurenta a făcut, de asemenea, referire la evoluţia în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcţii de execuţie şi organizarea structurii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie, concluzionând că principiul activităţii legii, aplicarea normelor juridice în timp şi interpretarea logică şi sistematică a acestora i-au creat o situaţie favorabilă în sensul că numirea procurorilor în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv.
în sprijinul cererii sale, recurenta a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: hotărârea atacată, precum şi hotărârea nr. 254 din 8 decembrie 2004 a Consiliului Superior al Magistraturii, emisă în considerarea ordinului ministrului justiţiei nr.l020/C/2004 privind numirea recurentei în funcţia de procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susţinut că recursul este neîntemeiat, arătând că procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie.
În sprijinul acestei apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate şi a arătat, în concluzie, că numirea la Direcţia Naţională Anticorupţie conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei şi de a fi remuneraţi cu salariul prevăzut de lege, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar nota întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate de 69 de procurori, printre care şi recurenta, care funcţionează sau care au funcţionat în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, înn prezent Direcţia Naţională Anticorupţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a apărărilor intimatului, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
La data de 1 noiembrie 1994, recurenta a fost numită în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, ulterior fiind încadrată, succesiv, în funcţiile de procuror delegat şi, apoi, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, procuror delegat la Secţia de studii, control şi reprezentare din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, procuror delegat în cadrul serviciului judiciar din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, până la data de 1 ianuarie 2005, când a fost numită în funcţia de procuror în cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti, la data de 15 iulie 2007 revenind în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, pe care o exercită şi în prezent.
Numirea recurentei în funcţia de procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti s-a făcut începând cu data de 1 ianuarie 2005, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1020/C/2004.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) şi (3) din OUG nr. 43/2002, procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie erau numiţi iniţial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcţie, cu acordul lor, şi eliberaţi din funcţie de ministrul justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie.
După încetarea funcţiei, prin expirarea perioadei pentru care au fost numiţi ori datorită unor cauze neimputabile, procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era obligatorie.
Pentru numirea procurorilor în Parchetul Naţional Anticorupţie era necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 9 din OUG nr. 43/2002: calităţi profesionale deosebite, o bună reputaţie, o conduită morală ireproşabilă, pregătire specială în combaterea infracţiunilor de corupţie şi o vechime de 6 ani în funcţia de procuror sau de judecător.
Această procedură deroga de la dispoziţiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, care instituiau condiţia examenului pentru promovarea în funcţii superioare de execuţie la tribunale, curţi de apel, şi la parchetele de pe lângă instanţe.
În acel context legislativ, numirea la Parchetul Naţional Anticorupţie a unui procuror, care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor, constituia o veritabilă promovare în funcţia superioară de execuţie.
Distincţia pe care intimatul o face între noţiunea de „numire" şi cea de „promovare" nu ţine seama de terminologia utilizată în Legea nr. 92/1992 şi de condiţiile instituite pentru promovarea în funcţie de execuţie sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcţie a recurentei [art. 43 din Legea nr. 303/2004 şi art. 87 din Legea nr. 304/2004].
La data intrării în vigoare a noilor legi privind statutul magistraţilor şi organizarea judecătorească, magistraţii aflaţi în funcţie au fost consideraţi, în temeiul art. 100 alin. (l) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor în care au fost numiţi.
Susţinerea intimatului nu poate fi, însă, acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcţie de execuţie, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecţie a candidaţilor prin prisma unor condiţii şi calităţi profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiei de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Numirea nu se mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv.
Parchetul Naţional Anticorupţie a fost înfiinţat prin OUG nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, care îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializaţi.
Iniţial, Parchetul Naţional Anticorupţie a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general şi coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar în OUG nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Concepţia cu privire la acest organism specializat în combaterea corupţiei a fost radical modificată prin OUG nr. 134/2005 care, la art. l, a prevăzut reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie sub forma Departamentului Naţional Anticorupţie, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, „în cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, ulterior, prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a OUG nr. 134/2005, care a modificat dispoziţia legală susmenţionată, în sensul înfiinţării Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nemaifiindprevăzut de lege caracterul autonom.
Direcţia Naţională Anticorupţie este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului şef al direcţiei [art. 1 alin. p1] din OUG nr. 43/2002, cu modificările şi completările ulterioare).
Evoluţia legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcţii componente.
În aceste condiţii, numirea procurorilor specializaţi potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp şi îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În practica intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007, www.csm1909.ro). „Gradul profesional" nu este o noţiune abstractă, desprinsă de conţinutul concret al atribuţiilor specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuţii care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea. In mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcţii de execuţie superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract. Numai prin excepţie, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea se face „pe loc".
De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din OUG nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt înfiinţate „în cadrul" acesteia, prin ordin al procurorului-şef, fără a avea o competenţă materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizaţi în structurile teritoriale au acelaşi statut cu cei care îşi desfăşoară activitatea în structura centrală.
Având în vedere raţiunile şi scopurile specifice ce au stat la baza înfiinţării actualei Direcţii Naţionale Anticorupţie, raţiuni ce vizează realizarea obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană şi eficientizarea luptei împotriva corupţiei, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ţinută morală şi de performanţă a procurorilor specializaţi în combaterea infracţiunilor de corupţie, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoaşterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o discriminare a celorlalţi magistraţi din România, cărora, susţine intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleaşi condiţii vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea principiului egalităţii".
În jurisprudenţa sa constantă, CEDO a reţinut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007).
Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu poate fi ignorată în soluţionarea prezentului recurs şi care, atât prin Decizia invocată de recurentă (nr. 1112/2007) cât şi prin alte soluţii, de dată mai recentă, a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
O soluţie contrară, fără argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergenţe de jurisprudenţă care ar avea efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce o priveşte pe recurentă, obligându-l pe intimat să-i recunoască acesteia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.M.F. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează, în parte, hotărârea atacată, în ceea ce o priveşte pe recurentă. Obligă pe intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1759/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1761/2008. Contencios → |
|---|
